Google

Termenul de rambursare a cheltuielilor pentru implementarea proiectelor va fi de cel mult 45 de zile lucrătoare

Written on:January 9, 2012
Comments
Add One

Ministerul Afacerilor Europene anunţă că, în baza unei ordonanţe de urgenţă aprobate de Guvernul României la 22 decembrie 2011, autorităţile de management au obligaţia ca în cel mult 45 de zile lucrătoare să proceseze cererile trimise de beneficiari pentru rambursarea cheltuielilor efectuate în implementarea proiectelor finanţate din fonduri structurale şi de coeziune. Măsura este instituită la iniţiativa Ministerului Afacerilor Europene şi a Ministerului de Finanţe printr-o ordonanţă care modifică OUG 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă.
”Concomitent cu introducerea termenului maxim de 45 de zile pentru procesarea cererilor de rambursare, Ministerul Afacerilor Europene va coordona şi procesul de simplificare a procedurilor de verificare a acestor cereri de rambursare, astfel încât termenul prevăzut să poată fi respectat. Această simplificare constituie una dintre priorităţile noastre pentru 2012”, a declarat recent ministrul afacerilor europene Leonard Orban.
Termenul de 45 de zile lucrătoare se calculează de la data depunerii de către beneficiar la autoritatea de management sau la organismul intermediar, după caz, a cererii de rambursare întocmite conform  contractului sau deciziei ori ordinului de finanţare. Ordonanţa mai prevede că termenul de 45 de zile lucrătoare poate fi întrerupt de cel mult două ori, pentru perioade de până la 5 zile lucrătoare, pentru depunerea de către beneficiar a unor documente adiţionale sau pentru clarificări solicitate de autoritatea de management sau de organismul intermediar. Nedepunerea de către beneficiar a documentelor sau clarificărilor solicitate în termenul prevăzut atrage respingerea, parţială sau totală, după caz, a cererii de rambursare.
Normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă se vor aproba prin hotărâre de guvern până la 30 aprilie 2012.

Leave a Comment