Google

Startul Programului Biblionet la Botoşani

Written on:June 11, 2010
Comments
Add One

Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” Botoşani, una dintre cele 24 biblioteci judeţene care au fost selectate în a doua rundă a Programului Biblionet, finanţat de Fundaţia Bill & Melinda Gates, International Researches & Exchanges Board (IREX) lansează luni, 14.06.2010,  prima serie de cursuri de instruire în tehnologia informaţiei şi administrarea bibliotecii cu acces public la internet (IT/CIP), pentru şase din cele 20 de biblioteci comunale, plus bibliotecile din Dorohoi şi Botoşani,   admise în program. În prima serie, vor fi instruiţi bibliotecarii din Brăeşti, Corni, Cristeşti, Şendriceni, Truşeşti şi Văculeşti, la următoarele două sesiuni de training urmând a participa şi bibliotecii din Corlăteni, Cordăreni, Mitoc, Santa Mare, Viişoara, Vorona, Ştefăneşti, Flămânzi, G. Enescu, Mihălăşeni, Tudora, Păltiniş, Mileanca , Ştiubinei, Dorohoi şi Botoşani. Cursurile de instruire încep concomitent în judeţele Hunedoara, Dâmboviţa, Bistriţa şi Dolj. La nivel naţional, programul “Biblionet – lumea in biblioteca mea”, are o valoare totală de 26,9 milioane de dolari. Biblionet este un parteneriat intre IREX, Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului Naţional, Fundatia EOS (Educating for an Open Society), Asociaţia Natională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) şi bibliotecile publice românesti. Microsoft Corporation va dona software în valoare de aproximativ 15 milioane de dolari către bibliotecile selectate in program, in cadrul initiativei globale de înzestrare a comunităţilor cu tehnologie accesibilă şi utilă. (Sabin Pârvan)

Leave a Comment