Google

Semnificaţii

Written on:July 5, 2015
Comments
Add One

Podul Pescariei - Barlad.Cum arata pe vremuriÎmpăratul chinez Shi Huang, încoronat în anul 220 î.Hr., a pus să fie arse cărţile scrise pâna la el, din dorinţa nebuneacă ca posteritatea să-l creadă primul monarh din istorie. Nu vroia să fie umbrit nici de predecesorii legendari precum nepământeanul Împărat de Jad care conducea lumea de pe o staţie orbitală asemuită de oamenii antici cu un “palat cosmic”. Porunca lui Shi Huang nu a fost cu totul împlinită, aşa că în anul 1612 Sabatino de Ursis găseşte în biblioteca imperială din Oraşul Interzis comori inestimabile, printre care o lucrare în 4000 de volume care reda istoria de la începutul lumii până la Shi Huang. Despre această carte fabuloasă se ştie doar din ce a notat Urbis. Greu de spus dacă mai există. Ultimul suveran, Henri Pu – yi, pierde privilegiile şi părăseşte Oraşul Interzis la 5 noiembrie 1924, iar la scurtă vreme biblioteca este devalizată. Acum familia imperială are în Beijing un restaurant cu o singură masă de patru locuri. Meniul oferit era servit cândva la palatului imperial. Este extrem de scump, dar programările se fac cu multe luni înainte. Isprava lui Shi Huang a fost o crimă repetată mai târziu de musulmanii care vor arde Biblioteca din Alexandria, sau de creştinii care vor distruge manuscrisele druizilor celţi. Comuniştii au făcut la fel. În 1948 cărţile bibliotecii din Bârlad necorespunzătoare ideologic sunt arse într – o groapă de var. Fără documente scrise munca istoricului este îngreunată, iar dacă cioburile găsite de arheologi dau informaţii sărace, trebuie să apeleze la etimologie, la mituri, basme şi legende, la tradiţii şi obiceiuri, la amintirile celor vârstnici. Chiar şi gesturile spun ceva despre trecut. La o firmă din Dusseldorf am întâlnit germani localnici şi catalani detaşaţi de la filiala din Barcelona. Gesturile catalanilor erau identice cu ale noastre şi diferite de ale germanilor. Reieşea vechea înrudire cu ibericii. Când un om visează că zboară, răzbat din subconştient senzaţiile încercate de strămoşii care trăiau în arbori. După altă părere în timpul visului corpul levitează spontan. Philostratus scria în secolul I d.Hr. că Apoloniu din Tyana a plecat în zbor către Câmpiile Elizee aflate în credinţa anticilor dincolo de Atlantic. Levitaţia spontană a fost semnalată şi în zilele noastre. O asemenea experienţă a avut un italian în anii 1970, cazul său fiind relatat de revista “Magazin”. Fachirii indieni se deplasau prin aer. La fel zburau vrăjitoarele şi există mărturii din satele tutovene Iugani, Docani, Zorleni şi Motoşeni că aşa ceva s – a văzut în plin secol XX. O familie din Iveşti mergea pe valea Tutovei spre Ciocani când a întâlnit un butoi ce se rostogolea fără a fi împins de cineva şi care căuta parcă să le lovească căruţa. Vrăjitoarele moşteneau ştiinţa ktistailor, magii geţi şi a solomonarilor, urmaşii lor. Aceştia călătoreau prin nori şi deplasau obiectele cu forţa gândului. Foloseau enorma putinţă a organismului uman. Un exemplu elocvent, publicat acum patru decenii, este americanul nonagenar care părea să aibă 35 de ani. Omul făcea sport şi sărea cu dezinvoltură de pe trambulina bazinului de înot.

