Conducerea organizaţiei judeţene a PSD Botoşani continuă să facă demersuri pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, în urma inundaţiilor care au afectat judeţul. În acest sens, săptămâna trecută, parlamentarii PSD Botoşani Gheorghe Marcu şi Andrei Dolineaschi au avut o întrevedere cu
Elena Udrea, ministrul Dezvoltării, Locuinţei şi Turismului, care a promis tot sprijinul pentru reconstruirea caselor afectate de inundaţii şi repartizarea de apartamente celor care nu şi-au putut recupera locuinţele din municipiul Dorohoi. „În urma discuţiilor purtate cu colegii noştri de la organizaţiile partidului din ţară, în această săptămână vom aduce în zonele sinistrate peste 300 de tone de ciment şi alte bunuri materiale pentru a construi cât mai repede locuinţe. Şi prin intermediul presei botoşănene dorim să mulţumim tuturor celor care au făcut posibil ca persoanele afectate de inundaţii să primească ajutoare, prin intermediul celor peste 45 de tiruri sosite la Botoşani din toată ţara”.
Doina Dreţcanu, vicepreşedinte al PSD Botoşani, a anunţat că pe 16 octombrie va avea loc Consiliul Naţional al PSD, unde vor fi dezbătute şi aprobate modificări la statutul partidului. „Săptămâna trecută a avut loc şedinţa Comitetului executiv al organizaţiei de femei social democrate unde s-a stabilit graficul conferinţelor judeţene de alegeri la organizaţiile de femei ale partidului. La Botoşani, conferinţa judeţeană va avea loc până la sfârşitul lunii septembrie. Doresc să menţionez că în toamnă, parlamentarii PSD vor depune o nouă moţiune de cenzură, care va avea un caracter popular, pentru a fi susţinută şi de cetăţenii României. Prin această nouă moţiune de cenzură dorim protejarea românilor în faţa problemelor generate de criza economică”, a mai spus Doina Dreţcanu. (G.B.)


























Add One