Google

Semn de exclamare (VI)

Written on:December 12, 2016
Comments
Add One

Aromânii sunt consideraţi traci latinizaţi, ceea ce nu ni-i face străni, geto-dacii fiind o ramură a tracilor. Dar ei îşi zic armâni, ori aceasta sugerază că străbunii lor sunt geţii din tribul arimilor. Etnonimul armân se înrudeşte cu acela de arian, cu numele Iranului şi Armeniei, dar şi cu femininele Arina şi Irina. Ţara Arimilor se afla pe valea Mureşului. În lucrarea “Geographia” Cladius Ptolemeu (sec.I) îi numea pe arimi, rami şi notează cetatea Ramidava din Oltenia. Ţinutul în care se afla Ramidava se cheamă Romanaţi. Poate că în aceste locuri se afla Ramania, ţară din mitologia geţilor. Din Ramania au plecat spre India geţii ausoni conduşi de Rama, personaj care nu-i altul decât zeul Rama din panteonul hindus şi erou al epopeii Ramayana. În Moesia, la sudul Dunării, exista în antichitate oraşul Romulianum, iar în Tracia, la sud de Balcani, cetatea Ramlum. Apoloniu în lucrarea “Argonautica” şi Ovidiu în “Metamorfoze”, îi numeau pe arimi, rimdaci şi notau cetatea Romechium pe teritoriul Bugeacului. Urmele arimilor le găsim în Italia, oraşul Rimini se chema în antichitate Ariminium, iar regiunea în care este aşezat Rimini se numeşte Romanga. Nu este exclus ca numele lui Romulus, eponimul Romei, să fie derivat din etnonimul ramilor (arimilor). În sfârşit Nicolae Densuşianu nota că sătenii din Drajna, judeţul Prahova, aveau tradiţia că românii s-au numit în vremurile  vechi râmni şi de la aceştia vine numele fostului judeţ Râmnic din Muntenia. Deasemenea bucovinenii spuneau că la nord de ei, în Podolia, este Ţara Rohmanilor (Ramilor). Rohmanii erau oameni de înaltă spiritualitate şi de aceea etnonimul lor a ajuns sinonim cu blajinii, miraculoşii locuitori ai lumii subterane din tradiţia românilor.Arimii erau ca şi aromânii, buni fierari. Nu întâmplător aromânii l-au dat pe Nicolae Malaxa! Între arimi s-a născut Ares, zeul războiului, spune Homer. Ares este nume grecesc, dar zeul a fost primul rege al tracilor, romanii îl numeau Marte şi a fost tatăl lui Romulus, fondatorul Romei. Fiind arim, Marte a dat fiicei sale numele Armonia, de unde cuvântul armonie şi dată fiind asemănarea dintre latină şi limba geţilor, este posibil ca etimologia râului Mureş, numit de geţi Maris să fie aceeaşi cu a zeului Marte, dar şi cu numele roman Marius. Forma feminină a lui Marius pare a fi Marina. Totuşi originea numelor Marina şi Marin este alta. Geţii spuneau la apă, mar, latinii aveau cuvântul înrudit mare. Marinus însemna “omul din mare”, iar Marina, “femeia din mare”, nume ce evocă pe legendarii oameni amfibie. Maria şi Mariana, deşi par înrudite cu numele Marin si Marina, provin în realitate din ebraicul mry-iubire. Mry este regăsit în slavonă sub forma mira-pace. Ciudata asemănare susţine ideea că limbile ariene precum slavona şi semitice precum ebraica au aceaşi rădăcină. Aceasta este graiul maru, vorbit pe continentul mitic Lemuria, cum susţine Elena Blavatski. Sfânta Maria este patroana marinarilor, motv pentru care Sfântul Ieronim a dat Fecioarei supranumele Stela Maris-Steaua Mării. Din Stela Maris au derivat numele Stela şi Steriana. Homer ne spune că în Ţara Arimilor s-a născut uriaşul Typhon, fiul regelui pelasg Cronos. Typhon a condus lupta giganţilor contra zeilor. Herodot afirma că de neam arim a fost Echidna,  mama lui Agathyrsus, eponimul altui trib get, agatârşii. Locuiau în Transilvania şi le găsim urma în toponimul satului Târşa din Hunedoara. Un cetăţean din Bran, Valentin Ţârcă, se declară urmaşul regilor agatârşi. În cartea “Evanghelia ultimului rege agatârş” spune că aceştia au avut legături cu civilizaţii cosmice şi că munţii piramidali din Ţara Branului, ascund piramide de piatră construite de ei. Armele de fier erau mai temute decât cele din bronz, de aceea oamenii ziceau că fierul atrage duhurile rele, arată Ovidiu în “Metamorfoze”. Credinţa s-a păstrat în satul tutovean Bălăbăneşti. Acolo oamenii când mergeau la prăşit acopereau lama sapei cu hârtie pentru ca necuratul să nu intre în  unealtă. De la acest obicei se spune cu ironie Bălăbăneştiului, “picior de Paris”! Fiind vorba de duhuri rele, fierarii arimi erau priviţi cu teamă, iar ţara lor era neagră, întunecată. Argonauţii au întâlnit arimi pe malul bănăţean al Dunării. Locul negru unde trăiau aceştia, a fost tradus în slavonă prin Cerna, de unde râul Cerna şi Munţii Cernei. Pe de altă parte Cerna poate să fi nume get, deoarece din sec. I, Pliniu plasa pe teritoriul Banatului, Munţii Ceraunici. Hesiod aminteşte pe arimi în Munţii Atlas, locul unde se afla Grădina Hesperidelor cu merii de aur ai zeiţei Hera. Informaţia pare corectă pentru că noi aveam basmul “Prâslea cel voinic şi merele de aur”. Prâslea fiind de fapt Hercule, eroul pelasg care a furat merele de aur. Dionisie Periegetul scria că arimii locuiau în Munţii Riphei din Hiperborea, dar desigur îi confunda cu străbunii lor pelasgii, veniţi de pe acel continent mitic din extremul nord. Sunt voci care împotriva realităţii, zic că aromânii ar fi altă naţie decât românii şi în timp ce refuză aromânilor dreptul de a fi români, aceeaşi duşmani spun despre concetăţenii ţigani că ar fi conaţionalii noştri!

