Google

Stranietate (II)

Written on:March 29, 2015
Comments
Add One

Babele de la UlmetCu ceva ani în urmă, un camion a căzut în lacul Fântânele din judeţul Cluj. Firma de transport aduce o macara şi doi scafandri care să facă legăturile pentru ridicarea maşinii. Scafandrii ies iute la mal îngroziţi de monştrii văzuţi în adânc. Se spune că peşti gigantici ar trăi în lacurile Snagov din Ţara Vlăsiei, Pantelimon şi Morii din Bucureşti, Chiriţa de lângă Iaşi, Paltinu din Prahova, Balastiera de la Apă din Sătmar şi Ştiucilor din judeţul Cluj. Lacul Ştiucilor, unul dintre puţinele acoperite cu plauri, se află pe Valea Fizeşului, în zona numită Delta Transivaniei. În ducatul Cornwall a apărut din neant o panteră neagră uriaşă care ataca oile fermierilor. Militari britanici dibuiesc fiara pe o cale ferată şi o încercuiesc, dar când să o prindă aceasta dispare pur şi simplu şi dispărută a rămas. O   femeie din Iugani îşi căuta viţelul. Ajunsă pe marginea unei râpi aude foşnet de frunze. Crezând că l-a găsit, îl strigă bucuroasă, dar imediat bucuria se transformă în groază. Pe panta râpei urca un bolid care zdrobea arbuştii din cale. Sub ochii femeii apare o cornută masivă acoperită cu păr lung, asemănătoare unui yak tibetan. Animalul fuge spre apus. Întâmplarea pare desprinsă din cartea lui Gyorgy Mandics, “Zooizi şi bioizi”. În primăvara lui 1970 sunt atacat de o pasăre enormă, chiar în curtea casei din Ghidigeni. Un coleg aduce la şcoală o pană neagră, ca un creion de groasă şi lungă de 50 de centimetri. O găsise pe imaş. La scurtă vreme Gheorghe Costin din Iuganiul vecin împuşcă un vultur cu aripi de doi metri şi trupul cât al unui curcan mare. Teoretic asemenea păsări nu trăiesc în Moldova de Jos. Ortacii de la mina de cupru din localitatea dobrogeană Altân Tepe au surpriza să întâlnească la 500 de metri adâncime un şarpe uriaş, relatează Mircea Arieş şi Peter Leb în lucrarea “Misterele României”. Speriat, şarpele intră într-o gaură. Minerii încearcă să găsească reptila, dar fără succes. Gaura cobora tot mai jos. Cu ce se hrăneau pitonii sub pământ? Teoria “Pământului Gol”, a existenţei unei lumi subterane, susţinută de autori ca Raymond Bernard şi Jan Lamprecht, pare a avea un dram de adevăr. Robert Paget, autorul volumului “Urmele oracolului”, a descoperit pe Câmpiile Phlegreene, lângă Neapole, peştera preoteselor sibile, păstrătoarele scrierilor lăsate de zeul Jupiter. Peştera duce la Styx, râu subteran cu apă fierbinte considerat hotarul lumii de jos. Pe aici au trecut poeţii Virgiliu şi Dante în drumul spre Paradisul unde sălăşuiesc sufletele. Câmpiile, de fapt un platou pietros, se întind la poalele vulcanului Avernus şi poartă numele ţinutului Phlegra din Macedonia Egeeană, unde locuiseră uriaşii scăpaţi cu viaţă din războiul purtat cu zeii. Fugiţi din Phlegra de răul lui Hercule, scrie Strabon, s-au aşezat pe Câmpiile Phlegreene, în Campania, nu întâmplător. Aici izvora o fântână cu apă vie ce dădea putere. Phlegreenele sunt patria lui Cacus, un uriaş prostănac care odată ajuns în Latium, dă foc cetăţii Palatia fondată de Evender, regele Arcadiei. Cacus sfârşeşte ucis de Hercule. După autorul roman Servius, mama giganţilor este nimfa Leuca, născuta pe insula Leuce din Marea Neagră, pare-se totuna cu grindul Letea. Leuce este şi patria lui Leukos, prinţul care a condus pe tuath a danan (poporul dac) în Irlanda. În judeţul Bacău există satul Tuta (tuath). Strabon crede că mormântul nimfei Leuca s-ar afla pe insula mitică Leukosia din largul Campaniei. La noi uriaşii au ctitorit construcţii subterane, arată Lucian Cozma în volumul “România Secretă”. Unul dintre ei doarme sub Dealul Uriaşului, de lângă Sibiu. Rămăşiţe de oameni foarte înalţi sunt găsite în Bucegi, la Poseşti în Prahova, Popeşti în Vlaşca, Scăieni în Buzău, Polovraci în Vâlcea, Costeşti în Argeş şi la Mănăstirea Negru Vodă din Muscel. Uriaşii din Carpaţi, fiii zeilor, conduşi de învăţatul Toth au colonizat Egiptul, continuă Lucian Cozma. Toth a scris, se spune, 36000 de cărţi. Diana Gavrilă a cules legende despre giganţii nepământeni care locuiau cândva în zona satelor Bozioru şi Ulmet din Ţara Luanei. Mărturii în piatră sunt “Babele de la Ulmet”, megaliţi ce închipuie nave spaţiale. S-a dat peste schelete de uriaşi în Cilicia, Troada, Capri, Samos, Arcadia, Argolida, Georgia, Nitria, Languedoc, Maroc, Transvaal, Noile Teritorii din Hong Kong, California, Louisiana, Virginia de Vest, Arizona, Noul Mexic etc. Prin anii 1920, minerii unei exploatari de fosfaţi din Valea Morţii, teritoriul indienilor Paiute, statul Colorado, au pătruns într-o sală subterană plină cu tronuri de piatră, lănci de aur şi oase de giganţi, arată Mary Sutherland în volumul “Uriaşii cu părul roşu”.

