Google

Statul face boieri pe unii „șmecheri” luând de la săraci

Written on:May 27, 2018
Comments
Add One

Un politician celebru spunea că statul ia de la săraci și dă la bogați. Iată că avem un caz concret. Pilonul II de pensii administrat de o companie privată înseamnă de fapt că statul ia, prin efectul legii, bani de la tot poporul muncitor, după care o parte o dă unor „șmecheri” ca să le facă acestora averi. Pensia privată nu este opțiunea salariatului, cum e constituțional și normal. Dimpotrivă, angajatul este obligat să contribuie la sistemul de pensii, adică să dea în fiecare lună bani pentru a se putea plăti pensiile actualilor pensionari, dar nu asta e problema, ci aceea că din aceste contribuții o parte merge către niște „șmecheri” care se îmbogățesc prin efectul legii, luând de la săraci.

Pentru că au bani de la cei mulți, „șmecherii” care cică administrează Pilonul II de pensii au demarat o campanie publicitară mincinoasă. Trimit plicuri la toți cetățenii și le povestesc ei cât e de frumos dacă ai bani puși deoparte în conturile lor. O mai mare tâmpenie decât asta e greu de văzut. Vecinii României care nu stau cu capul plecat în fața Europei și a lumii au naționalizat așa zisele pensii private. Altfel spus, banii de la salariați merg la stat și atât. Cei care vor să-și facă o pensie privată, n-au decât să plătească unor „șmecheri” să le administreze banii dacă ei cred că acești hoți sunt mai deștepți decât ei.

Statul român s-a trezit și vrea să pună niscaiva ordine în sistemul de pensie. Un leu dat la Pilonul II de pensii înseamnă peste douăzeci de ani cel mult 5 bani dați pensionarului care acum e salariat și din contribuția pe care o plătește el se dă o parte în sistemul privat. Calculele sunt făcute de specialiști. Administrarea banilor costă. Continuare în ediția tipărită a regionalului Informatorul Moldovei.

Leave a Comment