Google

Taxa de cimitir și Singurătatea întinde țâța

Written on:May 12, 2014
Comments
Add One

afisaj electoralAu trecut 10 ani de NATO și armata noastră multîmpuținată e tot cu pingeaua ruptă, cu tancul ruginit și cu cătarea armei spre Răsărit, de unde ar fi trebuit să vină luminița de la capătul tunelului. În cazarme cântă cucuvelele iar din terenul armatei s-a îngroșat declarația de avere a lui Gigi Becali. Gigi, George nu mai contează într-o țară de arhangheli hoți și corupți până în măduva oaselor. De-atâtea păcate nu mai știu cum să-l îmbuneze pe Dumnezeu și de-atâta viclenie și fariseism s-au pictat în camera mortuară a sfinților. Doamne, ferește! Anii trec și cu voia și fără de voia noastră. De multe ori îi încurcăm pentru că nu aduc nimic nou. Doar politicieni făcuți, nu născuți, cu patalama de doctorat, care seamănă cu ochelarii de soare ai lui Corneliu Vadim Tudor sau Ioana Maria Vlas. Ochelari care nu țin cont de anotimpuri și de uitatul fix în ochii poporului român. România a ajuns o uzină de sloganuri mărunte și găunoase, de oseminte cu lungi acorduri ecleziastice. Când vezi o „sutană” lângă un politician sigur nu e lucru curat și coada dracului face cercuri de mizerii politice, obligatoriu cu tricolorul de față, să dea bine la patriotismul pe care nu-l au sau, dacă îl au, este doar pentru un cerc restrâns de șmecheri și lichele, după chipul și asemănarea lor. Când vezi un politician, un „ales”, într-o biserică lângă Ștefan cel Mare și Sfânt, în pardesiu comunist și cu cravată roșie, deja intrăm în nesimțire totală iar buna-cuviință și onestitatea sunt în leuzie de monștri. Nici măcar literatura science fiction nu i-ar putea adopta și nu ar fi în stare să le construiască chipuri și măști pe măsură. Dacă le cauți prin creier, prin inimă nu ai să găsești decât pârjolul și seceta inculturii. Frizează vorbe mari, vorbesc chiar de viitor și că este crucial să-i alegem tot pe ei, să ne împuțineze și să crească taxele de cimitir, Domnilor!…

Am nărăvit pădurea

Când voi ajunge/ Oale și ulcele/ O să vezi cum timpul/ Se îmbată cu ele// O să vezi cerul trist/ Și vântul domol/ Păsările s-or strânge/ Să facă iubire în stol// Toate se-mpleticesc/Și toate se duc/ Ca o spumă de mare/ Ca o adiere de nuc// Tu mă cerni în ochii/ cu limpeziri de albastru/ Și mă plângi/ Ca pe un cal măiestru// Am nărăvit/ Împreună pădurea/ Cu copacii iubeam/ Într-aiurea// Tot sângele/ îți cântă în vene/ Și din surâsul tău/ Se nasc diademe// Trupul tău prelung/ Ploaie de ape și foc/ Și cerul mai urlă/ La sălcii fără noroc// Singurătatea/ Întinde țâța la tine/ Să te alăpteze/ Ca pe un prunc/ Eu o iau pe coline/ Și nu știu/ Ce drumuri s-apuc//, Domnilor!… (Chiriac SAMOILA – Barlad)

Leave a Comment