Google

Un gainar din Vaslui a ajuns dupa gratii

Written on:January 14, 2015
Comments
Add One

catuse-si-dolariPolițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui l-au reținut pe Z.Sorin, în vârstă de 41 ani, din municipiul Vaslui, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și înșelăciune.

În urma investigațiilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că Z.Sorin a sustras, în luna septembrie 2014, din incinta unei săli de sport un rucsac ce conținea un telefon mobil, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte și cheile unui autoturism. De asemenea, bărbatul este bănuit și de faptul că în luna octombrie 2014 a contactat telefonic un bărbat căruia i-a relatat o situație mincinoasă cu privire la faptul că are un copil bolnav, iar acesta necesită o intervenție chirugicală la o unitate medicală din municipiul Iași. Z.Sorin a solicitat și a primit 200 lei, sumă pe care a cheltuit-o în scop personal.

Z.Sorin este cercetat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale și pentru comiterea a două infracțiuni de furt în luna august 2014 (a sustras două biciclete). Bărbatul este cunoscut cu antecedente penale, pentru comiterea de infracțiuni de furt și înșelăciune.

Pe numele lui Z.Sorin, polițiștii au emis ordonanță de reținere pentru 24 ore, fiind prezentat ulterior la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui. Față de acesta a dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile.

Leave a Comment