Valeriu Tabără, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, a prezentat recent stadiul aplicării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) precum şi principalele modificări dorite a fi aduse în cadrul programului, cu scopul creşterii absorbţiei fondurilor europene. Alocarea financiară publică este de 10 097,08 milioane euro (buget naţional şi UE). Până acum au fost depuse 95 162 cu o valoare publică de 15
057,4 milioane euro; din care în perioada septembrie 2010 – septembrie 2011 au fost depuse 53 739 proiecte cu o valoare publica de 2 412,9 milioane euro. Din totalul proiectelor depuse au fost selectate 47 697 cu o valoare publică de 4 416,9 milioane euro. De menţionat faptul că sunt contractate 38 304 de proiecte cu o valoare publică de 4 121,3 milioane euro; din care în perioada septembrie 2010 – septembrie 2011 au fost contractate 24 570 proiecte cu o valoare publică de 950,9 milioane euro. Contractele au vizat în special beneficiarii privaţi, peste 99% din contractele semnate în perioada septembrie 2010 – septembrie 2011.
Acesta date arată apetitul fermierilor pentru fondurile europene, chiar dacă birocraţia este destul de mare.
De asemenea, au fost finalizate 1 881 deproiecte, din care în perioada septembrie 2010 – septembrie 2011 s-au finalizat 1 057 proiecte. Valoarea plăţilor efectuate către beneficiarii tuturor măsurilor este de 2 526,8 milioane euro, representând un grad de absorbţie de 25,03% din alocarea aferentă întregului program. Astfel, într-un singur an, plăţile aferente măsurilor de investiţii au depăşit nivelul realizat în perioada 2008 – august
2010.
În perioada septembrie 2010 – septembrie 2011 s-au desfăşurat 15 sesiuni de depunere proiecte cu o alocare totală de 1 660,37 milioane euro. Până la sfârşitul anului 2011 urmează a se desfăşura încă patru sesiuni de depunere proiecte cu o alocare totala de 212,5 milioane euro.
În concluzie s-a realizat contractarea fondurilor aferente măsurilor majore de investiţii (121, 123, 312, 313, 322) în proporţie de 77%. La nivelul general al axelor 1 şi 3 care cuprind măsuri destinate fermierilor, procesatorilor din sectorul agroalimentar precum şi microîntreprinderilor din sectorul nonagricol, contractarea s-a realizat în proportie de 59%.
În perioada 1 septembrie 2010-1 septembrie 2011, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Direcţia Generală Dezvoltare Rurală – Autoritatea de Management pentru PNDR a înaintat două propuneri de modificare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, în luna octombrie 2010, respectiv mai 2011 aprobate de Comisia Europeană în cursul acestui an. Aceste modificări au urmărit îmbunătăţirea accesării şi implementării programului şi creşterea gradului de absorbţie. Principalele modificări realizate în decursul ultimului an au constat în modificarea PNDR în vederea finanţării unor acţiuni de investitii pentru diminuarea efectelor inundaţiilor şi prevenirea acestora (completarea măsurii 125 – Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii – cu o nouă submăsura 125 c) – Lucrări de construcţii, refacere şi modernizare a infrastructurii de prevenire şi de protecţie împotriva inundaţiilor, precum şi a Măsurii 322 – Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale – cu submăsura 322 d) Investiţii privind lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundaţii în anul 2010.
A doua solicitare aprobată se referă la cresterea sprijinului acordat măsurilor privind utilizarea durabilă a terenurilor agricole (măsura 211 şi 212), precum şi introducerea pachetului 5 Agricultura ecologică în cadrul măsurii Plăţi de Agromediu. Iar a treia măsură vizează acordarea unui avans pentru costurile de funcţionare a Grupurilor de Acţiune Locală, dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului de maxim 20% din totalul costurilor aferente funcţionării.
Totodată, începând cu luna mai 2011, MADR a demarat negocierile cu Comisia Europeană pentru pregătirea celei mai substantiale modificări a PNDR care se referă, în principal, la: realocarea de fonduri între măsurile din PNDR în valoare de aproximativ 740 milioane euro valoare publică spre măsurile 121 – Modernizarea exploataţiilor agricole, 123 Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere, 215 Bunăstarea
animalelor, 312 Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi şi Leader pentru organizarea unei noi sesiuni de depunere până la sfârşitul acestui an; creşterea nivelului sprijinului acordat tinerilor fermieri, de la 25 000 euro la 40 000 euro care se va aplica la următoarea sesiune de depunere a proiectelor programată pentru luna noiembrie.





























Add One