Bunica din Ciocani, Amalia Ivas, o fericea pe Romiţa Iftene, din acelaşi sat care a călătorit în Ţara Sfântă şi Sinai. Vizitase la Mănăstirea Sfânta Ecaterina Rugul Aprins, tufişul din care Dumnezeu a vorbit lui Moise. Femeia simplă nu inventa poveşti. Cuprinsă de extaz, mintea ei născuse o realitate în care credea sincer. Era convinsă că din tufă se auzeau vorbe în toate limbile lumii şi că a văzut cum un băţ vârât printre lăstari se mişca singur. Puterea de a vedea miracole este fericirea celor “săraci cu duhul”, adică a celor curaţi, neîntinaţi sufleteşte. Bunicul Vasile Ivas avea în satul Râpa Mâţului, vecin Ciocaniului, o grădină de legume şi un iaz. Mama şi surorile ei obişnuiau să stea vara, după ce amurgea, la coliba din grădină. În una din nopţile verii lui 1947 toată jumătatea nordică a cerului s-a luminat ca ziua. Stelele dispăruseră. Cerul avea înfăţişarea diurnă, în timp ce pământul rămăsese cufundat în beznă. A durat poate un minut. Nu s-au auzit zgomote şi nu s-a observat sursa luminii. Fenomeul văzut pe cerul de deasupra Ţării Murelor nu a fost auroră boreală. A lipsit jocul de lumini specific, iar un volum de „Lecturi Geografice” din anii 1970 arăta că unica auroră raportată până atunci în spaţiul românesc avusese loc în iarna lui 1935 şi fusese vizibilă din Maramureş. Literatura de specialitate pune un fenomen identic celui de la Ciocani, dar petrecut în Venezuela, pe seama activităţii OZN. Pe firul Tutovei la sud de Ciocani este un cătun cu nume ciudat, Podu Pietriş. Râul Tutova nu are acumulări de balast, însă bătrânii spuneau că a existat cândva un pod de piatră. Greu de bănuit scopul acestui pod costisitor, unicat în zonă, construit cu pietre aduse de departe, pentru a traversa o apă mică, într-un loc puţin umblat. Dimitrie Cantemir nota despre un pod lung de trei mile peste bălţile de la Limanul Nistrului şi pleiada de cetăţi năruite, la fel de străvechi şi anonime, ce împânzeau Bugeacul. Demult, la Movileni lângă Ciocani, iese la iveală în urma unei surpări o conductă din lut ars prin care curgea apă de izvor. Poate că neştiuta aducţiune era pe acelaşi drum cu fantomaticul pod de piatră aflat mai jos, pe Tutova. (Marian Rotaru)

Leave a Comment