Ţiganii au venit din India din urma armatei lui Alexandru Macedon. S-au aşezat în Palestina. Aici s-au dedat la hoţii, dar totodată ciopleau din piatră proiectile pentru prăştii. Căpătaseră chiar un renume în acest meşteşug, cum scrie Petru Popescu în romanul “Fata din Nazaret”. Urmaşii ţiganilor din Palestina antică sunt triburile Barake, Nawar, Kaloro, Koli, Kurbat, Ghorbati, Jat, Zott şi Zargari din Israelul contemporan. Din Palestina ţiganii trec în Egipt, urmaşii lor fiind zabalii, gunoierii oraşului Cairo, unde au un cartier a lor mare cât Bucureştiul şi unde poliţia intră numai în camione înarmate cu mitraliere. Din Egipt trec în Europa. În vest li s-a zis gitani, iar în centrul continentului boemi migratori, deoarece s-au aşezat prima dată în Boemia. De la aceşti ţigani boemi lăsători din fire vine sintagma viaţă boemă. Ţiganii au ajuns în ţările române prin filiera egipteană şi li s-a zis faraoani, în Biblie Egiptul fiind ţara lui Faraon. De aici vine etimologia satului Faraoani din judeţul Bacău. În secolul XV, ţiganii din Faraoani munceau pe moşia mănăstirii Solca. Fiica unui fierar din sat, Fara, ar fi fost iubită de Ştefan cel Mare. Unii zic că de la numele Farei se trage toponimul satului. Nu-i adevărat pentru că nu ea a întemeiat aşezarea. Doar din întâmplare pe iubita voievodului a chemat-o Fara, nume feminin ţigănesc, întâlnit în persană sub forma Farah. Un sat Faraoani există şi în Milcovia, ţinutul dintre Moldova şi Muntenia. Este amintit de baronul ceh Emanuel Mirohorsky în cartea “De la Praga, la Focşani”. Mirohorsky lega numele satului de Egiptul faraonic. Ţigăncile sunt meştere în arta vrăjilor. Au ştiinţa din India. Pe de altă parte în mitologia geţilor, Marea Neagră era populată de sirene care făceau farmece la fel ca surorile lor de pe coasta Calabriei, întâlnite de Ulise în Odisea. Românii au preluat mitul get, iar pentru că sirenele făceau vrăji, le-au zis faraoance, la fel ca ţigăncilor. Herodot scria că în Delta Dunării locuiau catuzii, trib de magi, fermecatorii cum le spunea şi care erau fii sirenelor făcuţi cu oamenii. Almanahul “Dracula” a publicat relatarea unui ţăran din Costineşti, judeţul Constanţa, că el, copil fiind şi tatăl său aflaţi la pescuit pe mare au prins în năvod o sirenă. Avea trupul unei fete de 10 ani. Tatăl a eliberat-o. Se temea de farmecele faraoancei. Sirenele ies pe plajă şi se joacă cu pietre scumpe aduse de pe fundul mării, zic dobrogenii. Când văd oameni fug în apă, dar uită nestematele pe nisip. Radu Nor scrie în “Vraja diamanatelor” că în Podolia există kimberlit, rocă ce însoţeşte zăcămintele de diamant. Diamantele din Podolia duse de Siret puteau ajunge în mare. Au existat diamante în Podolia? Poate! Ne amintim de sabia dacică cu lama de diamant găsită în 1972, undeva în Mărginimea Sibiului, Obiectului i s-a pierdut urma.  Marian Rotaru

Leave a Comment