Cu lipsa documentelor se confruntă şi istoria veche a Bârladului. Legat de etimologia oraşului sunt 15 variante, amintite în parte de profesorul Gheorghe Gherghe în volumul “Târgul Bârladului” lansat de curând la Academia Bârladeană. După ultima ipoteză, Bârlad înseamnă în slavonă Ţinutul Mlăştinos. Geografic este adevărat. Valea Bârladului era mlăştinoasă. Astfel numele oraşului Vaslui aşezat în nordul bazinului hidrografic înseamnă în limba gotică Ţara Umedă, iar în sud, satul Ghidigeni a fost întemeiat pe un arhipelag de grinduri nisipoase. În jurul           anului 1820 sigiliul consiliului comunal al Bârladului, primul ales de cetăţeni, reprezinta o femeie goală care ţinea în mâini un snop de grâu şi unul de răchită. Nuditatea feminină semnifică libertatea, lepădarea constrângerilor. În 1815 bârlădenii răscumpăraseră moşia târgului fostă proprietate domnească de pe vremea lui Ştefan cel Mare. Prin acest act orăşenii capătă dreptul, menţinut până în 1948, de a paşte vitele pe imaş fără a plăti primăriei. Grâul şi răchita din care se împleteau coşuri şi a cărei mlădiţe serveau la legatul viei erau bogăţiile zonei. Răchita creşte la apă, deci oraşul era aşezat pe baltă, fapt arătat în jurnalele unor călători precum Frederik Calvert de Baltimore în secolul XVII, sau Anatol de Demidov în secolul XIX. Deseori noroiul invada uliţele. Este ştiută întâmplarea cu un cal înecat în glod lângă Biserica Domnească. În secolul XIX drumurile sunt pavate cu piatră de râu, dar care fiind neşlefuită le făcea incomode, remarca Nicolae Iorga. Morăritul şi piscicultura erau baza economiei locale. Sunt consemnate morile de apă ale lui Toader Pitic în anul 1414 şi Gavrilă Palade pe la 1670. A existat o uliţă a morilor înşirate de – a lungul râului Bârlad care trecea prin oraş. Bârladul a fost furnizor de produse pisciole, de aceea pe stemă apar trei peşti ce înconjură o roată de moară. În Podişul Moldovenesc existau în evul mediu peste 1500 de heleşteie. Cum acestea nu asigurau cererea, negustorii cumpărau peşte din Bârlad. Printre ei s – a numărat Răreşoaia care – l va naşte aici pe viitorul principe Petru Rareş. Târgul a fost capitală atât a Ţării Bârladului cât şi a Tutovei, iar după unificarea acestora, a noului ţinut astfel format, denumit Tutova. Pescarii nu prea aveau ce face pe valea Tutovei, bătrânii din Ciocani îşi aminteau cele câteva bălţi existente odinioară, dar triada de peşti rămâne pe stema ţinutului reunit. Peştele se vindea la Podul Pescăriei, unde acostau bărcile venite de pe baltă. Tradiţia spune că la Podul Pescăriei veneau “corăbii”. Este o exagerare, dar negoţul activ cu peşte a făcut ca piaţa târgului, Sfântul Ilie, să fie vecină podului. La începutul veacului XX cartierul Podeni era o “veneţie” împânzită de gârle. După inundaţia din 1932 este săpată actuala albie a Bârladului şi se ridică cartierul Deal unde se mută sinistraţii. Cu toate argumentele favorabile originii slave, susţin că numele Bârladului este getic. Înseamnă Ţara Oilor. A existat o tradiţie în acest sens, iar înainte turmele iernau în bălţi. Geţii spuneau la oaie “bâr”, de unde expresiile “oaie bârsană” şi “bâr oaie”, denumirile satelor Bârlăleşti din Tutova, Bârsa din Banat, a râului Bârsa lui Bucur din Transilvania Mică ori a Ţării Bârsei, deloc mlăştinoasă dar patrie a ciobanilor bârsani. Getul bâc – cioban a dat cuvâtul baci, numele râului Bâc din Lăpuşna şi a satului tutovean Bâcleşti. Germanul land – ţară se trage din arianul lend – pământ. La stepă, ori la păşune, albanezii spun lendere, bretonii lann, spaniolii llanos, iar vechii slavi ziceau ledina. Francezii au regiunea de şes Les Landes, de unde provine termenul landă – câmpie nisipoasă. La noi lanul este câmpul cultivat – lanul de grâu. Probabil în limba geţilor “lad” însemna ţară ori păşune. (Marian Rotaru)

Leave a Comment