Google

Ţâbuleac şi-a trecut în cont prima ţeapă politică din 2016

Written on:February 14, 2016
Comments
Add One

tabuleac bt netLa finele săptămânii trecute, la Botoșani, s-a petrecut „învierea din morţi” a unei formaţiuni politice care şi-a schimbat denumirea de trei ori în ultimii doi ani. Semn clar că seriozitatea nu este punctul forte al formaţiunii numită iniţial Fundaţia Mişcarea Populară, apoi Partidul Mişcarea Populară, pentru ca acum, „văruită” din nou de controversatul ex-preşedinte al României, Traian Băsescu, chestiunea să se numească Mişcarea Populară (M.P.). Iar la Botoşani, această anonimă mişcare intrase de vreun an de zile într-o „cumplită putrefacţie”. Şi nici nu se putea altfel câtă vreme în fruntea respectivei mişcări se află Mihai Ţâbuleac, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani în mandatul 2008-2012. Lipsit de carismă şi fler politic, popularii botoşăneni au obţinut sub conducerea lui Ţâbuleac rezultate dezastruoase pe la tot soiul de alegeri, fie că acestea s-au numit europarlamentare, parlamentare sau prezidenţiale. Acum, la vreme de februarie 2016, MP Botoşani încearcă din nou să prostească electoratul pentru alegerile locale ce au fost stabilite pentru 5 iunie 2016. Drept pentru care, după o „seculară” întrerupere, Ţâbuleac a convocat o conferinţă de presă ce s-a dovedit un jalnic monolog fără sare şi piper. Conferinţa a fost „umplută” cu citirea a vreo 35 de candidaţi, unul mai anonim ca celălalt, pentru funcţia de primar în unele localităţi botoşănene. Iar pentru că „o nenorocire nu vine niciodată singură”, Mihai Ţâbuleac a avut tăria de caracter, singurul lucru admirabil al conferinţei de presă!, să anunţe prima ţeapă politică luată în 2016. Pentru că, absolut sigur, vor mai urma şi altele pentru popularii botoşăneni. Cu vreo câteva ceasuri înaintea conferinţei de presă, candidatul MP pentru funcția de primar al oraşului Flămânzi, Constantin Pitorac, l-a anunţat pe Ţâbuleac că nu mai candidează pentru populari pentru că… a dat mâna cu PSD. Altfel spus, un fost coleg din defunctul PDL, îi spune „pas” lui Ţâbuleac. C-aşa-i în tenis! Constantin Pitorac a fost primar al flămânzenilor în perioada 2008-2012, când a candidat pe lista fostului PDL. Iar păstrând o veche cutumă, made în Flămânzi, Pitorac s-ar putea să fie ales din nou primar. Pentru că de vreo 16 ani, cei din Flămânzi îşi schimbă, prin vot, primarul o dată la patru ani. (G.B.)

Leave a Comment