Google

Succese remarcabile pentru gimnastele de la CSŞ Anghel Saligny Iaşi

Written on:April 27, 2015
Comments
Add One

gimnastica isCatedra de gimnastică ritmică de la LPS Baia Mare a organizat a cincea ediţie a concursului dotat cu „Cupa Prieteniei”. 157 de gimnaste de la nouă cluburi din Constanţa, Bucureşti, Iaşi, Oradea, Braşov, Bistriţa şi Baia Mare au evoluat la toate categoriile de vârstă, de la Mica Gimnastă la Senioare. Competiţia a avut loc în sala de sport de la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare, pe durata a 12 ore, acolo unde a fost prezentă şi trupa de tinere talente de la CSŞ Anghel Saligny Iaşi, sub coordonarea antrenorului prof. Constantin Radu, în brigada de arbitre fiind inclusă şi antrenoarea ieşeană Oana Cozma.
La finalul unei competiţii de nivel ridicat, CSŞ Anghel Saligny Iaşi a cucerit 16 medalii, dintre care 9 de aur, 5 de argint şi 2 de bronz, dar şi alte locuri fruntaşe în preajma podiumului.

Rezultatele sportivelor de la gruparea ieşeană din cartierul Bularga au fost următoarele:
CATEGORIA MICA GIMNASTĂ:
– Crina Drăcşanu – locul 2 la fără obiect.
CATEGORIA a IV-a:
– Delia Ţurlui – locul 2 la individual compus, locul 3 la panglică şi locul 4 la coardă.
– Claudia Teofana Postu – locul 1 la individual compus, locul 1 la coardă şi locul 1 la panglică.
CATEGORIA a III-a (11 ani):
– Laura Aniţei – locul 1 la individual compus, locul 1 la măciuci şi locul 1 la minge.
– Cristiana Străinu – locul 2 la cerc, locul 4 la minge şi locul 4 la individual compus.
– Iustina Coşarcă – locul 5 la coardă, locul 6 la măciuci şi locul 6 la individual compus.
CATEGORIA a III-a (12 ani):
– Roxana Brighente – locul 1 la individual compus, locul 1 la cerc şi locul 2 la măciuci.
CATEGORIA a II-a (13-14 ani, junioare mari):
– Andra Ungureanu – locul 1 la individual compus, locul 2 la minge şi locul 3 la panglică.

La finalul competiţiei de la Baia Mare, antrenorul coordonator prof. Constantin Radu a declarat: „Pentru mine a fost o competiţie foarte utilă şi foarte bună, nu datorită medaliilor cucerite, ci mai ales prin faptul că turneul de la Baia Mare a fost un test pentru sportivele noastre, înainte de participarea la Campionatele Naţionale Şcolare de la Tg. Mureş, de luna viitoare. Ne-am verificat noile compoziţii şi exerciţii, trecerea de la o categorie de vârstă la una superioară, pentru ca sportivele să nu aibă emoţii negative în concursurile mult mai grele. Pentru sprijinul acordat clubului nostru de gimnastică ritmică, mulţumim pe această cale Primăriei Municipiului Iaşi şi Fundaţiei Sportului Ieşean, ISJ Iaşi, DJST Iaşi, conducerii Colegiului Tehnic de Transporturi şi Construcţii Iaşi, profesorilor din şcolile unde învaţă sportivele noastre, părinţilor şi tuturor celor care au fost alături de noi şi la bine şi la greu!”.
Să mai remarcăm că sportiva Diana Pavel (CSŞ Anghel Saligny Iaşi), însoţită de antrenoarea Cătălina Radu, va face parte din echipa de senioare a României, care va participa la Campionatele Europene de gimnastică ritmică de la Minsk (Belarus), din perioada 29 aprilie-3 mai 2015.
În perioada 15-17 mai 2015, sportivele de la CSŞ Anghel Saligny Iaşi vor fi prezente şi la Campionatul Naţional Şcolar de gimnastică ritmică, de la Târgu Mureş.

Leave a Comment