Google

Semn de exclamare (VIII)

Written on:December 25, 2016
Comments
Add One

Companiile sunt interesate de turismul în Antarctica şi de turismul spaţial pe staţiile orbitale.Mai mult, Japonia şi Rusia vor să construiască hoteluri pe Lună. Cât priveşte Antarctica, aici va avea şanse chiar şi turismul cultural. Deşi se credea că Antarctica nu a fost locuită, pe ţărmul Ţării Graham s-au găsit în 1980 urmele unei aşezări primitive, iar în 2014 s-au descoperit în Ţara Victoria piramide asemănătoare celor din Egipt şi ruinele unui oraş. O cetate năruită au descoperit în Antarctica şi eroii din romanul “Munţii Nebuni” scris de Howard Lovercraft în 1931. Sub cetate erau tuneluri locuite de umanoizi nepământeni. Romanul lui Lowercraft a fost considerat ficţiune, dar iată că astăzi pare inspirat din realitate. În regiunea marţiană Cydonia se vede un oraş ciclopic ruinat, patru piramide şi lângă ele, chipul unei femei dăltuit în piatră. Sunt dovezi că pe Marte a existat o civilizaţie: statui care înfăţişează oameni, în regiunea Terra Acidalia, clădiri ruinate în valea Marineris, sculpturi gigantice în canionul Victoria, domul din Terra Arabia, textele hieroglifice de pe stâncile din Câmpia Utopia. Despre artefactele marţiene a scris Richard Hoagland în cartea “Monumente marţiene”, iar Stephan Weitz remarcă în volumul “Atlantida, Egipt şi Marte” asemănarea acestora cu operele Egiptului antic. Chipurile marţienilor imortalizate pe statui şi capetele de piatră olmece găsite în Guatemala au aceleaşi trăsături. Până şi căştile care acoperă capul sunt identice! Giovani Schiparelli descoperă în secolul XIX canalele marţiene artifciale, despre care scrie în lucrarea “Viaţa pe Marte”. Percival Lowell reia tema civilizaţiei marţiene în cartea “Evoluţia lumilor”. Inventatorul şi autorul Nikola Tesla a detectat în 1899 semnale radio venite de pe Marte, semnalele vor fi captate iarăşi în 1901 la observatorul Lowell în Arizona. Aceste ciudăţenii i-au făcut pe americani să trimită în secret un echipaj pe Marte în 1973. Civilizaţia marţiană a pierit atacată din Cosmos, crede Weitz. Anticii au asociat planeta cu războiul, romanii au numit-o Marte, zeul războiului. Motivul a fost  culoarea roşie a planetei, roşul fiind simbolul sângelui. Solul marţian este roşu, dar culoarea poate fi văzută doar prin telescop, deci în vechime oamenii nu o puteau şti, decât de la marţienii ajunşi pe Pământ şi care au ridicat  piramidele din Egipt, asemenea celor din lumea lor. Ca avertisment, piramidele sunt orientate după constelaţia  Orion, locul de unde au venit agresorii care au năruit omenirea de pe planetă soră. De la emigranţii marţieni au ajuns până la Jonathan Swift, informaţiile despre sateliţii lui Marte pe care acesta le redă în romanul, “Călătoriile lui Gulliver”, dar care vor fi descoperiţi de astronomi abia după 150 de ani. “Din India spre Marte” este cartea publicată în 1899 de Theodore Flournoy, despre Helen Smith, persoana care spunea că a intrat în contact telepatic cu marţienii. Smith a descris peisaje de pe planetă, care se vor dovedi reale mai târziu şi ştia graiul marţienilor. Filologii spun că limba vorbită de Helen Smith nu-i inventată, este naturală şi cert nepământeană. Lumea marţiană a inspirat romane SF scrise de H.G. Wells, Ray Bradbury, Edgar Rice Burroughs, Clive Lewis, Robert Heinlein,  Gustave Le Rouge, sau Ben Bova.

