De ziua luminatei sărbători a Naşterii Maicii Domnului, pe 8 septembrie 2010, Asociaţia Prietenii Pământului şi Primăria comunei Brusturoasa, judeţul Bacău, a organizat o manifestare cu genericul Ziua Porţilor Deschise pentru Tradiţii şi Dezvoltare Durabilă Brusturoasa, care a fost ocazionată de sfinţirea şi inaugurarea oficială a Centrului. Au participat în număr mare, locuitori ai comunei, dar şi din alte localităţi, oficialităţi locale, primarii comunelor Dofteana şi Agăş, Ioan Bujor şi Doru Merluşcă. Au fost, de asemenea prezenţi fii ai satului, strămutaţi din locurile natale, dar înrădăcinaţi aici sufleteşte, cum este cazul fostei învăţătoare Aurora Bălăuţă, care locuieşte la Tg. Ocna şi e fiica profesorului Alexandru Bălăuţă, cel care în anii 1940-1945, a fost director al şcolii comunale. Printre invitaţii de onoare ai evenimentului, s-au aflat Tudoriţa Lungu, director de cancelarie al
Instituţiei Prefectului Bacău, reprezentanţi ai sponsorilor, personalităţi de cultură, precum şi Randi Alkem, reprezentant al Ambasadei Norvegiei la Bucureşti.
Manifestările au început cu slujba de sfinţire a Centrului, oficiată de către preotul Veneţel Balcanu, paroh al parohiei Naşterea Maicii Domnului, din comuna Brusturoasa. Au urmat luări de cuvânt, începute de primarul comunei, ing. Atonoaie Sorin, care a transmis invitaţilor salutul de bun venit şi a prezentat treptele de construire, de la iniţiativă, până la inaugurarea oficială, a Centrului pentru Tradiţii şi Dezvoltare Rurală Durabilă. Preotul paroh a rostit un cuvânt pentru ,,ctitorii, binefăcătorii, donatorii, miluitorii, ostenitorii şi ajutătorii” care şi-au adus contribuţia la această ctitorire. Au vorbit, în continuare, soţii Camelia şi Ioan Zamfir, din partea Asociaţiei Prietenii Pământului pe care o coordonează. Ei s-au referit explicit la scopul şi importanţa obiectivului Centrului şi au exprimat mulţumiri pentru fiecare dintre executanţii şi contribuabilii, care au făcut posibilă derularea proiectului. Excelenţa sa, doamna Randi Alkem a avut o alocuţiune, în calitatea de reprezentant al Ambasadei Norvegiei, în care a punctat implicarea părţii norvegiene, ca partener în Reţeaua de Acţiune pentru Climă România-Norges Naturvernforbund-proiect cofinanţat de Innovation Norway, Petrom şi Primăria Brusturoasa, cu valoarea de 274 000 euro. O finanţare substanţială a fost făcută de Petrom, în urma emisiunii concurs ,,Respect pentru viitor”, câştigat de Prietenii Pământului, emisiune care susţine organizaţiile non-guvernamentale din România, cu programe itinerate în scopul responsabilităţii faţă de viitor. Cuvintele rostite de învăţătoarea pensionară, Aurora Bălăuţă au fost emoţionante, purtând în ele crâmpeie de amintiri, rememorări ale multor momente dintr-o viaţă de om, trăită printr-o dăruire până la identificare cu drumul cultural-educativ şi social, al comunei. Tot astfel au fost itinerate şi discursurile prof, Catrina Creţu sau ale localnicului Neculai Bâlbâie. Un punct de vedere personal dar şi din partea prefectului Judeţului Bacău, Neculai Olaru, a fost prezentat de directorul de cancelarie Tudoriţa Lungu, într-un discurs agreabil, cu un conţinut interesant de aprecieri adresate faţă de anvergura unui şir de proiecte, începând cu acesta al Centrului şi continuând cu alte patru aflate în etapa de implementare.
