Domnilor preşedinti ai camerelor legiuitoare, Domnilor miniştri
Bugetul de stat al României, pe anul 2011, exprimă ticăloşia şi ipocrizia românului şmecher asupra celui onest si cinstit, creând astfel două Românii: una mică – bogată şi prosperă – şi una mare – săracă şi flămândă.
Stimaţi colegi,
Elaborarea bugetului de stat al României necesită competenţă, realism şi responsabilitate.
În primul rând, am constatat, că au fost încălcate prevederile legii 500/2002 – Legea finanţelor publice – privind termenul de depunere a bugetelui in parlament. Acesta a fost depus cu aproape două luni întârziere.
În al doilea rând, au fost impuse multiple derogări ale legii amintite, aceasta fiind o lege organică, cu reglementări ale unei legi ordinare – Legea bugetului de stat al României pe anul 2011- ceea ce nu este constituţional.
În al treilea rând s-a elaborat un buget ce nu reflectă obiectiv realitatea economică şi socială românească.
În al patrulea rând, modul cum s-au făcut alocările bugetare lasă loc subiectivismului, funcţie de culoarea politică.
În opinia Partidului Social Democrat, înainte de analizarea proiecţiei bugetare pe anul 2011, s-ar impune să fie prezentat în Plenul Parlamentului, modul cum au fost administraţi banii românilor colectaţi în bugetele publice cât şi cei împumutaţi pe anul în curs.
Guvernanţii noştri şi acum afirmă că singurul vinovat al descreşterii economice în România îl reprezintă factorul extern şi opoziţia. Nu, domnilor guvernanţi, în primul rând factorul determinant al acestei recesiuni grave este dat de incapacitatea dumneavoastră de a elabora şi aplica bugete publice viabile.
Domnilor guvernanţi,
Bugetul de stat cuprinde două componente şi anume: veniturile bugetare şi cheltuielile bugetare, ambele la fel de importante. Dimensiunea componentei veniturilor bugetare este dată de politicile fiscale, elaborate şi aplicate de dumneavoastră. Atât timp, cât aţi abordat o stare de pasivitate în luarea de măsuri proactive pentru dezvoltarea economiei reale, cea producătoare de plusvaloare, rezultate pozitive nu au venit, iar căderea a fost inevitabilă şi abruptă. La acestea, s-a adăugat şi politica de creditare destul de neprietenoasă. În opinia noastră, politica de creditare din partea sistemului bancar este tot atit de importanta pentru agentii economici, cit si cea fiscala. La toate acestea s-a mai adaugat si orgoliul nemasurat ai celor aflati la putere care cred ca le stiu pe toate. Va amintim, ca, ati fost reticenti la propunerile noastre legislative care stimulau investitile si crearea de noi locuri de munca. Concret,domnule prim-ministru puteti sa precizati cu cit a crescut numarul de salariati in acest an?
Tot la acest capitol al veniturilor bugetare, am ramas surprinsi de pozitia dumneavoastra cu privire la neconditionarea cresterilor salariale de achitarea obligatiilor fiscale catre bugetele publice la regiile autonome , companiile nationale si societatile comerciale unde statul este actionar majoritar. In aceste conditii, nu are sens sa va plingeti ca nu aveti bani la buget, sau sunt alte interese care ne scapa noua.
Referitor la componenta cheltuielilor bugetare va reamintim ca sunteti prim-ministru si ministri pentru toti cetateni Romaniei, indiferent unde locuiesc ei si cu cine au votat.Am constatat un subiectivism exagerat privind alocarile bugetare,parte din aceste alocari fiind invaluite si acum in ceata, functie de pozitia ierarhica a ordonatorului principal de credite.Nu exista o ierarhizare si o structurare a prioritatilor privind investitiile bugetate. Pe de alta parte, este sfidator cum sunt cheltuiti banii publici.Avem bani putini, prost gestionati si in mare furati.
In opinia noastra,alsocial-democratilor,cred ca ati intrat prea tare cu coasa in 2 domenii vitale ale societatii romanesti: cel al educatiei si cel al sanatatii.Efectele subfinantarii in aceste 2 domenii, vor fi resimtite peste ani, dar va fi prea tirziu. Din pacate, constatam, ca nu aveti capacitatea sa invatati din greselile trecutului.
De asemenea, se poate observa, ca obiceiul prost al alocarilor bugetare catre autoritatile publice locale, functie de apartenenta politica este imposibil de eliminat, atingind in multe cazuri grotescul. Pe termen mediu si lung si la scara intregii societati pierdem cu totii.Toate aceste aspecte prezentate, ne determina sa luptam pentru transparenta si obiectivitate privind cheltuielile bugetare .
Stimati colegi,
În intervenţiile avute în Plenul Parlamentului, domnul prim-ministru Emil Boc preciza aproape obsesiv ca vorbeste in numele “mulţimi tăcute care nu are posibilitatea să se exprime public” iar gândul domniei sale se îndreaptă spre români obişnuiti, datorită faptului că provine din acel mediu.
Ori eu, consider, că tocmai aceşti oameni sunt supuşi umilinţei maxime, urmare proiectului de buget elaborat sub patronajul domniei sale. De asemenea, consider inexplicabila atitudinea guvernantilor fata de tinara generatie, negasindu-se nici o modalitate de a valorifica potentialul acestora in tara in care s-au nascut, s-au educat si s-au format iar acum asistam nepasatori la plecarea acestora in alte tari. Cea mai mare durere dar in aceleasi timp si revolta este ca prin aprobarea acestui buget nu exista speranta relansarii economice si implicit a unei vieti mai bune atit timp cit nu exista responsabilitatea actului de guvernare. Inainte de a incheia, ma adresez colegilor parlamentari, cei care sustineti acest guvern. Ati fost alesi prin vot uninominal, in dumneavoastra cetatenii au investit speranta, iar complicitatea sustinerii prin tacere este la fel de vinovata ca si inconpetenta Guvernului. Închei, cu precizarea că noi, social-democraţii, nu putem vota un buget nerealist, clientelar şi fără viziune.





























Add One