Oricât de optimist ai fi prin structură, e greu să identifici motive de bucurie în lumea şcolii de azi. Frustrantele diminuări de salarii, reducerile de personal şi suprimările de şcoli, au introdus cadrele didactice de pe întreg pământul românesc într-o logică kafkiană, ce le-a minat parcă fiece resort întru temeinică devenire. A susţine contrariul înseamnă să dai dovadă de naivitate sau ipocrizie!

Şi totuşi, pentru o şcoală rurală botoşăneană, adevărul proaspăt revelat e, în parte, anihilat. În luna august 2010, Daniel Petru Funeriu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a instituit, prin ordin, începând cu anul şcolar 2010-2011, „Diploma de Excelenţă Instituţională” pentru instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat care au depăşit un veac de activitate, cu rezultate de excepţie în pregătirea teoretică şi practică a elevilor şi contribuţii elocvente la creşterea calităţii actului educaţional. Astfel, în această competiţie au intrat ori au avut şansa să intre numeroase licee şi, mai ales, şcoli din mediul rural şi urban. Rezultatul? Alături de patru licee botoşănene – Mihai Eminescu, AT Laurian, Octav Onicescu şi Petru Rareş, singura şcoală care, marţi 16 noiembrie 2010, în cadrul unei şedinţe festive de la nivelul Inspectoratului Şcolar Botoşani, a primit această distincţie a fost şcoala generală cu clasele I-VIII din satul Lişna, comuna Suharău. Pentru noi, locuitorii comunităţii satului Lişna, satisfacţia a fost dublă, deoarece s-a suprapus cu atribuirea numelui „Constantin Tincu” şcolii, demers pe care l-am iniţiat în mai 2010, în cadrul unui proiect de parteneriat cu Casa Corpului Didactic Botoşani. Motivaţia alegerii numelui Constantin Tincu pentru şcoala Lişna este următoarea: Constantin Tincu – directorul şcolii Lişna din perioada interbelică – a participat în războiul sfânt de redobândire a României Mari, sacrificându-şi viaţa pe frontul de Răsărit (anii ’40 ai secolului trecut); Includerea în numele şcolii a numelui Constantin Tincu înseamnă, dincolo de toate, o reparaţie istorică, o salvare a memoriei şi o recunoaştere a contribuţiei şi a jertfei acestui martir al satului Lişna. Constantin Tincu iese – alături de toţi eroii care au luptat pentru reîntregirea neamului – din matca unei existenţe obişnuite, devenind, aşa cum sunt toate figurile tragice ale istoriei poporului român (Horia sau Cloşca, Tudor Vladimirescu sau Ion Antonescu etc.) un „bun naţional”. Din ceruri, probabil, eroul pogoară asupra locuitorilor satului Lişna un strop de lumină, speranţă şi pace. (Prof Gruia COJOCARU – Şcoala Lişna)