Google

Stranietate (V)

Written on:April 19, 2015
Comments
Add One

Peisaj din Tara Cauca(Valea Strambei -Harghita)Deşi sunt celţi, gaborilor din Transilvania li se spune în Moldova ţigani ungureni. Sunt confundaţi cu nomazii sinţi din Panonia a căror origine trebuie căutată în provincia pakistaneză Sindh. Rudele gaborilor sunt rătăcitorii ienişi din Bavaria, iar ai sinţilor, manuşii din Franţa, cascaroţii şi erominţii din Ţara Bascilor. La Ghidigeni am cunoscut o ţigancă ungureancă, mare ghicitoare. În primăvara lui 1944, când împlinise 14 ani, a plecat în lume. Nu de norocul sperat a avut parte, ci de ghinion. Ajunsă la Cluj, în Ardealul de Nord, este prinsă de poliţia horthystă şi predată germanilor. Fata este deportată în lagărul Majdanek din Polonia Mică. După o vreme, tunsă zero, dezbrăcată complet şi tatuată cu un număr, este dusă cu alţi nenorociţi la uşa “sălii de baie”. Urmau să fie gazaţi. Împreună cu o fată de seama ei reuşesc să înşele vigilenţa nemţilor şi să evite intrarea la “duşuri” cu prima serie. Bănuind ce le aşteaptă se tot strecurau la spatele rândului. Deodată călăii fug. Se apropiau sovieticii. Goală cum era, tânăra evadează profitând de deruta generală. Traversează linia frontului cu inconstienţă juvenilă şi încasează două gloanţe: în palma mâinii drepte şi în gamba piciorului stâng. Fură haine, iar pentru mâncare cerşeşte sau uneori munceşte. Se întoarce la Ghidigeni. După 26 de ani schijele se vedeau sub piele. Nu s-a operat pentru că-i era frică de doctori. Femeia mi-a citit în palmă şi totul s-a adeverit până azi. Ghiocul, instrumentul ţigăncilor ghicitoare, este cochilia unui melc din mările calde. Pescuitul ghiocului este o industrie în arhipelagul Bahamas. Negrii din Bahamas consideră melcul marin delicatesă culinară, iar pulpa de ghioc uscată se exportă. În tarot, artă deasemenea cunoscută ţigăncilor, Marea Preoteasă patroană a tainelor insondabile este de fapt Hecate, zeiţa magiei la vechii greci. Medicul bârlădean Aurel Ionescu Moţet îmi spunea că nu crede în divinaţie, cu excepţia ghicitului în cafea. Motivul a fost o întâmplare dureroasă din copilărie. Tatăl domniei sale era mecanic în Gara Bârlad. Într-o dimineaţă vecina venită în vizită ghiceşte mamei în cafea. Soţul era deja la serviciu. ”Astăzi vei rămâne văduvă”, sună verdictul. Câteva ore mai târziu tatăl viitorului medic este tăiat de tren. Savanţii pun reuşita divinaţiei pe seama sincronicităţii, fenomen puţin cercetat. O revistă naţională publica în anii 1990 cazul unei tinere din Munţii Rodnei, ghicitoare în bobi. Era ultima din neamul ţipterilor, etnie germană care locuise în zonă şi totodată numai ea contacta piticii din pădurile Rodnei. Spunea că sălăşuiesc pe un munte din Pocuţia. Privind boabele se deschide înaintea ochilor o fereastră spre trecut şi viitor, explica fata. Eliberat prin autohipnoză spiritul ei circula în timp şi spaţiu. Învăţaţii spun că întrepătruns universului material există un alt univers spiritual şi atemporal în care spiritul poate vedea simultan evenimentele foste, actuale şi viitoare. Aşa se explică visele premonitorii. În unele sate se crede că sufletul care părăseşte lumea aceasta trece prin şapte vămi, iar în altele, prin nouă. Universul spiritual este alcătuit din nouă lumi stratificate, scrie Elena Iliescu în „Mărturii despre nemurire”. Din lumea a noua, unde ajung sufletele sfinţilor, se vede Opalul, cetatea lui Dumnezeu. Lumea a opta aparţine martirilor. Omul obişnuit cu cât este mai curat merge într-o lume superioară, dar nu mai sus a şaptea.

