Mizerie, indolenţă, chiar prostie s-ar putea spune din partea grănicerilor, pardon poliţişti de frontieră şi a vameşilor români şi moldoveni, la Vama Sculeni. Diferenţă ca de la cer la pământ între Sculeni şi Albiţa. Grănicerii şi vameşii de la Albiţa şi Sculeni, parcă-s din alte ţări nu tot din România şi Republica Moldova! Unii or fi mai europeni decât alţii? Ori unii sunt învăţaţi mai mult cu şpaga decât alţii?! Trecerea frontierei prin Vama Sculeni e o adevărată aventură, o poveste de groază.

Pe unde aţi trecut graniţa în Republica Moldova şi retur, dlor miniştri?

De ceva timp, oficialităţi de rang înalt din România, dar şi din Republica Moldova se vizitează reciproc. Oare niciunul n-a văzut gropile din asfaltul de la Vama Sculeni? Şi nici gropile din asfaltul de la Albiţa? Nu sunt pe distanţă mare, ar trebui să se repare vreo 200 metri. Sau mizeria care domneste la Sculeni? Pe „pistă” (parcă am fi la raliuri) cum îi spun moldovenii drumului de lângă ghişeele grănicerilor şi vameşilor, este un şanţ descoperit de parcă ar fi service auto. Am întrebat dacă-şi repară maşinile acolo şi s-au uitat „urât” la mine. Dar nu mi-au răspuns. Salcâmii de peste garduri se apleacă şi aproape că acoperă vama de la moldoveni. Nişte grăniceri şi vameşi „obosiţi”, plictisiţi, se cred pe front, probabil nu la Vama Sculeni. Cel care trece cu maşina trebuie să aştepte la o anumită linie să fie chemat de grănicer şi vameş. Chiar dacă nu e nimeni la controlul vamal, grănicerii îţi fac semn să înaintezi doar când au ei chef. Duminică, 10 octombrie, dimineaţa, chiar dacă nu era decât o maşină pe sensul de intrare în România (în Uniunea Europeană cică, dar numai conform indicatoarelor nu şi în realitate…) 30 de minute a durat până ce grănicerul a făcut semn ca maşina ce aştepta să înainteze. A venit o domnişoară grănicer, ceva mai amabilă şi un vameş „colţos” rău. Domnişoara a înregistrat maşina cu care eram, a luat actele vameşul, a controlat şi a plecat spunând să aştept. Ce? N-am ştiut şi nici nu ştiu încă, pentru că a revenit domnişoara şi m-a întrebat de ce nu plec! Într-un târziu, după încă vruen sfert de oră, apare iar vameşul şi întreabă de ce nu am plecat. Asta după ce spusese să aştept!

În vama românească la fel. Grănicerii şi vameşii se plimbau de colo-colo dar nu controlau, ci aşteptau (probabil să le vină „obolul” de la cei ce treceau graniţa). După încă vreo 40 de minute de stat fără rost am reuşit să plecăm din „celebra” vamă Sculeni.

Oare miniştrii au trecut prin gropile din drumul care te duce la vamă? Au fost lăsaţi să aştepte tot aşa? Ştiu de indolenţa şi prostia celor din Vama Sculeni? Aceste întrebări vor ajunge pe masa ministrilor de resort din cele două ţări, dar şi în atenţia şefului Direcţiei Vămilor şi a Inspectoratului Poliţiei de Frontieră.

La Vama Albiţa doar gropile de pe „pistă” crează disconfort

La Vama Albiţa, tot vameşi, grăniceri, români şi moldoveni. Dar altă atmosferă. Curăţenie, amabilitate, promptitudine, atât pe partea românilor cât şi pe partea moldovenilor. Nu chiar în permanenţă, dar în ansamblu se vede că lucrătorii vamali şi grănicerii sunt mai bine instruiţi, nu privesc pe oricine ca pe un infractor. Nu au „mofturi” de domnişoară nesatisfăcută şi nici nu dau de înţeles că ar dori şpagă. Şi e tot un punct de trecere frontieră între România şi Republica Moldova, adică între UE şi Moldova.

Singurul impediment la Vama Albiţa este calea de intrare, atenţie!, în Uniunea Europeană (UE). Ditamai gropile din asfalt întâmpină călătorul chiar la intrarea în spaţiul european. Cine ar trebui să ale acopere? Că nu-s decât pe vreo 200 metri şi nici măcar nu ar necesita cheltuieli enorme.

Închei această poveste de groază cu întrebarea de început: pe unde aţi trecut graniţa dlor miniştri, dle primar Chirtoacă? (EL)