Google

Sfârşitul gLumii 20:12 – stand-up comedy& parody, cu trupa Spitalu’ 9

Written on:October 25, 2010
Comments
Add One

Sfârşitul gLumii 20:12, cu trupa de stand-up comedy&parody Spitalu’ 9, un spectacol de excepţie, fascinant, care mijloceşte o legătură narativă interactivă, între actori şi public, se joacă de fiecare dată original, cu prospeţime savuroasă de umor nou şi spontan, subsumat unui turneu de Spitalu 9 Sfarsitu gLumiiamploare, de fapt cel mai lung turneu de comedie din România, care cuprinde 104 oraşe. Spectacolele revin prin oraşele ţării, după un sezon estival în care a poposit şi a fost  primit cu dragoste, la malul mării. Marţi, 24 octombrie, la Iaşi, miercuri, pe 25 octombrie, la Bârlad şi joi, 26 octombrie 2010, la Adjud, spectatorii cu simţul umorului vor fi din nou conectaţi la reţeaua izvorâtoare de veselie, a celor trei comici născocitori de poante, pe loc, spontan, ce captează pe fiecare spectator: Doru, Marius şi Cristi.

Turneul Sfârşitul gLumii, conţinând în jur de două ore de glume racordate la realitatea românească, poate fi găsit acum şi pe DVD. Filmările s-au făcut la Casa de Cultură din Constanţa, într-o sală arhiplină, cu peste 800 de spectatori, având casa de bilete închisă. Organizatorul acestui turneu este Nicolae Drăguşin, fost manager la Vacanţa Mare. La începutul anului 2011, grupul va împlini şase ani de când umorul a devenit singura ocupaţie pentru artiştii care îl compun şi singura sursă de finanţare pentru ei.

Un amănunt picant, dintre multele lui întâmplări este confundarea maşinii de turneu, cu maşina Salvării (numindu-se Spitalu’ 9). S-a întâmplat anul acesta pe litoral, la Neptun, când şoferul trupei, Ionuţ Iancu, a fost agresat de o familie care aştepta Salvarea, pentru un caz de toxiinfecţie alimentară severă. După ce oamenii au oprit maşina de turneu a trupei, au început să bată în geamuri şi să tragă de portiere, fiind la un pas de a-i trage o mamă de bătaie şoferului, pentru că venise fără doctor! În disperarea lor credeau că maşina inscripţionată cu denumirea Spitalu’ 9, era chiar Salvarea pe care au solicitat-o.

Este una dintre întâmplările tragi-comice ale trupei de comedie pe care spectatorii dornici să-şi dăruiască momente de destindere şi haz, o vor revedea în miezul acestei toamne bacoviene, pe plaiurile Moldovei îmbrumate! (Aurel V ZGHERAN)

Leave a Comment