Google

Sprijin francez pentru copiii afectaţi de inundaţiile din vară

Written on:October 20, 2010
Comments
Add One

În perioada 16-24 octombrie 2010, Comitetul Naţional Român pentru Drepturile Copilului (CNRDC – Convenţia ONU), în parteneriat cu asociaţiile franceze „Solidarité Roumanie” – Wissenbourg – Franţa şi “Alianţa Franceză” – Bordeaux, a organizat o campanie de sprijin pentru copiii care au avut de suferit în urma inundaţiilor din vara acestui an. În acest demers au fost  cuprinse judeţele din Moldova, Suceava cu localităţile Dărmăneşti şi Mihai Ţîbuleac, pres. CJ BotosaniDolheşti, Botoşani cu localităţile Dorohoi, Şendriceni şi Hilişeu-Horia, Bacău cu localităţile Mărgineni, Secuieni, Baraţi, Pădureni, Trebeş, Podiş, precum şi localităţi din judeţele Prahova şi Arad.

Pentru 980 copii şi unei părţi din familiile acestora li s-au distribuit: îmbrăcăminte, încălţăminte, jocuri şi jucării, iar spitalelor din Dorohoi şi Bacău li s-au donat paturi medicalizate, produse şi materiale de curăţenie şi dezinsecţie, saltele, pături, cearceafuri, etc. Delegaţia franceză a fost condusă de domnul Hubert Hinschberger – preşedintele asociaţiei „Solidarité Roumanie”, iar din partea Comitetului Naţional Român pentru Drepturile Copilului de profesorul Alecsandru Lupu, secretarul general al Comitetului. Demersul  nu ar fi avut succes fără sprijinul oferit de reprezentanţii autorităţilor locale din judeţele cuprinse în program, al lui Mihai Ţâbuleac (foto) – preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Botosani şi a Otiliei Moruzi – şef Serviciu Proiecte, Cooperare Internaţională şi Parteneriate din cadrul CJ, Cristian Flutur –  director adjunct la Consiliul Judeţean Suceava, a lui Dumitru Brăneanu –  vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bacău.

,,După cum am mai afirmat, sunt profund impresionat de legăturile tot mai strânse pe care le avem cu organizaţii şi cetăţeni din Franta, faţă de care am tot respectul. Le mulţumim pentru prietenia pe care ne-o arată cu fiecare ocazie“ ne-a declarat Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani. Catalizatorul demersului a fost doamna Geneviève Colot, primarul localităţii Saint Cyr Sous Dourdan – Franţa, deputat în Adunarea Generală a Franţei. „Mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat şi îi dorim în continuare alături de noi în sprijinul copiilor aflaţi în dificultate”, a spus profesorul Alecsandru Lupu – secretar general CNRDC. (G.B.)

Leave a Comment