Google

Scrisoare deschisă echipei Sporting Junior Vaslui și domnilor antrenori Ionuț Chiochiu și Octavian Cracea

Written on:June 17, 2014
Comments
Add One

DSCF6429Cu deosebită emoție și încântare am primit vestea că municipiul Vaslui este din nou pe buzele tuturor iubitorilor sportului, grație echipei de juniori cu suflete de aur și antrenorilor acestora.

Sporting Junior este la început de drum. Un drum pe care o altă echipă l-a lăsat deschis generațiilor de copii merituoși ai acestui oraș, care să poată accede la trofee binemeritate. Sportivii consacrați ai Vasluiului au fost și sunt modelele frumoase și inspirația care oferă juniorilor entuziasmul fără de care performanța nu ar fi posibilă.

Într-o lume în continuă mișcare, într-un oraș în plin proces de transformare și modernizare, vă asigur că generația micilor fotbaliști care ne-au împlinit atât de frumos speranțele își va găsi locul pe care îl merită prin susținerea pe care municipalitatea o oferă și o va oferi în continuare tuturor acelora care, grație efortului și încrederii în forțele proprii, vor demonstra mereu și mereu că municipiul Vaslui este un oraș valoros.

Am crezut și voi crede mereu în importanța deosebită a sprijinirii și încurajării performanței în fiecare domeniu de activitate și roadele acestei atitudini sunt deja vizibile, mai ales în ramurile sportive.

Vă mulțumesc, dragi juniori și stimați antrenori, pentru mândria și bucuria pe care ați adus-o în orașul nostru!

Am convingerea că numele care astăzi s-au auzit în lumea fotbalului prin obținerea de către Sporting Junior a titlului de campioni naţionali la juniori D vor reveni pe buzele vasluienilor şi ale românilor într-un viitor nu prea îndepărtat!

Cu deosebit respect,

PRIMAR,

Ing. Vasile PAVĂL

Leave a Comment