Google

Ştiinţa

Written on:February 1, 2014
Comments
Add One

Orasul_Barlad_-_1850 copyFragii de pe muntele Helion şi curmalele din cetatea Aulis erau mândria Boeţiei, aşa cum uleiul de măsline din satul Tithorea era fala Phocidei. După exemplele din paginile “Descrierii Greciei” lăsată de Pausanias, lumea secolului II d. Hr. apare frustă şi bucolică. Totuşi nu este aşa. Ştiinţa izvorâtă dintr-o “lungă şi sistematică curiozitate”, cum remarca André Maurois, ajunge în antichitate la un nivel înalt. Astfel preoţii Egiptului faraonic cunoşteau forţa aburului, iar Biblioteca din Alexandria, care înmagazina cultura scrisă a cinci milenii de civilizaţie, număra printre comorile ei lucrări de fizică atomică! Mithidate, regele Lydiei, era invidiat pentru insulele Calamine care pluteau pe lacul din parcul palatului, spune Pliniu cel Bătrân în “Istoria Naturală”. Erau acoperite cu flori şi atât de uşoare încât se mişcau după ritmul cântat la un instrument muzical. La fel de mobile au fost insulele Saliere de pe iazul complexului Nimphaeum din Roma. Încă din antichitate japonezii vălureau terenurile agricole. Artificiul  geometric permite mărirea suprafaţei.

