Google

Sunt și poziții contra curentului

Written on:October 22, 2018
Comments
Add One

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În contextul recentelor dezbateri din Parlamentul European despre situaţia din România şi ţinând cont de importanţa şi rolul respectării statului de drept şi a luptei împotriva corupţiei, europarlamentarul social-democrat, Claudia Ţapardel, a transmis o scrisoare deschisă conducerii Comisiei Europene, reprezentată de preşedintele Jean-Claude Juncker şi prim-vicepreşedintele Frans Timmermans. „Am dorit să trag un semnal de alarmă asupra modului în care România este tratată la nivelul insituţiilor europene atunci când vine vorba despre fenomenul corupţiei şi independenţa justiţiei, plecând de la Raportul anticorupţie pentru statelele membre UE din 2014, întrerupt brusc în 2017, şi continuând cu decizia Comisiei Europene de a menţine Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru România şi Bulgaria”, a precizat Claudia Ţapardel. De altfel, europarlamentarul social-democrat a adresat Comisiei Europene şi o întrebare oficială cu solicitare de răspuns scris, în care doreşte să ştie dacă se are în vedere reluarea prezentării Raportului anticorupţie pentru ţările UE şi, eventual, extinderea MCV pentru alte state membre ale Uniunii Europene, sau, pentru că suntem membri cu drepturi egale, se intenţionează retragerea Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România şi Bulgaria. Situația pe larg o găsiți în regionalul Informatorul Moldovei de miercuri 31 octombrie 2018.

Leave a Comment