Google

Şi dorohoienii au fost victimele societăţii Nova Apaserv

Written on:August 26, 2015
Comments
Add One

Nova Apaserv BT netSetea imensă de a crea disconfort botoşănenilor pare fără sfârşit pentru cei de la societatea Nova Apaserv Botoşani. După ce în această vară caniculară au lăsat zeci de localităţi fără apă, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, săptămâna trecută a venit rândul municipiului Dorohoi (foto) să se „bucure” de întreruperea furnizării apei la robinete. şi ca „surpriza” să fie totală, directorul Gabriel Cârlan a emis comunicatul de sistare a furnizării apei chiar în ziua întreruperii, adică joi 20 august 2015. Asta ca nu cumva bieţii consumatori să aibă timp să-şi facă vreo mică rezervă. Spre autentificare reproducem şi noi comunicatul: „S.C. Nova Apaserv S.A. Botoşani anunţă că azi 20.08.2015, întrerupe furnizarea apei în municiupiul Dorohoi, din cauza unei avarii la conducta de distribuţie din Azbo Ø150mm, localizată pe str. Viilor intersecţie cu str. Teilor. Afectaţi de oprirea apei sunt utilizatorii din zona cuprinsă în perimetrul străzilor Viilor, Castanilor, Teilor, Terinca, Luminii, A.I.Cuza, Muncii, Gr. Ghica, Lt. Andrei, Stroie Buican, Mandru Constantin Deasemenea, o altă avarie importantă pe conducta de distribuţie apă din PEHD Dn 225 mm, localizată pe strada Colonel Vasiliu, a determinat sistarea apei şi în zona cuprinsă în perimetrul străzilor Colonel Vasiliu, zona industrială, cartier Drochia, bl. STIPO, din municipiul Dorohoi. S.C. Nova Apaserv S.A. îşi cere scuze faţă de abonaţii afectaţi şi îi asigură că se va interveni cu operativitate, pentru finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus”. Nici nu mai comentăm chestiunea cu scuzele că ni se pare prea grobiană. Şi pentru că la români, inclusiv la botoşăneni, „o nenorocire nu vine niciodată singură”, de la 1 august s-a majorat preţul apei potabile în judeţul Botoşani. „Minunata” decizie aparţine membrilor Agenţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Aqua şi a fost adoptată săptămâna trecută în cadrul unei şedinţe. Astfel, începând de la 1 august 2015, pentru un metru cub de apă, botoşănenii vor plăti 4,36 de lei iar pentru canalizare 3,16 lei. În cazul instituţiilor publice şi a agenţilor economici, metrul cub de apă va costa 3,52 de lei iar canalizarea 2,55 de lei. (Gabriel BALAŞA)

Leave a Comment