Google

Un conflict între fraţi, soldat cu urmări tragice

Written on:May 17, 2010
Comments
Add One

În această dimineaţa, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui a decedat L.Jănică, de 42 ani, din comuna Codăeşti, ca urmare a unui „traumatism cranio-cerebral”. În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti s-a stabilit faptul că în ziua de 16 mai, în jurul orei 13,00, între fraţii L.Jănică şi L.Ştefan, de 50 ani, din aceeaşi localitate, a izbucnit un conflict spontan, pe fondul consumului de băuturi alcoolice. L.Ştefan i-a aplicat fratelui său o lovitură cu un par în zona capului, în momentul în care cei doi se aflau în curtea locuinţei părinteşti. După agresiune, L.Jănică a mers la locuinţa proprie, iar în noaptea de 16/17 mai, având în vedere faptul că starea de sănătate a acestuia se agravase, a fost solicitată ambulanţa. Transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, bărbatul a decedat în această dimineaţă. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, urmând ca la finalizarea acestora să se dispună faţă de suspect măsuri preventive.

Leave a Comment