Google

Ţigări ascunse în borcane cu pastă de tomate, compot şi în sticle cu vin

Written on:January 27, 2014
Comments
Add One

IMG4Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier împreună cu lucrătorii vamali au descoperit peste 5.000 de ţigarete, ascunse în borcane cu pastă de tomate, compot şi în sticle cu vin pe care un  cetăţean din R. Moldova intenţiona să le introducă ilegal în România.

La sfârşitul săptămânii trecute, s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Dumitru A. cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 55 ani, pasager într-un autoturism condus de un conaţional.

Ca urmare a valorificării unei informaţii aflate în lucru, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului şi a bagajelor personale ale lui Dumitru A.

În urma controlului efectuat, echipa comună a descoperit, ascunse în borcane cu pastă de tomate, borcane de compot şi în sticle cu vin (de casă), aparţinând bărbatului, 5.340 ţigarete de diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova.

Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare totală de 861 lei, în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Totodată colegii noştri au întreprins măsurile legale pentru anularea permisului de mic trafic emis pe numele cetăţeanului din R. Moldova.

Leave a Comment