Au urmat dezbateri, schimburi de impresii şi vizitarea ,,devoratoare” a unui stand cu preparate tradiţionale locale, fiecare dintre ele fiind, în chipul cel mai ,,instigator”, rodul artei gastronomice locale, nemaiântâlnite, nici dacă ar fi cercetată lumea în lung şi în lat ! Acest eveniment a avut rostul şi reuşita îmbogăţirii fiecăruia dintre participanţi cu deliciile gustative dar, în primul rând al cunoaşterii şi detalierii etapelor derulării proiectului, a însemnătăţii lui, precum şi al legării de noi prietenii, pe fondul coincidenţelor de idei despre mediu, civism, sociabilitate. Acesta a şi fost scopul urmărit, adică prezentarea realizărilor, până în prezent, ale Centrului şi intrarea în legătură cu persoane care nu cunosc mobilul şi conţinutul activităţilor.
Este remarcabil faptul că această clădire care a găzduit şi prilejuit evenimentul, fiind Centrul pentru Tradiţii şi Dezvoltare Durabilă Brusturoasa, conţine un registru de elemente tradiţionale locale ,,este eficientă energetic, are în componenţă materiale din zonă şi a fost executată cu mână de lucru locală. Este echipată cu o zonă de training şi demonstraţii în domeniul energiei regenerabile, în scopul deprinderilor localnicilor din Valea Muntelui, de a economisi energia şi a înţelege impactul pozitiv pe care utilizarea energiei din surse regenerabile (solar, biomasă, eolian, hidro, etc.), îl poate avea asupra nivelului de trai”, aşa cum reiese din prezentarea organizatorilor. Integrat în profilul Prietenilor Pământului, domeniul activităţilor care s-au desfăşurat şi se vor desfăşura aici, este protecţia mediului, dezvoltarea economică şi socială, sprijinirea comunităţilor locale pentru abordarea durabilă a dezvoltării prin educaţie pentru mediu şi participarea publică în procesul decizional.
Într-un cuvânt, Organizaţia Prietenii Pământului care fiinţează din anul 1991 şi are sediul la Galaţi, este iniţiatoarea şi făptuitoarea Centrului pentru Tradiţii şi Dezvoltare Durabilă Brusturoasa, îdeosebi prin preşedintele Ioan Constantin Zamfir şi directorul executiv Camelia Zamfir. Activând în interesul comunităţilor, la Centru se promovează dialogul administraţiilor cu cetăţenii, se organizează comentarii şi dezbateri publice, se dezvoltă pentru cetăţeni, practici alternative pentru mediu în domeniile : conservarea energiei, agricultură, biologie, managementul deşeurilor, managementul apei ş.a., se organizează expoziţii şi evenimente publice cu prezentare, se promovează grija pentru mediu, se sprijină organizaţii de mediu şi iniţiative locale în scopul implementării programelor locale de îmbunătăţire a mediului şi vieţii în comunităţi, se cooperează cu autorităţile publice în ceea ce priveşte elaborarea de strategii şi politici de dezvoltare durabilă, ca de pildă Agenda Locală 21, Planul local de acţiune pentru mediu. În acelaşi timp se stimulează iniţiativa cetăţenească, participarea publică pentru adoptarea şi implementarea acestora.
Aparţinând Organizaţiei non-guvernamentale Prietenii Pământului, proiectul are ca ţel sprijinirea comunităţilor locale printr-un plan de exploatare a oportunităţilor turistice ale zonei. Una dintre iniţiativele acestei organizaţii este introducerea zonei Valea Muntelui în circuitul turistic şi economic având ca bază produsele şi ocupaţiile tradiţionale cu cel mai mic impact asupra mediului. Tocmai de aceasta a luat fiinţă Centrul de promovare a tradiţiilor din Brusturoasa, a cărui construcţie s-a realizat şi prin voluntariatul comunităţii, activităţile de trening desfăşurate aici, având impact asupra populaţiei din zonă prin faptul de a li se face cunoscute produsele lor prelucrate tradiţional, ceea ce asigură un beneficiu pentru comercializarea lor. (Aurel V ZGHERAN)





























Pingback:andreea din brusturoasa | sorin bogdan | www.sorinbogdan.ro | sorin bogdan's blog