Google

Tinerii din PDL Botoșani sunt împotriva tăierilor de copaci din oraș

Written on:May 7, 2014
Comments
Add One

Adrian PoclidMunicipiul Botoșani a fost doi ani la rând pe locul I în campania de ecologizare “Let’do it, Romania!”, a obținut titluri de cel mai verde orașși “Primăria verde” acordate de autorități competente în domeniu și, nu în ultimul rând, a fost pe locuri fruntașe, în fiecare an ca implicare în campania “Earth Hour”. Mai mult decât atât, a reușit, cu eforturi susținute, atingerea țintei de 26 mp de spațiu verde pe cap de locuitor înainte de anul 2013, cum cere legislația europeană. Totuși, municipalitatea botoșăneană ignoră, chiar neagă, toate aceste atribute ale orașului nostru și taie copaci în neștire, dincolo de legi și bun simț prejudiciind generațiile care vin. TDL Botoșani ia atitudine și se arată împotriva tăierilor masive de arbori de pe străzile Primăverii și Calea Națională, demarate recent de primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc. Mai mult, tinerii democrat-liberali se întreabă în baza căror documente a demarat municipalitatea această tăiere masivă de copaci, deoarece legea apără clar mediul înconjurător de astfel de atitudini nefaste. Ceea ce are de gând să facă domnul primar, este nu numai împotriva legii spațiilor verzi ci mai ales a copiilor noștri care, din păcate, vor trăi în poluare pentru că, îi amintesc domnului primar, copacii au rol de protecție împotriva prafului, sunt o perdea fonică și îmbunătățesc calitatea aerului. A promis că va acorda o atenție sporită îngrijirii și creșterii spațiilor verzi, dar vedem doar că se erijează într-un inamic al naturii. Domnul primar merge la Ipotești, strânge cinci peturi și pozează în mare ecologist. Țin să-i reamintesc că TDL Botoșani a făcut în fiecare an acțiuni de ecologizare și de plantare copaci, am fost de fiecare dată parteneri la <<Let’s do it, Romania>>, am acordat mereu o atenție deosebită mediului înconjurător. E inacceptabil ce se întâmplă și încă o dată îl somăm, dacă nu este în stare să-și mențină promisiunile făcute electoratului, să-și dea demisia. Totodată, solicităm domnului primar să prezinte public avizul de la mediu prin care este autorizat să taie copacii, specii protejate din oraș”, a declarat Adrian Poclid (foto), președintele Organizației Județene de Tineret PDL Botoșani. (Departamentul de Comunicare al TDL Botosani)

Leave a Comment