La data de 23 februarie, lucrătorii Biroului Investigaţii Criminale au organizat o acţiune pe raza municipiului Iaşi, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de tâlhărie şi furturilor din locuinţe, în timpul căreia au fost identificaţi şi conduşi la sediul Poliţiei, I. A. de 17 ani, A. I. de 17 ani, P. ANDREI, de 20 ani şi P. DAN, de 21 ani, toţi din Iaşi.
În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, s-a stabilit că aceştia sunt bănuiţi de comiterea unui furt în perioada 15 septembrie – 16 noiembrie 2010, dintr-o locuinţă, de unde au fost sustrase mai multe bunuri în valoare totală de 180.000 lei, faptă aflată în evidenţe cu AN. Aceştia au pătruns pe timp de noapte prin efracţie şi escaladare, în repetate rânduri şi au sustras produse electronice (maşină de spălat, combină frigorifică, 2 minifrigidere, statuete ornamentale, televizoare color, tablouri, tacâmuri şi altele), prejudiciul fiind recuperat în proporţie de 30%.
În sarcina suspecţilor s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată şi s-a dispus reţinerea pe bază de ordonanţă a primilor trei.





























Add One