Google

Sfatul psihologului

Written on:January 30, 2015
Comments
Add One

„Suntem prinşi în acestă viaţă mare, din care nu înţelegem decât viaţa noastră de zi cu zi “

EDUCAŢIA PARENTALĂ (PARENTING) – SOLUŢIE LA PROBLEMELE FAMILIEI ÎN SOCIETATEA ACTUALĂ

Perspectiva socială

Accelerarea transformărilor sociale, care includ printre altele:

  • starea şi evoluţia instituţiilor şi a organizaţiilor
  • emanciparea femeii,
  • diminuarea clarităţii rolurilor parentale
  • modificarea statutului copilului
  • transformările pe care le suferă familia

duc la disfunctii în dezvoltarea armonioasă a copilului.

Perspectiva părintelui

  • Părinţi născuţi într-o lume aproape imobilă, cu un anumit set de valori, au copii care sunt născuţi într-o lume în continuă mişcare, cu valori complet diferite. Aceşti părinţi nu mai ştiu cum să rezolve situaţiile conflictuale din familie, cum să depăşească barierele de comunicare, şi de aceea copilul este primul care are de suferit, şi este expus abuzurilor şi neglijării.
  • Este nevoie de o reînnoire a cunoştintelor, deprinderilor şi valorilor la care părinţii pot apela pentru a putea menţine o bună comunicare cu copilul.
  • Educaţia parentală poate fi răspunsul pentru mai multă libertate, şi înţelegere în familie şi pentru a facilita o integrare socială şi şcolară adecvată a copilului.

Educaţia parentală

Prin educaţia parentală părinţii învaţă cum să-şi educe copiii.

Acumulează cunoştinţe şi informaţii în legătură cu rolul de părinte, şi în acelaşi timp achiziţionează abilităţi şi competenţe, care sunt necesare pentru a avea o relaţie armonioasă cu copilul şi cu întreaga familie.

Îşi cunosc mai bine copilul şi se cunosc mai bine pe ei înşişi. Dezvoltă personalitatea copilului şi intră ei înşişi într-un process de dezvoltare personală. Îi învaţă pe copii să comunice autentic şi să facă relaţii interpersonale. Ei înşişi comunică şi relaţionează mai bine.

Toţi părinţii îşi iubesc copiii. Cu toate acestea, uneori, se întâmplă să nu-i înţelegem, să nu ştim ce vor sau care sunt nevoile lor reale. Să ne întrebăm unde greşim, de ce copilul nu ne ascultă, de ce ne sfidează, de ce face tot invers decât ne dorim noi, de ce se îndepărteză de noi…

Uneori, se întâmplă că suntem confruntaţi cu propriile noastre greutăţi şi probleme şi uităm că nevoile cele mai mari ale copiilor noştri sunt cele de siguranţă, de dragoste, de comunicare, de satisfacere a propriilor lor dorinţe, de bucurie, mai mult poate decât de îngrijire materială, igienă alimentară şi corporală.

Prin educaţie parentală, părinţii învaţă

  • să reflecteze la sensul dificultăţilor pe care le au cu copiii lor,
  • să înţeleagă mesajul din limbajul comportamental al copilului,
  • să le înţeleagă semnele suferinţei şi să răspundă la chemările lor în ajutor.
  • Să înţeleagă în acelaşi timp propriul limbaj comportamental,
  • să conştientizeze propriile blocaje, ce împiedică o bună comunicare şi relaţionare cu copilul.

Este vorba, în fapt, de o dezvoltare a inteligenţei emoţionale, ce presupune

  • cunoaşterea de sine, prin prisma rolului de părinte,
  • gestionarea emoţiilor apărute în relaţionarea cu copilul – capacitatea de a ne calma, de a nu ne lăsa cuprinşi de anxietate, de depresie şi irascibilitate,
  • capacitatea de a empatiza cu copilul, de a-i înţelege emoţiile.

Capacitatea de a gestiona emoţiile copilului, abilităţi şi competenţe a căror dobândire devine o nevoie interioară din momentul asumării responsabilităţii rolului de părinte.

Părinţii ajung să conştientizeze imensul impact pe care îl au

  • atitudinea lor,
  • comportamentul lor,
  • modul lor de a-şi trăi propria viaţă în formarea şi modelarea copilului.

De asemenea contribuţia lor la scrierea unui scenariu de viaţă, care poate fi un scenariu frumos, al unui adult care se valorizează,

  • care are încredere în forţele proprii,
  • care-şi asumă răspunderea deciziilor sale,
  • care se adaptează, un adult capabil să-şi imagineze viitorul şi să-l transpună în prezent,

sau un scenariu trist al unui adult

  • culpabil,
  • care nu îndrăzneşte să se bucure de firesc,
  • stresat,
  • care dă tot timpul vina pe ceva sau pe cineva, şi
  • se programează pentru insucces.

Lucrul cu sine este greu, dar aduce bucuria unei relaţionări autentice, cu fiinţele cele mai dragi, şi satisfacţia împlinirii menirii de părinte.

Principii metodologice

  • Este necesar ca părinţii să înţeleagă faptul că responsabilitatea pentru o dezvoltare normală trebuie partajată în mod coerent şi sistematic cu instituţiile şi mediile care influenţează dezvoltarea copiilor ( şcoală, corporaţii, biserică, mass media).
  • Este necesară implicarea directă a părinţilor pentru modelarea unor relaţii pozitive în interiorul familiei şi o relaţionare adecvată cu mediul instituţional şi societal.
  • Este necesară şi posibilă prevenirea unor probleme ulterioare şi a unor disfuncţii în educaţia copilului, probleme care pot fi traumatizante atât pentru copil cât şi pentru părinţi.

Mircea Rotaru

Psiholog principal

Tel. 0753/527503 ; 0232/707941

e-mail   mrotaru2009@gmail.com

Leave a Comment