Google

Tineri cercetaţi conform legii privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri

Written on:August 4, 2010
Comments
Add One

Miercuri, 4 august, ora 01:30, o patrulă din cadrul Secţiei 2 Poliţie a depistat pe o alee din zona Grădinii Botanice cinci tineri din judeţul Iaşi care se deplasau cu un autovehicul. Din verificările efectuate s-a stabilit că C. ANDREI, de 23 ani, D. DRAGOŞ, de 24 ani, I. ADRIAN, de 25 ani, M. CORNEL, de 34 ani şi B. CONSTANTIN, de 24 ani au consumat trei ţigări confecţionate artizanal cu produs vegetal de culoare verde şi tutun. În apropierea acestora poliţiştii au găsit mai multe resturi de ţigări confecţionate artizanal, iar în interiorul autoturismului s-a găsit o ţigară ce conţinea produs vegetal, un plic transparent din plastic cu acelaşi produs şi o cutie cu foiţe transparente folosite la confecţionarea ţigărilor artizanale. Toate produsele găsite asupra acestora au fost ridicate, sigilate şi ambalate, urmând a fi înaintate pentru cercetări laboratorului de specialitate. În cauză s-au întocmit acte premergătoare privind încălcarea prevederilor Legii nr.143/2000, cercetările urmând a fi preluate de către procurorii D.I.C.O.T.

Leave a Comment