Legendele lui Icar şi Etana, balada Meşterului Manole sau covorul fermecat din “O mie şi una de nopţi” sunt ecoul încercărilor de zbor făcute de oamenii din vremurile vechi. La început temerarii, ca veritabili precursori ai bionicii, au vrut să imite păsările, meşterind aripi din scândură pe care să le acţioneaze cu forţa braţelor. La o asemenea soluţie s-a gândit Thomas Becket în secolul XII. Leonardo DaVinci a construit un aparat de zbor perfecţionat propulsat de aripi articulate. Un servitor fură prototipul şi se avântă de pe buza unei prăpăstii. Cei câţiva metri parcurşi prin văzduh sunt urmaţi de prăbuşire. Primul pilot din istorie a scăpat cu coastele rupte. Relevante sunt isprăvile maramureşeanului Gligor Pintea şi ale transilvăneanului Constantin Nestor, care în anii 1702 şi respectiv 1765, zboară cu planoare construite de ei! Reuşita navigaţiei aeriene în vechime nu se datorează aparatelor mai grele decât aerul ci aerostatelor, care întocmai ca navele pe apă, folosesc legea lui Arhimede. Pe insula Ponape din arhipelagul Carolinelor există ruinele oraşului antic Nam Madol, considerat o Veneţie a Pacificului datorită clădirilor din piatră aşezate pe ostroave despărţite de canale. Situl este o atracţie turistică majoră. După legendele băştinaşilor, Nam Madol a fost construit de fraţii Olisihpa şi Olosohpa, vrăjitori veniţi din ţara misterioasă Kanamwayso. Cei doi, se spune, au ridicat pietrele clădirilor cu ajutorul unui dragon. În lucrarea “Carele Zeilor”, Eric von Danicken emite ipoteza că vrăjitorii din Nam Madol erau extratereştri, iar dragonul un aparat de zbor sofisticat.Cred că Olisihpa şi Olosohpa au fost doi pământeni isteţi care s-au folosit de un aerostat pentru a manipula lespezile de piatră. Astăzi se doreşte ca ridicarea materialelor de construcţie la mare înălţime să se realizeze ieftin cu ajutorul baloanelor. Zhang Guo Lao a fost un farmacist chinez care a trăit în secolele VII-VIII d. Hr. În lucrarea “Cartea Munţilor şi Oceanelor” se spune despre Lao că se deplasa sute de kilometri călare pe un catâr, iar odată ajuns la destinaţie îl dezumfla, îl împăturea şi îl punea în desagă. Când să plece turna apă pe gura catârului, iar acesta îşi relua forma iniţială. Este evident că Zhang Guo Lao călătorea cu un aerostat al cărui balon îl umplea cu un gaz uşor rezultat din reacţia apei cu o substanţă. Care era aceea? Poate carbid, dar putea Lao să-l prepare? De ce nu! În mormântul unui împărat chinez care a trăit acum două milenii s-a găsit o cupă de aluminiu ori acest metal se obţine la temperaturi înalte, la fel ca şi carbidul. Chinezii au construit în antichitate căruţe cu vele, propulsate de forţa vântului. Acest strămoş al automobilului a fost reinventat în Olanda secolului XVI. Se crede că civilizaţia incaşilor a realizat aerostate cu nacele împletite din nuiele şi cu baloane din pânză de bumbac cauciucată umplute cu aer cald. Un asemenea mijloc de zbor a fost testat cu succes de Jim Woodman, autorul  cărţii “Nazca. Călătorie spre Soare”, care a vrut să demonstreze că uriaşele desene de pe platoul peruvian Nazca au fost trasate cu ajutorul indicaţiilor date din aer. În secolul XVI călugării iezuiţi crează un stat autonom în Gran Chaco. Robert Charroux, autorul volumului “Cartea Cărţilor”, arată că după scrieri din anul 1709, călugării  foloseau aerostate pentru a se deplasa în aşezările indienilor Guarani. Statul Iezuit sudamerican a fost  primul din istoria modernă care a deţinut o flotă aeriană. Aeronavele erau construite după patentul incaş. Istoria aviaţiei începe oficial la 4 iunie 1783 cu zborul fraţilor Joseph  Michel şi Jacques Etienne Montgolfier efectuat la Annonay în Provansalia. Prima traversare aeriană a Mării Mânecii este realizată în 1794. După eveniment Anglia a devenit prima putere interesată de aviaţie. Regatul Unit era deschis inovaţiilor tehnice, astfel Adalbert von Chamisso relatează în volumul “Călătorie în jurul lumii” că în 1816 s-a deplasat de la Dover la Londra cu o trăsură  acţionată de motor cu abur. În 1818 este lansat de pe Dealul Spirii primul balon spre cerul românesc. Evenimentul este descris de Constantin Gane în cartea “Trecute vieţi de doamne şi domniţe”. Cea mai veche fotografie a Bârladului, realizată în anul 1850, s-a făcut din aer, probabil de la bordul unui aerostat militar austriac. Aparatul a fost poziţionat la sud de biserica Sfântul Gheorghe. Dintre fotografiile aeriene păstrate, aceasta este cea mai veche din lume. Următoarea, o panoramă aeriană a oraşului Boston, datează din 1860. În 1802, Albert Mathieu a propus construirea unui tunel pe sub Marea Mânecii prin care să circule vagoane trase de cai. Pe bancul submers Varne urma să se înalţe o insulă artificială care să  găzduiască poşta pentru schimbarea cailor. Ideea tunelului submarin pentru cale ferată va fi avansată în 1830 de Aimé Thome de Gamond. Suportul logistic urma să fie asigurat pe un şir de insule artificiale. Prin anii 1970 s-a propus ca legătura dintre coastele Normandiei şi Angliei să se realizeze cu un dig prevăzut cu deschideri pentru vapoare sau cu un pod. Prin ştiinţă se valorifică o mare resursă, deşeurile. Astfel din zaţul de cafea se fabrică brichete combustibile, etanol, fibre textile şi carburant gazos. Cu acesta din urmă au funcţionat în anii 1940 mii de automobile britanice. Autorul Virgil Prodea dă exemplul unei mici companii italiane de reciclare a hârtiei, mulţumită căreia se economisesc anual o mie de hectare de pădure. Conversia enzimatică a amidonului în maltodextrină, proces utilizat în industria alimentară, generează curent electric. O aplicaţie este bateria electrică cu amidon, ieftină şi ecologică. Pykretul inventat în 1942 este un material cu bună rezistenţă mecanică, alcătuit din 14% rumeguş şi 86% gheaţă. Rumeguşul poate fi înlocuit cu plase de sârmă. Pykretul se va folosi la construirea aeroporturilor şi platformelor de foraj plutitoare în mările polare, precum şi la placarea depozitelor frigorifice. Podul Ramspol uneşte peste un braţ al Rinului două dintre Ţările de Jos, Flevoland şi Overijssel. Tăblia podului care se rabatează la trecerea vapoarelor este acţionată de motoare electrice alimentate de panouri solare. O parte din energia consumată pentru manevrarea tăbliei se recuperează cu ajutorul generatoarelor care, atât la ridicarea cât şi la coborârea podului, transformă energia mecanică în electricitate. Aceasta, înmagazinată în acumulatoare, este folosită la următoarea acţionare. Podul realizează un surplus de electricitate, distribuit reţelei naţionale. În anii 1970 un inginer român a avut ideea să transforme energia cinetică de rotaţie de la maşinile unelte în electricitate, folosind un dinam acţionat de axul principal al utilajului. Pompele de căldură, prin schimbul de energie cu subsolul, pot răci halele de lucru vara şi încălzi serele sau ciupercăriile iarna, pot valorifica energia termică degajată în procesele industriale de fermentaţie, căldura produsă în generatoarele de biogaz sau căldura reziduală din apele industriale şi din gazele de ardere. Recircularea gazelor de eşapament permite reducerea consumului de carburant şi a poluării. “Ştiinţa este putere!” avertizează Francisc Bacon.

Marian Rotaru

Leave a Comment