Google

Stranietate (IV)

Written on:April 12, 2015
Comments
Add One

Athosul Romanesc - Imagine din Tara LuaneiÎntâmplarea s-a petrecut în primul război mondial. Aflate faţă în faţă trupele franceze şi germane despărţite de câteva sute de metri erau gata să înceapă lupta. La un moment dat apare pe fâsia dintre combatanţi un cavaler medieval încălecat pe cal, împlătoşat şi înarmat cu lance. Mergea agale, fără să observe armatele. Germanii şi francezii trag în apariţie. Tirul nu are efect. Cavalerul călărea impasibil. Era o imagine din alt timp. Într-un final soldaţii din ambele tabere fug înspăimântaţi. Atât în Munţii Făgăraş, cât şi în Munţii Buzăului se văd uneori două culmi fantomă la care nu se poate ajunge. În anii 1970, relatează Vasile Rudan, doi ofiţeri au plecat spre nălucile buzoiene, dar nu s-au mai întors. Pe fotografiile din satelit apare în comitatul englez Lancashire un sat care nu există. Pe păşunea aflată la faţa locului s-a pus pentru turişti un indicator care anunţă satul fantomă Argleton. Un ofiţer povestea experienţa bizară trăită când era elev militar. Profitând de pauză, el şi camarazii aflaţi la instrucţie se odihneau pe iarbă. Deodată aud cu toţii un tren care se deplasa foarte aproape de ei. Zgomotul era intens de parcă stăteau la un metru de linie. Simţeau chiar şi vibraţiile solului. Totuşi poligonul era departe de orice cale ferată. Sunetul nu putea veni din depărtare. Erau într-o vale închisă de versanţi împăduriţi, iar vremea era liniştită, fără vânt. Percepţia provenea dintr-un univers paralel. Acum zece ani am văzut dimineaţa devreme pe cerul Bârladului un şir de nori albi identici, perfect reticulari şi perfect aliniaţi, egali ca mărime şi dispuşi înspre nord, unul după altul, echidistant. La înălţime vântul suflă permanent, dar norii erau nemişcaţi şi păstrau forma. Dispar pâna la urmă parcă topiţi în neant. Ce văzusem nu putea fi creat de natură. Revista “Dracula” tocmai relatase o observaţie similară. Regimentul britanic Norfolk a fost răpit de un “nor” alb în ţinutul Galipoli din Tracia Turcească. Cazul petrecut în 1916 este redat de Doru Davidovici în volumul “Lumi galactice”.

