De departe, dar mai ales pe gazon, sferturile de finală ale Mondialului african au fost dominate de spectacol, suspans, agonie şi extaz, toate elemente ale genului de poveste care va începe cu „a fost odată în Africa de Sud…”. În primul sfert de finală, „portocala mecanică” a măcinat cafeaua braziliană după o reţetă ţinută ascunsă până la pauză. Frumoşii şi visătorii flăcăi ai Braziliei au condus la pauză cu 1-0 şi se vedeau în marea finală. Şi părea logic pentru că, nu-i aşa?, la începutul Mondialului mai bine de jumătate dintre chibiţi dădeau ca sigură Brazilia una dintre finaliste. De fapt, de vreo 40 de ani încoace, de când Edson Arantes Do Nascimento zis Pele şi-a pus ghetele în cui, Brazilia tot e cotată ca finalistă la toate Mondialele. Şi tot mai puţine au fost ediţiile în care formaţia cariocas chiar a ajuns în finale. Acum, la sfertul cu Olanda, visul brazilian a durat o repriză. Pentru că în partea secundă, rotiţele „portocalei mecanice” au început să se învârtă ameţitor şi au produs două goluri aducătoare de bilet în semifinale. Iar antrenorul Dunga, ca fost jucător aflat în multe calcule cu Brazilia finalistă, şi-a dat demisia, înciudat că „portocalele au furat aroma cafelei”.

Al doilea sfert de finală, Uruguay – Ghana, a fost genul de meci nerecomandat cardiacilor. Ca şi brazilienii, Ghana, singura speranţă rămasă în viaţă, pardon pe teren, a continentului negru, a condus la pauză cu 1-0. Vuvuzelele au urlat `nfiorător iar extazul era infinit. Dar urmaşii lui Ghiggia, uruguayanul care a făcut linişte pe Maracana braziliană, în finala câştigată de Uruguay pe pământul Braziliei, nu au fost de acord cu avantajul african. Şi au băgat mingea în aţe, astfel că după 90 de minute de joc scorul a fost 1-1. Şi prelungirile de 30  de minute păreau rezonabile pentru ambele echipe care au ratat cât pentru trei mondiale. Dar a venit ultimul minut al prelungirilor, acel 120, pe care ghanezul A. Gyan nu-l va uita niciodată. Să ţi se acorde penalty în ultimul minut al unui meci crucial, care te propulsa în careul de aşi al lumii şi tu să izbeşti mingea în transversală, asta se întâmplă rar sau la cei pe care Dumnezeul fotbalului nu-i vrea la masa cea de pe urmă. Toate spiritele vodoo ale Africii îl vor urmări pe Gyan pentru irosirea şansei unice ca o echipă africană să fie în semifinalele unui Mondial. La penaltyuri Uruguay a câştigat cu 5-3, chiar dacă ghanezul Gyan s-a băgat din nou şi a transformat prima lovitură.

Argentina – Germania a fost al treilea sfert, în care tangoul a pălit în faţa unei Germanii sublime. Lecţia dată elevilor lui Maradona e demnă pentru orice şcoală de fotbal din lume, iar scorul spune totul: 4-0 pentru o echipă ariană care a marcat cel mai rapid gol al Mondialului african, în minutul 3. Klose, Podolski and comania au fost „uber alles!” Iar „butoiaşul atomic” de odinioară, „el pibe d’oro”, Diego Armando Maradona a trebuit să se recunoască îngenuncheat de „maşina de fotbal” germană.

Ultimul sfert de finală a întregit farmecul, agonia şi extazul la care te poate supune Măria sa Fotbalul. Un gol valabil neacordat Paraguayului din cauza unui tuşier chior din Honduras, două penaltyuri ratate câte unul de fiecare combatantă, un alt penalty neacordat Spaniei de către centralul meciului, pentru fault clar în careu. Ce vrei mai mult, decât atâtea întâmplări în doar 90 de minute? Şi la final, minutul 84, acelaşi inspirat David Villa a dus nesperat „Taurul iberic” între primele patru echipe ale mapamondului. Cred că sferturile de finală au salvat Mondialul african, prin spectacolul şi suspansul oferit de combatante. Şi-au rămas doar patru, precum în cântecelul cu „Zece negri mititei”. Adică pe 6 iulie, de la ora 21,30, Uruguay – Olanda, iar pe 7 iulie, tot de la 21,30, Germania – Spania. Finala? Olanda – Germania, părerea mea! (Gabriel BALAŞA)