Se fac încercări de agricultură în Antarctica. Fermele din continentul îngheţat vor fi aidoma acelora din viitoarele colonii spaţiale, de pe Lună, ori de pe Marte. Adică vor fi sere cu plante cultivate hidroponic. Agricultura hidropinică            necesită teren puţin, legumele fiind plantate în găuri practicate în ţevi supraetajate. Prin ţevi circulă apă cu nutrienţi. Elementele nutritive din apă pot fi rezidurile biologice umane şi apa menajeră. China foloseşte apa menajeră pentru legumicultura hidroponică. După ce apa trece prin conductele pe care creşte de exemplu usturoiul care a invadat                    piaţa românească, intră în decantoare unde se separă nămolul orăşenesc. Din nămol se produce apoi biogaz şi             îngrăşământ agricol. Soluţia occidentalior pentru utilizarea apelor menajere la culturile hidroponice din Antarctica, din coloniile spaţiale, ori de pe insulele plutitoare care vor împânzi oceanele, este mult mai igienică. Apa menajeră va fi filtrată, iar nămolul rezultat va fi dizolvat cu abur supraîncălzit şi la presiune mare. După condensarea aburului rezultă apa nutritivă. Ca alternativă, în bazinele cu apă nutritivă se cultivă spirulina, algă bogată în proteine, vitamine şi minerale. Ideea apare în volumul “Proiectul Milenium”, unde autorul Marshall Savage discută colonizarea spaţiilor marine şi a Cosmosului. Savage apreciază că în apele internaţionale marine se pot ancora 40 000 de insule plutitoare. Coloniştii vor practica agricultura hidroponică, maricultura peştilor, crustaceilor, scoicilor şi algelor, se vor folosi            de energia mereomotrică, solară şi eoliană, vor obţine electricitate din diferenţa de temperatură între apa caldă de la suprafaţă şi apa rece din adânc. Centrale care produc electricitate din diferenţa de temperatură a straturilor de apă marină lucrează în Cuba, Coasta de Fildeş şi Texas. Savage a experimentat prima colonie plutitoare în Virginele Americane şi urmează a doua în apele insulei Mauritius. Fundaţia americană Atlantis va construi insula plutitoare Aquarius, alcătuită din module care se adaugă pe măsura creşterii populaţiei. Guvernul insulelor Ellice din Pacific, investeşte într-un oraş plutitor cu 100000 de oameni. Taiwanul şi Franţa sunt interesate de oraşele plutitoare tip Lilipad, veritabile parcuri pe apă, gândite de arhitectul Vincent Callebault. Colonizarea oceanului planetar va aduce profit, fructificat apoi prin colonizarea Cosmosului, crede Savage. Idea o dezvoltă John Lewis, Stanley Schmidt şi Robert Zubrin în volumele “Asteroizii.Minele cerului”, “Insulele Cerului” şi “Civilizaţia spaţială”. În “Marţianul”, romanul scris de Andy Weir, se sugerează că practicarea  agriculturii într-o colonie de pe un corp ceresc, înseamnă locuire permanentă şi oferă statului căruia îi aparţine colonia drept suveran asupra zonei din jur, ceea ce e corect. Olandezii vor să înfiinţeze pe Marte colonia Mars One cu locuitori permanenţi. Culturile hidroponice le vor oferi hrană şi oxigen. Serele extraterestre, biotopuri închise care reproduc circuitul apei şi a carbonului în natură, sunt           viabile funcţional, arată experimentul Biospherre făcut de americani în deşertul Arizona. Pe Mars One vor locui şi româncele Manuela Boar şi Andreea Rădulescu. Colonizarea lui Marte a fost teoretizată în 1948 de Wernher von Braun în “Proiectul Marte”, lucrare continuată de volumul lui Robert Zubrin, “Marte direct”. Popularea altor planete pare fantastică, dar va fi banală în viitor şi abia universurile paralele vor fi pentru umanitate “Ultima Frontieră”, cum sună titlul unui roman SF din seria Star Treck scris de Jeanne Kalogridis. Chinezii din provincia Jiangxi au văzut plutind pe cer un oraş cu zgârie nori. Era o imagine din alt univers, iar asemenea imagini au apărut şi în alte locuri. Sfântul Ioan a văzut Ierusalimul Ceresc. Un ţinut cu clădiri albe este adesea zărit pe cerul insulei Sanday din              arhipelagul scoţian Orkney. E.W. Marwick notează în cartea “Folclorul din Orkney şi Shetland”, credinţa localnicilor că ţinutul aparţine Finilor, un popor ceresc. Finii sunt rar văzuţi de pământeni. Capitala finilor este Oraşul  de Cristal. Celţii credeau că în nori se află Magonia, ţara oamenilor cereşti. Regăsim mitul în pustiul Kalahari din Africa, la negrii hotentoţi. Legendele lor vorbesc de Tsuillgoab, ţara din cer locuită de zei. La CERN din Elveţia, fizicienii vor demonstra existenţa lumilor paralele. Sir Stephen Hawking arată în cartea “Găurile negre şi naşterea universurilor” că universul nostru nu-i decât interiorul unei găuri negre cuprinsă în alt univers. Găurile negre sunt corpuri cereşti mici, dar cu forţa gravitaţională uriaşă. Absorb totul din jur, fie că sunt stele sau raze de lumină. Materia absorbită trece în alt univers prin aşa numitele găuri albe. Marian Rotaru

Leave a Comment