Sunt în lume locuri fantomatice, văzute cândva, dar ulterior negăsite. Să parcurgem câteva exemple. Unul este insula Thrinacia pe care păşteau taurii zeului Helios. În ciuda avertismentului dat de Tiresias, Ulise poposeşte pe insulă. Oamenii săi măcelaresc taurii sacri şi ca pedeapsă, spune Odisea, sunt arşi de fulgerele lui Zeus. Tiresias, celebru prezicător androgin, s-a născut din căsătoria nimfei Chariclo, fiica lui Apolo, cu ciobanul Everes din Boeţia. Vecine insulei Itaca peste care domnea Ulise, erau Aegilips, Krokylea şi Scheria, insule neidentificate de ştiinţa modernă. De asemenea dau bătaie de cap geografilor contemporani stâncile Plantae, arhipelagul Elaea, insulele Agyre şi Chryse. Stâncile Plantae, vecinele Siciliei, erau locuite de monştri feminini Scyla şi Caribda. Pe lângă stâncile Plantae a trecut în periplul său argonautul Iason, ne încredinţează Apoloniu. În mitologia greacă Agyre din Marea Egee era o insulă bogată în argint. Pausanias, Appian şi Sofocle ne informează că insula egeeană Chryse găzduia un oracol, dar fără a da amănunte. Homer pomeneşte insula Chryse în Iliada, ca fiind locul unde a murit muşcat de viperă eroul Philoctetes. Altă enigmă, arhipelagul Elaea este enumerat de Pliniu cel Bătrân printre insulele Mării Marmara. Arhipelagul însoţea ţărmul Bitiniei. Sirenele, femei – peşte sau femei – pasăre, fiicele muzei Melpomene şi ale zeului Achelus, aveau darul magiei. Pseudo – Hyginus crede că veniseră din Hiperborea, iar Plaut că ar fi fiicele lui Phrocis, regele oamenilor amfibie din adâncul mării. Sirenele de pe Arthemusa, insulă mitică cu locaţie neprecizată l-au fermecat pe regele pelasg Cronos, fiul lui Zeus, scrie Hesiod. I-au fermecat cu glasul lor şi pe centaurii din Campania, dar atât de rău, că aceştia au pierit uitând să mănânce. Centaurii fugiseră din Tesalia de frica lui Hercule, scrie Lycophron. Pe vremea lui Pliniu se vedea la Neapole mormântul sirenei Parthenope, una dintre ucigaşele centaurilor. Homer plasează insula Sirenelor între Aeaea, insula lui Circe şi stâncile Plantae. Strabon crede că sirenele stăteau pe stâncile din largul insulei Capri. Pausanis notează arhipelagul Sirenelor, vecin insulei Capraia din golful Neapole, iar Apoloniu, insula Sirenelor aflată în Marea Ausonică, lângă ţărmul regiunii Latium, vizavi de Capul Pelorum (Pelasgilor). Sir Wilfred Thesiger a cercetat maidanii, băştinaşi din delta fluviului irakian Shatt el Arab pentru care Mesia este Ioan Botezatorul. Sunt împărţiţi în 30 de regate conduse de regi preoţi. Cărţile lor sfinte, arată Thesiger în volumul “Madanii”, vorbesc de insula Hufaidh din Golful Persic, împodobită cu păduri de rodii şi curmali. Exploratorul credea în realitatea acestui paradis, deşi nu văzuse insula. Argadnel, Annwn Emain şi Ablach cea acoperită de livezi cu meri, sunt insulele din Atlantic unde merg sufletele eroilor, spun miturile celţilor. Legenda seamănă cu povestea negrilor australieni Mubuiag din regiunea Yorkland, statul Queensland, în care sufletele întrupate în oamenii albi locuiesc pe insula Kibu din Marea Tores. Xenophon, Pytheas şi Timaios descriu o insulă bogată în cositor şi chilimbar, căreia i-au zis Baltia, adică Mlăştinoasa. Marea Baltică a primit numele Baltiei, deşi nu are niciun ostrov care să-i semene. Enigma Baltiei este abordată de Alexander von Humbolt în volumul “Cosmos”. Savantul credea că insula s-ar afla în Atlantic. Tibetanii sunt convinşi că valea Shangri – La, tărâmul înţelepţilor, se află în ţara lor, dar tradiţia indică nouă locaţii diferite. Shangri – La înseamnă “Trecătoarea peste muntele Shan”. Totuşi unde este muntele Shan? Unii plasează valea în Bhutan, alţii în principatul vecin Mustang. Cărţile budiste tibetane descriu văile paradisiace numite beyul ştiute numai de călugări, iar Sven Heddin face trimitere în cărţile sale la Shangri – La şi la un munte mai înalt decât Everestul, aflat spune autorul, în nordul Tibetului. Shangri-La a inspirat romanul “Ultimul orizont” a lui James Hilton. În 1953 coloniştii australieni numesc Shangrila o vale descoperită în Noua Guinee. Pierre Gaisseau şi Mitchell Zuckof au dedicat ţinutului populat de papuaşi primitivi cărţile “Shangrila. Valea pierdută în preistorie” şi “Pierdut în Shangrila”. Pe Dunăre sunt 150 de insule de nisip cu poziţie mereu schimbătoare. Purtate de curenţi se deplasează între malurile fluviului, când în partea românească, când în cea bulgarească. Sunt condominii româno – bulgare. Românii şi bulgarii folosesc pentru grădinărit, păşunat sau vânătoate insulele care poposesc în apele lor. Insulele artificiale plutitoare, cu panouri solare şi turbine eoliene, cu spaţii de cazare şi grădini, sunt la modă. Vor apare cu siguranţă pe apele Dunării şi Mării Negre. (Marian Rotaru)

Leave a Comment