Google

Tristul Mărţişor basarabean, între valsurile lui Doga şi amintirea războiului de pe Nistru

Written on:March 12, 2017
Comments
Add One

La început de martie 2017, am luat din nou drumul zbuciumatei Basarabii pentru a vedea ce se mai petrece pe această bucată de pământ românesc, teritoriu pe care conflictele de tot felul par să nu se mai termine. Ultima dată fusesem în Republica Moldova în urmă cu un an când am participat la vreme de februarie 2016 la zilele dedicate comemorării marelui poet şi scriitor basarabean Grigore Vieru. Şi, nu în ultimul rând, deplasarea am făcut-o şi pentru a dărui colegilor de breaslă din Basarabia, şi nu numai, peste 30 de exemplare din noul volum de reportaje „Noi întâmplări ale Trăistuţei bucovinene”, carte care a fost lansată în octombrie 2016 la Botoşani şi Cernăuţi. Acum, pe 1 martie, am avut ocazia să văd manifestările dedicate împlinirii a 80 de ani de către marele muzician Eugen Doga, regele incontestabil al valsului începutului de secol 21. Peste tot, în troleibuzele moderne ale capitalei moldave, răsunau în difuzoare frumoasele creaţii al compozitorului, muzica acestuia diminuând din tristeţea generală ce apasă cu infinită greutate viaţa cotidiană a basarabenilor. Indiferent că sunt de etnie rusă sau română. Iată una dintre declaraţiile de rezonanţă făcută de marele muzician de ziua sa de naştere: „Îmi amintesc în 1989, pe când eram deputat în Parlamentul din URSS… Aveam dreptul să particip la lucrările Parlamentului Moldovei şi trebuia să votăm pentru limba română. Deputaţii s-au împărţit în două tabere, ruşii şi românii. Ruşii mă trimiteau la români, spunând că eu sunt de-al lor, iar românii la ruşi. Curios este că atunci, în 1989, toţi moldovenii se numeau români. Acum acest cuvânt a devenit parcă ruşinos pentru unii. Eu nu fac geografie. Nici Dumnezeu nu a ştiut geografie. El a creat pământul şi oamenii, iar oamenii, din orgoliu, au născut hotare. Cât mai îngust, cât mai separat – aceasta e viziunea omului, nu a lui Dumnezeu”.  Mare dreptate are maestrul Eugen Doga prin cele afirmate şi, probabil dreptate îi dă compozitorului şi violonistul amator din fotografie care nu face decât să gâdile într-un mod plăcut urechile trecătorilor de la care, foarte rar, mai primeşte câţiva leuţi moldoveneşti. Un alt eveniment cu adânci semnificaţii a fost comemorat pe 2 martie 2017, dată la care s-au împlinit 25 de ani de la începutul războiului de la Nistru. O ceremonie de comemorare a eroilor căzuţi în lupta pentru integritatea şi independenţa Republicii Moldova a fost organizată la final de februarie şi la Filarmonica Naţională a Basarabiei. Menţionăm că ziua de 2 martie 1992 este considerată, oficial, ziua în care a început conflictul militar din regiunea transnistreană, deşi primele ciocniri au avut loc la sfârşitul anului 1991. În noaptea de 1 spre 2 martie 1992, detaşamente ale cazacilor au atacat secţia de poliţie din Dubăsari, 32 de poliţişti fiind luaţi ostatici. Posturile de gardişti şi miliţieni ale regimului separatist de la Tiraspol erau asigurate cu maşini blindate din dotarea armatei ruse. Pentru restabiliraea ordinii în regiune au fost trimise subunităţi ale Ministerului de Interne din Republica Moldova. Atunci când au mers la moarte sigură combatanţilor li s-a promis un viitor asigurat. Dar guvernanţii nu s-au ţinut de cuvânt. Astfel, cei întorşi din tranşee au continuat să lupte cu sistemul corupt pentru a-şi asigura un  trai decent. Mai precizez că acordul de încetare a focului a fost semnat abia pe 21 iulie 1992 de Republica Moldova şi Federaţia Rusă, respectiv de preşedinţii de atunci, Mircea Snegur şi Boris Elţîn. Potrivit autorităţilor de la Chişinău, în conflictul armat de pe Nistru şi-au pierdut viaţa 287 de persoane, circa 40 au fost date dispărute iar peste 3.000 de persoane au fost mutilate. Un erou al conflictului din 1992 a fost generalul Victor Gusleacov, fost comisar al Comisariatului de Poliţie din Tighina, care a declarat în cadrul unui interviu: „În 1992, în timp ce băieţii îşi dădeau viaţa pentru independenţa Republicii Moldova, unii deputaţi din Parlamentul de atunci îşi aduceau din Odessa maşini Volga la preţuri mai ieftine, le era frică să le aducă pe la Tiraspol. Noi luptam, ne apăram ţara, dar legiuitorii îşi construiau case şi vile. Războiul putea fi prevenit, însă politicienii nu au avut niciun program de acţiuni, absolut niciun program…”.  Cum nici la vreme de martie 2017 guvernaţii Basarabiei nu au nimic concret de oferit unei populaţii tot mai sărace şi disperate. Despre neputinţa politicienilor de la Chişinău şi lupta demagogică a preşedintelui Igor Dodon voi scrie într-un articol viitor. (Gabriel BALAŞA)

Leave a Comment