Magia practicată de solomonari era expresia unei străvechi ştiinţe păgâne. Ca să stăpânească această artă învăţau vreme de 20 de ani în peştera Crugul Pământului, neştiută de noi. Nu numai novicii geţi mergeau în subterane pentru iniţiere, meditaţie şi purificare cu energie telurică. Serge Hutin enumeră templele subpământene din Hawaii şi Sumatra, iar Jacques Bergier citează din Chilam Balam, cartea mayaşilor, cele nouă ţări subterane guvernate de zeul Hun Ahav, care era totodată regele planetei Venus. Creadă fiecare ce vrea, exclama Bergier în volumul “Stăpânii oculţi ai timpului” referindu-se la sorgintea venusiană a zeului. Eu cred că peşterile găzduiau colonii extraterestre, dar că planeta de unde veniseră străinii nu era Luceafărul de pe cerul nostru. După ce împăratul Teodosie cel Mare face din creştinism religia de stat a Imperiul Roman în anul 394 d. Hr., cultele antice vor fi interzise şi vor exista doar pe ascuns în satele izolate. Teodosie s-a născut în cetatea Cauca din Hispania. Azi oraşul aparţine regiunii spaniole Leon. Ţara Cauca, amintită de istoricul roman Marcelinus Ammianus, era un ţinut din Transilvania, fostul judeţ Ciuc, întins pe valea râului Strâmba, afluent al Mureşului. Tribul cauca, fondatorul coloniei, a fost de neam get şi nu got cum afirma Ammianus, arată Corneliu Ştefan în cartea „Expediţie la apa vie”. Dau dreptate autorului. În secolul II d. Hr., când a fost întemeiată Cauca spaniolă, Dacia era provincie romană, iar goţii nu începuseră migraţia. Un popor indian din Columbia îşi spune Cauca. Numele acestuia a fost transferat unui râu, iar de aici provinciilor Cauca şi Valea Cauca. Identitatea de nume a triburilor get şi indian este greu explicabilă. Substantivul cauc denumeşte acoperământul pentru cap, asemănător unui căuş, purtat de călugări şi boieri. În latină se spune caucus la căuş, iar în albaneză, cauc. Prin urmare cuvântul nu este turcesc cum zic unii, ci get. Caucul era particularitea vestimentară a geţilor de pe valea Strâmbei. Lumea cuprinde pe de o parte straniul, insolitul, iar pe de altă parte, realul, tangibilul. Ambele polarităţi susţin viaţa de zi cu zi şi sunt dominate de spirit, pentru că şi iniţiativa materială este apanajul spiritelor înalte întrupate în genii sau în oameni obişnuţi. Exemplele pozitive se cer promovate pentru binele comun. Chiar şi în vitregii ani 1980, oamenii vrednici nu s-au dezminţit. Amintesc bârlădeanul care circula cu un automobil construit de el din deşeuri, pe cei care amenajau subsolurile blocurilor ca să cultive bureţi (ciuperci pleurotus) ori pe gospodarii care şi-au confecţionat generatoare eoliene şi de biogaz. Tot atunci un localnic dintr-un sat tutovean, Bălăbăneşti din câte ştiu, a montat o turbină făcută de el pe pârâul care curgea prin grădină obţinând electricitate pentru gospodărie. Alvin Toffler numeşte asemenea oameni prosumatori şi-i socoteşte baza societăţii postindustriale postulată în “Al treilea val”. Ideile vizionarilor chiar dacă nu prind viaţă imediat sunt îmbrăţişate mai târziu. La Iaşi se va amenaja râul Bahlui pentru navigaţie turistică, dar încă din 1785 s-a propus construirea canalului Siret – Prut prin Bahlui necesar transportului comercial, iar în 1880 s-a organizat ştrandul “Băile Bahlui”. Proiecte din 1930 şi 1932 prevedeau canalizarea Bahluieţului pentru navigaţie până la Târgu Frumos şi respectiv o linie navigabilă Prut – Nistru. (Marian Rotaru)

Leave a Comment