Imediat după partida din weekend-ul trecut în care FC Timişoara a încheiat la egalitate, scor 2-2, meciul cu Gloria Bistriţa, contând pentru prima etapă a ligii I la fotbal, Cosmin Contra a declarat că se retrage din fotbal.
“Am decis să mă retrag! Am venit cu sufletul la Poli, să ajut această echipă, dar nu mai pot continua în mizeria asta de campionat. Nu vreau să-mi pătez finalul carierei în mocirla asta de Liga I! Îi mulţumesc domnului Colţescu că m-a ajutat să iau decizia de a pune ghetele în cui. Aşa voi putea petrece mai mult timp cu familia mea”, a declarat Cosmin Contra la finalul partidei cu Gloria Bistriţa.
Ceea ce l-a făcut să ia această decizie a fost arbitrul care a condus partida de la centru, Sebastian Colţescu, care i-a arătat pe nedrept cartonaşul roşu, eliminându-l, atunci când Timişoara era condusă pe tabela de marcaj cu scorul de 2-1.
Totuşi, a doua zi fostul internaţional român a revenit asupra deciziei de a se retrage din fotbal la insistenţele colegilor, dar şi a antrenorului Politehnicii Timişoara. „Nu mă retrag din fotbal, nu îi dau satisfacţie lui Colţescu. A fost cea mai grea noapte din viaţa mea, m-am gândit tot timpul la ce decizie trebuie să iau. Nu merită să iau decizia asta din cauza unui arbitru. Trebuie să continui să îmi ajut colegii, mai ales că urmează meciurile din Europa League”, a declarat Contra a doua zi dimineaţă.
Cosmin Contra a început fotbalul la echipa la care se află şi în acest moment, Poli Timişoara, de la care s-a transferat în anul 1996 la Dinamo, de unde a plecat la Deportivo Alaves în anul 1999. Cu Alaves a jucat şi o finală de Cupa UEFA, pierdută în faţa lui Liverpool.
În 2001 a fost vârful de formă a jucătorului, când a şi fost transferat de AC Milan pentru care a jucat un sezon, după care s-a transferat înapoi în Spania la Atletico Madrid, iar în 2005 a ajuns la Getafe pentru care a evoluat până în acest an când a revenit la FC Timişoara. A evoluat în 72 de partide pentru echipa naţională, participând cu aceasta la două campionate europene, cel din 2000 şi cel din 2008.
Să sperăm că decizia de a nu se retrage va rămâne definitivă, pentru că şi aşa campionatul intern duce lipsă de valori, jucătorii transferaţi în ultima perioadă fiind interesaţi doar de partea financiară.





























Add One