Google

Tristeţe de Botoşani în sărbătoarea Paştelui

Written on:April 13, 2015
Comments
Add One

Nu au mai fost ca altădată sărbătorile pascale din Botoşani, municipiul reşedinţă de judeţ condus   acum de o administraţie lipsită de imaginaţie ar cu foarte multă ignoranţă faţă de concitadinii care le-au dat votul. Oraşul a fost trist şi tăcut, până şi celebrul iepuraş gigant de pe Pietonalul Unirii şi-a ascuns codiţa şi nu a mai ieşit la anuala întâlnire cu prichindeii. Asta e, 2015 nu este an electoral drept pentru care conducătorii politici au zis pas distracţiei botoşănenilor. Unde au fost târgurile de altă dată ale liberalilor cu produse tradiţionale culinare, cu fel de fel de sortimente de rachiu şi vin amplasate pofticios pe Pietonalul Unirii? Şi nici apropiatele zile ale oraşului de săptămâna viitoare nu se anunţă prea vesele. Pentru că pur şi simplu conducerea Primăriei, în frunte cu nepriceputul şi controversatul edil Ovidiu Portariuc, nu ştiu ce să facă ca să mai scoată oraşul din bezna în care l-au înfundat în ultimii trei ani. Iar culmea ironiei, junele Portariuc a declarat recent că se gândeşte la un nou mandat de primar! Doamne fereşte şi apără de aşa năştruşnicie. Chiar aşa de proşti îi crezi pe botoşăneni ca să îţi mai dea odată votul? Pentru ce? Pentru neputinţa administrativă de care ai dat dovadă în ultimii trei ani? Pentru demagogia şi minciunile fără sfârşit cu care ai amăgit electoratul? Pentru ce Portariuc, pentru ce? Şi totuşi o notă bună la această sărbătoare a Învierii Domnului se cuvine acordată celor de la societatea de salubrizare Urban Serv care au fost la datorie şi au eliminat în timp util imensele deşeuri şi resturi alimentare de la rampele de gunoi din cartiere. În rest, cei dornici de grătare şi manele au evadat, în lipsă de altceva, la periferia oraşului de lângă cimitirul Pacea şi au „îmbunătăţit” aerul primăvaratic cu arome de fleici, mititei şi cârnăciori. Alte distracţii? Poate în 2016 când va fi an electoral… şi se vor înghesui toţi politicenii să ne amăgească cu tradiţionala mită electorală pentru a le face loc în scaunele de conducere ale nepăsării. (G.B.)

Leave a Comment