Google

Un haidamac la Primăria Olteneşti?

Written on:May 26, 2016
Comments
Add One

pnl sageata stramba netPamflet

Jale mare că de peste două decenii candidează şi ia praful de pe tobă când se numărăr voturile. A încercat „jde” soluţii, prosteli, acuzaţii, dar degeaba. În anul de graţie 2016 bătălia electorală s-a încins teribil în comuna Olteneşti, din judeţul Vaslui. Un individ care tot candidează şi iar candidează şi iar candidează, dar nu este ales, probabil, pentru că „respectă” până la lacrimi electoratul, a ales altă metodă anul acesta pentru campanie electorală. Respectând o regulă mai veche, omu’ a zis că aceia care nu sunt cu el sunt împotrivă şi trebuie reduşi la tăcere. Şi-a tras în echipă şi „miliţienii” din comună, nişte „puţoi” care încă mai au caş la gură, dar au fost îmbrăcaţi de stat după ce au făcut ’nalte studii de profil, timp de vreo 2 luni probabil. Şi în timpul studiilor cică le-au crescut piepturile de cocoşi turbaţi, iar acum treburi poliţieneşti nu prea ştiu în schimb fac din astea mai golăneşti. Zic ei că-s golăneşti, dar sunt mici găinării că atât pot emite „mansardele” lor.

Revenind la haidamacul care se vrea primar, ce putem spune decât că omu’ e atât de disperat încât e în stare să bată pe oricine ar avea vreo părere împotrivă. Nu mai departe decât zilele trecute a intrat haidamacu’ în Primăria Olteneşti şi a luat de piept pe toţi cei întâlniţi în cale. I-a acuzat că au dat şpăgi, că sunt proşti şi tot felul de apelative, promiţându-le solemn că-i va da afară pe toţi, ba chiar şi mătura din primărie o dă afară, după ce va ajunge el primar. Mai mult de atât, respectând noua orientare politică, omu’ a pus gând rău şi oamenilor necăjiţi din comuna Olteneşti. Toţi cei care beneficiază astăzi, conform legii de ajutor social, pentru că se află în situaţii disperate, vor fi lăsaţi să moară de foame, probabil pentru că n-au vrut să lucreze pe moşia proprie. Dacă nu v-am spus, vă spunem acum, că haidamacu’, de profesie „auto”, cum era şi parlamentarul „celebru” arestat pentru o găinărie, dar el e „auto” de tractoare, căruţe şi alte „utilaje” de acest fel, are o moşie făcută datorită pământurilor luate, mai cu „binişoru’”, mai cu… de la oameni, iar acestora le-a plătit (arendă) cât a curs din maşinile care i-au cărat recolta de pe câmpuri. Aşadar, persoanele fără venituri care n-au vrut să lucreze cam gratis pe moşia din dotare a haidamacului, vor fi primii care vor fi „tăiaţi” de la ajutoare sociale. Nu suntem de acord cu ajutoarele sociale, ca principiu, dar sunt dom’le oameni aflaţi în situaţii disperate, care au mulţi copii, iar cu ăştia ce să faci, să-i laşi să moară de foame şi ei şi copiii? Locuri de muncă nu sunt în zonă şi atunci ei de unde să câştige o bucată de pâine pentru copii? Ce ştie haidamacu’ dacă el are moşie şi nu-i prea lipseşte ceva, decât o recunaoştere publică pe care n-a avut-o până acum prin munca şi pregătirea sa? Haidamacu’ vrea să ajungă primar pentru că, probabil, nimeni nu i-a spus domnu’ până acu’. Şi vrea să fie primar ca să i se spună şi lui dom’ primar sau măcar domn! E boală grea domnia asta, mai rea decât diareea!

Ca să-şi obţină scopurile „domneşti” haidamacu’ foloseşte absolut toate mijloacele mizerabile, că la altele e cam greu să se priceapă. Ca un sfat: ca să te pricepi trebuie să ai ceva dotare la „mansardă”! Dar „de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere”, spune o veche vorbă românească.

Şi haidamacu’ nostru a băgat teroarea în funcţionarii Primăriei Olteneşti, zilele trecute, acuzându-i de tot ce i-a trecut prin cap, cu toate că faptele de care a vorbit acesta nu există şi n-au fost dovedite vreodată. Dacă a văzut că din vorbe nu prea poate „să-i facă” pe funcţionarii primăriei a trecut la acţiuni violente şi spre ruşinea lui, dacă are aşa ceva, a izbit şi a „luat de gât” chiar şi femei. Probabil îi este cam teamă să se confrunte cu bărbaţi şi atunci şi-a dovedit „bărbăţia” agresând femei. Cam acesta-i portretul haidamacului de Olteneşti care se vrea primar aici.

În final nu spunem decât atât: ruşinică domnu’ (vedeţi, vă spunem domnu’!) haidamac, de profesie „auto”, în domeniul atelajelor, pardon utilajelor agricole! Nu cu pumnu’ poţi reprezenta şi dezvolta o comunitate! (Semnează electoratu’)

Leave a Comment