De ce nu avem drumuri bune? De ce nu avem asistenţă medicală de calitate? De ce nu avem funcţionari publici profesionişti? De ce nu avem învăţământ de calitate? De ce nu avem clasă de mijloc bine conturată, ci doar majoritatea care sunt săraci şi privilegiaţii sistemului? Toate aceste întrebări şi multe altele pe care le întâlnim zilnic au un singur răspuns: sistemul nu se dă învins şi e posibil să ne pască falimentul ţării, iar atunci vom mai vedea de unde-şi vor mai lua privilegiaţii sistemului venituri uriaşe!

De ce nu avem drumuri bune? Pentru că există o legislaţie proastă care permite circulaţia tuturor pe drumurile publice, în orice condiţii, cu toate că drumurile au fost proiectate şi construite pentru un anumit mod de exploatare. Dacă nu introducea Traian Băsescu, pe când era ministru al Transporturilor, celebra taxă de drum, acum nici măcar acei puţini bani, în raport cu nevoile, nu existau pentru reparaţia drumurilor naţionale, judeţene, comunale. Mai concret, în România există un paradox. Toţi vrem cât de mult de la stat, dar puţini îşi plătesc datoriile către stat, iar statul nu are bani pentru investiţii.

Fiind la capitolul drumuri trebuie judecată situaţia de fapt. 90% dintre drumurile de toate categoriile au fost construite înainte de 1990 şi proiectate pentru maşini de maxim 15 tone. În special drumurile judeţene au fost proiectate pentru maşini de până la 7,5 tone. Acum circulă pe toate drumurile maşini de 50-60 tone. E clar că drumurile nu pot rezista la un astfel de trafic. Tot aici mai trebuie spus că majoritatea drumurilor construite după 1990 sunt mai rele decât cele care vin din vechime pentru că valoarea investiţiei s-a împărţit astfel: 20% din banii alocaţi la un drum s-au dus în contul unui partid sau în conturile liderilor unui partid, 30% au intrat în buzunarele largi ale patronilor firmelor de construcţii, iar jumătate din sumă e posibil să fi fost folosită la construcţia drumului. După cum am precizat şi cu altă ocazie, la Vaslui, de exemplu, kilometrul de asfalt costă vreo 18 miliarde lei vechi. La Galaţi, se asfaltează cu 6-8 miliarde lei vechi un kilometru de drum. La Bacău, în judeţul unde există balast, nisip şi alte materiale de construcţii, un kilometru de drum costă 24 miliarde lei vechi. Aceste sume au fost cheltuite de Consiliile Judeţene din Moldova pentru modernizarea drumurilor aflate în administrare. Iar majoritatea drumurilor modernizate la aceste preţuri astronomice arată acum ca după război. În judeţul Vaslui, de exemplu, drumul de la Poieneşti spre mănăstirea Floreşti e modernizat de vreun an şi nici nu era făcută recepţia că gropile erau prezente în asfaltul nou. Mai grav, în judeţul Bacău, drumul spre Zemeş a fost modernizat doar pe hârtie, aici nici măcar nu s-au mai obosit să trimită utilajele în teren. Avantajul tuturor e că multe investiţii se vor face, în perioada următoare, cu fonduri europene, iar hoţia practicată până acum pe scară largă nu va mai fi posibilă. Controalele se fac în timpul execuţiei lucrării, pe faze de execuţie şi se controlează dacă s-a folosit materialul şi s-au executat lucrările conform proiectului. Mai rămâne loc de „afişe electorale” la pietruirile de drumuri din fonduri ale Consiliilor Judeţene sau bugetele locale ale unor comunităţi. Nu trebuie să fim însă atât de pesimişti şi trebuie să avem încredere că prefecţii şi preşedinţii de Consilii Judeţene din Moldova vor fi mai puţin îngăduitori cu firmele de construcţii drumuri şi mai puţin în goană după câştiguri personale. După alegerile din 2008, cel puţin jumătate dintre preşedinţii de CJ din Moldova pun mai presus interesele judeţelelor decât cele de partid sau personale, iar acest lucru se vede chiar şi numai la o scurtă vizită în acele judeţe. La Suceava, de exemplu, se lucrează pe drumurile judeţene într-un ritm susţinut. La Iaşi sunt câteva proiecte mari, cu fonduri europene, pentru modernizarea drumurilor judeţene şi altele mai mici din fonduri ale judeţului. Şi la Botoşani se lucrează pe drumurile judeţului, iar aceste exemple arată că direcţia în care ne îndreptăm e bună.

Ar trebui cât mai urgent elaborată o legislaţie clară care să oblige pe cei ce strică drumurile să plătească. Zeci de comunităţi locale au probleme din cauza drumurilor stricate de companii care operează în acele zone, dar care, conform legislaţiei în vigoare, nu plătesc niciun leu la bugetul local. În acelaşi timp, comunitatea locală trebuie să repare ceea ce strică acele firme. În special unde sunt exploatări silvice sau balastiere, drumurile din acele comunităţi arată ca după război. Primarii sunt revoltaţi însă până acum au rămas doar cu revolta.

Şi pentru că tot se promovează ideea raportării la străinătate, trebuie menţionat în acest context că acolo totul se plăteşte, iar datoriile către stat sunt achitate cu prioritate şi de către cetăţeni dar şi de către companii. Şi firmele de transport marfă sau călători ştiu bine că într-o ţară străină, din Europa sau din lume, plăteşti când intri pe orice drum. Pe când la noi e doar taxa de drum (rovinieta) care se plăteşte anual şi valoarea acesteia e mult prea mică în raport cu nevoile de modernizare a drumurilor.

