Google

Editorial/Ţară de cârlani, prostănaci, pisoiaşi şi femeia mea în năvodul procreării

Written on:February 1, 2014
Comments
Add One

zapada viscol drum blocatAsist la o avalanşă de coduri: când roşu, când potocaliu, cu cel Penal s-a terminat că nu l-a vrut perfida şi mult hulita Curte Constituţională a României. Puterile mele mintale scot la lumina zilei cum, acum un an, Oprişanul de Vrancea urla la Boc să-i dea stare de urgenţă. Oprişan, cel care într-o competiţie electorală, şi-a pus poza pe orarul tuturor elevilor din judeţul Vrancea – dar am scris aceasta la vremea cu pricina. Atunci Becali i-a arătat că se pot scoate oamenii din zăpada şi din viscol şi fără fericita stare de urgenţă. Acum sunt la putere şi li s-a împlinit starea, doar că au umblat un pic la denumirea trufaşă. Oprişan de Vrancea, bine că nu-i de Hunedoara că s-ar confunda cu Iancu, care a stat mai tot timpul în stare de urgenţă! Aşadar Oprişan, care acum nu se mai arată, ca şi Mazăre, mai învaţă şi ei câte ceva de la Traian Băsescu şi insistă chiar cu orbăznicie la această stare. Să se pompeze bani pentru foloasele lor necuvenite şi acum pentru parlamentare şi preşedinţie. Totul într-o poleială de ipocrizie şi deşănţare politică, totul pentru orbirea şi manipularea celor care nu ştiu de ce se duc la urna frumos împodobită cu tricolor şi fărădelege. Boc cel cu coasa nu a aprobat şi lucrurile s-au rezolvat cu ajutorul mult credinciosului Becali şi de la sine. Boc s-a ales cu un dinte otrăvit de cucută şi un scaun de primar la Cluj-Napoca. Şi atunci, ca şi acum, pentru deszăpezire şi frumoasa iarnă nepoftită, s-au format comitete şi comiţii, şi-au pus pulovere de sute de euro, să pară de-ai casei, s-au machiat cu tristeţe gravă şi suferinţă de moarte. Poporul român îi crede şi grabnic se va prezenta la urna cu tricolor şi fărădelege. Şi ca lucrurile să fie dramatice şi grave, au pus şi armata poporului în mişcare iar din rezerva statului român s-a împrăştiat toată motorina Bărăganului, care nu mai este al nostru şi nici grânarul Europei nu mai este. Nici morţii nu mai sunt ai gerului şi iernii grele. Au diagnostice confuze ca şi cei are au intrat în crematoriile Timişoarei la Marea Revoluţie din Decembrie. Armata la deszăpezire au pus-o pentru decor, dramă şi tragedie naţională. Oamenii nu mai au lopeţi, au fost cumpărate toate de Nicolaiciuc, la preţ de freze de zăpadă, civile sau militare. ~n această iarnă nu am văzut pâinea şi apa minerală pentru sinistraţi. Cred că batea la ochi şi s-ar fi rupt prea mult din pâinea şi apa recentelor campanii electorale. Bine că este iarnă grea şi aleşii noştri au bani nemiluiţi şi nemunciţi. Bine că la morţii noştri au murit toate bolile şi că nu mai este nici diabet, nici hipertensiune arterială şi că se moare într-o veselie de moarte bună şi naturală. Ţară de cârlani, prostănaci şi pisoiaşi, domnilor!…

Ultima oră: Fenechiu a fenechit-o!

Prefectul Constanţei nu a raportat niciun mort, dar ne-a spus că în ţară s-au înregistrat treisprezece, domnilor!…

Cu umbra nu am făcut niciun contract, dar mă însoţeşte credincioasă oriunde, ca indoiala, ca frica… O văd, o aud după mine prin casă, prin lucruri, când scriu e-n spatele meu, cuvânt de povară, de timp putrezit între arcuri şi roţi dinţate… Nu vrea de mâncare, nici măcar veşminte, îi place goală să se-nveşmânte ca o lumânare de ceară… ~mi imită capul din afară, în cortex nu are acces să nu-mi umbrească gândurile, dar cine ştie de unde începe şi unde se termină împărăţia lui Dumnezeu… ~mi imita burta cu regnuri şi metabolism puturos, cu încetinire de melc, îmi trece prin gânduri tăcută şi neînduplecată, ştie şi pe loc repaos, recent, cu ajutorul îngerului, am învăţat-o poziţia de drepţi şi de luptă, e mai greu să o învăţ, mai greu e să-i dau şi puşca de vânătoare a tatei, cu siguranţă ar împuşca mai întâi singurătatea, că prea îşi bagă nasul în poemele mele, că prea pune riduri sub ochii iubitei… Umbra mea e prinţesa cu cireşe după urechi, mi-a venit în viaţă insistentă consoartă, imediat ce m-am născut şi m-am uitat la soare cât de înalt este şi-i roşu ca sângele oamenilor în floare… Cred că o să-mi ducă dorul, săraca, când în jur nu va vedea decât pământ, zăpezi şi ploi dezlănţuite, ca femeia mea în năvodul procreării, ne tratează egal, nepărtinitor, dar o să crească un nuc în amintirea mea şi Dumnezeu o să-i dea nucului umbra mea, nefolositoare dar plină de har, domnilor!…

Leave a Comment