Mii de botoşăneni au participat la slujbele de Înviere la bisericile din municipiul Botoşani, pentru ca alte zeci de mii să fie prezente la lăcaşurile de cult din oraşele şi satele judeţului. La bisericile din Botoşani, toţi preoţii au primit Lumina Sfântă de la Mănăstirea Popăuţi, lăcaş de cult care a primit Lumina de la Ierusalim, adusă cu avionul de la Bucureşti pe aeroportul din Suceava. Mare parte dintre cei care au primit creştinescul salut „Hristos a înviat!”, la miezul nopţii de Înviere, au rămas până dimineaţa pentru a sfinţi bucatele, alături de alte mii de credincioşi care au venit la finalul slujbei de Înviere.
Lanţuri umane, de sute de metri, au aşteptat sfinţirea bucatelor tradiţionale din coşurile de papură, potrivit unei tradţii creştine de sute de ani. Din fericire, atât în municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi la bisericile din judeţul Botoşani, nu au fost înregistrate evenimente, astfel că pompierii, jandarmii şi poliţiştii de serviciu au avut o noapte liniştită. La Biserica „Sfântu Ilie” din Botoşani, Slujba de Înviere a fost oficiată de Prefericitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop Vicar al Episcopiei Iaşilor şi Lucian Leonte, Protopop de Botoşani.
Un gest profund umanitar s-a petrecut în noaptea de Înviere la Căminul de bătrâni din Leorda unde chiriaşii au primit Lumina Sfântă, alături de cadouri şi bucate de Paşte, de la un grup de femei, membre ale PNL Botoşani.
Printre curiozităţile de Paşte la Botoşani a fost şi faptul că Daniel Buzdugan şi Mihai Morar, cunoscutele vedete de la Radio Zu, au pretrecut sărbătorile pascale în comuna botoşăneană Vârfu Câmpului, la o pensiune ce aparţine lui Valeriu Iftime, om de afaceri şi preşedinte al clubului FC Botoşani. La slujba de Înviere de la Mănăstirea Vorona a fost prezent şi un grup de femei deţinute din Penitenciarul Botoşani. (G.BALAŞA)





























Add One