Apoi, dacă într-o comunitate, o firmă nu plăteşte niciun leu pentru utilizarea drumurilor, pe care transportă zeci de mii de tone, chiar dacă acestea sunt proiectate pentru un trafic uşor, ce vină are comunitatea?

Aşadar, cauzele principale pentru care nu avem drumuri bune sunte câteva: traficul mult prea greu pentru drumurile existente (poate se va aplica ideea ministrului Berceanu privind transportul cu trenul a maşinilor care tranzitează ţara), contribuţia la bugetul de stat mult prea mică pe care o achită o companie de transporturi auto (câteva milioane lei vechi pe ani rovineta, reprezintă aproape nimic) şi furăciunile celor doi parteneri dintr-un contract de modernizare a unui drum, respectiv ordonatorul de credite (şeful instituţiei publice) şi patronul firmei de construcţii. Dacă aceste cauze se elimină vom avea drumuri mai bune.

De ce nu avem asistenţă medical de calitate? Şi aici prima cauză este subfinanţarea sistemului şi risipirea banilor puţini care există în sistem. La Vaslui, de exemplu, au fost eliberate medicamente compensate şi gratuite care ar fi tratat dublul numărului de locuitori ai judeţului. Un om normal nu poate crede că fiecare cetăţean al judeţului Vaslui s-a îmbolnăvit grav de două ori într-un an. E aberant. Aici însă există dezvoltată o adevărată afacere cu medicamente compensate şi gratuite. Medicii le prescriu, farmaciştii le eliberează numai jumătate din reţetă, iar cealaltă jumătate (de regulă cele mai scumpe medicamente dintr-o reţetă nu se găsesc?!) ajunge la medici. Medicamentele obţinute fraudulos sunt vândute apoi de către medici, iar câştigul se împarte între medic şi patronul farmaciei că doar banii îi dă statul… Mai mult de atât, sunt cetăţeni bogaţi care-s prieteni cu medicii de familie şi obţin medicamente gratuite în dauna celor săraci, care ar avea cu adevărat nevoie de medicamente.

De ce nu avem funcţionari profesionişti? Pentru că li s-au dat, indiferent de performanţă, sporuri de revenire din concediu, sporuri de haine, de hrană, de mers pe stradă, dacă vreţi, iar ei n-au avut altceva de făcut decât să încaseze bani de la stat. Nu avem funcţionari publici profesionişti pentru că angajările se fac pe criterii de rudenie şi pe baza apartenenţei la un partid sau altul. Dacă a lipit bine afişe în campania electorală atunci e angajat la stat (degeaba).

S-a ajuns în situaţia în care funcţionarul public este şeful celor mulţi nu în slujba celor mulţi, chiar dacă primeşte (să sperăm că se va termina risipa) spor şi de zâmbit.

Am publicat în ediţiile trecute ale ziarului nostru cazuri de poliţişti neprofesionişti şi cazuri de inactivitate a poliţiştilor vasluieni. A ajuns chiar şi primarul municipiului să spună că nu există Poliţie Rutieră în Vaslui. Situaţia e la fel şi în celelalte judeţe ale Moldovei în ceea ce priveşte poliţiştii de la Rutieră. Ca să-şi facă planul stau la pândă, iar în alte situaţii opresc pe toţi participanţii la trafic pentru a-şi umple caietele cu numere de maşini care au fost controlate. Aberant. Aşa se face un serviciu în slujba celor mulţi care-i plătesc regeşte? Dar şi poliţiştii, la fel ca alţi funcţionari publici, ştiu să strige că li se taie sporurile nesimţite şi ameninţă cu greva. Iar presa de proastă calitate înjură Guvernul pentru aceste pretenţii ale unor funcţionari semianalfabeţi şi neprofesionişti.

De ce nu avem învăţământ de calitate? Pentru că profesorii au fost plătiţi prea bine pentru un serviciu pe care nu-l fac şi pentru că au venit mulţi în sistem după un loc de muncă. Nu demult am publicat un amplu interviu cu şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi care a recunoscut că sunt cadre didactice venite în sistem după un loc de muncă. Şi atunci de unde performanţă? Cum să nu bată elevul un profesor slab pregătit şi care nu ştie să se facă ascultat? Sau care bea şi fumează cot la cot cu elevii?

Ne paşte falimentul? Nu credem, dar există riscul. Dacă toţi istericii de la unele posturi de televiziune propagă mesaje mincinoase de tipul: „săracii” bugetari rămân fără salarii, iar unii politicieni de carton (Victor Ponta a fost de acord cu legea salarizării când era în Guvern şi cu legea pensiilor, o spune fostul ministru Marian Sârbu, iar acum se opune legilor la care a lucrat!) sunt atât de ipocriţi încât plâng de mila bugetarilor şi pensionarilor de lux, iar Guvernul cedează acestui şantaj mediatic, e posibil să călcăm pe urmele Greciei sau Spaniei. De asemenea, dacă nu vor fi aduşi la ordine toţi contribuabilii, în sensul ca toţi să-şi plătească datoriile la bugetul de stat sau se vor opune din motive diverse valorificării la maxim a unor resurse naturale pe care le are România, în scopul aducerii de venituri, calea spre falimentul ţării e deschisă. Mai concret, dacă permanent se crează isterii mediatice şi orice măsură este luată în derâdere ori blamată, atunci viitorul arată sumbru. Măsurile adoptate de Guvern şi cele care urmează a fi aplicate sunt menite să aducă prosperitate pentru cei mulţi şi îi dezavantajează pe cei superbogaţi, dar tocmai aceştia din urmă au influenţă, au televiziuni, adică pot crea isterii şi presiuni. Cum speranţa moare ultima şi cum nu suntem singuri în Europa, şanse încă există…(VA)