Google

Sark şi Sealand (X)

Written on:March 5, 2017
Comments
Add One

Tristan de Cunha este o insulă din sudul Atlanticului. Are 9800 de hectare suprafaţă şi este alcătuita dintr-o câmpie care urcă spre poalele vulcanului Regina Maria din mijlocul insulei, înalt de 2062 de metri. În 1810 câţiva americani din statul Massachusetts conduşi de Jonathan Lambert şi doi doi portughezi din Angola s-au aşezat pe insulă dornici să înfiinţeze un stat liber. Şi-au luat de soţii negrese din Colonia Capului-Africa de Sud. Din aceşti oameni se trag tristanezii de azi, popor cu propria limbă, derivată din engleză. Lampert moare în 1814, iar după doi ani cei rămaşi acceptă ca insula lor să fie colonie a Marii Britanii, statut păstrat până azi. De Tristan da Cunha depind arhipelagul Privighetorii, insula Gough şi insula Inaccesibilă, pământuri învecinate şi nelocuite pe care tristanezii le vizitează ca să adune ouă şi să vâneze păsări marine. Marea Britanie a închiriat Africii de Sud un teren pe insula Gough, unde funcţionează o staţie meteo. Tristan da Cunha nu este colonie de sine stătătoare. Până în 1938 a depins de Colonia Capului, după care trece în jurisdicţia insulei Sfânta Elena. Guvernatorul britanic din Sfânta Elena este reprezentat în Tristan da Cuhna de un comisar. Lira sterlină Sfânta Elena circulă şi în Tristan da Cunha. Cu toate acestea Tristan da Cuhna are autonomie. Legile sunt adoptate de consiliul insulei format din opt membri aleşi la trei ani. Preşedintele consiliului este liderul insularilor. În Tristan da Cuhna pământul aparţine comunităţii. Fiecare familie primeşte un teren pe care cultivă cartofi şi o păşune pentru oi. Nicio familie nu poate avea mai multe oi decât a aprobat consiliul. Măsura urmăreşte ca păşunile să fie exploatate raţional şi nimeni să nu fie mai bogat decât ceilalţi. Totuşi au existat grădini individuale de legume, dovadă este locul numit Grădina lui Joe. Fiecare familie poate avea găini şi porci în număr nelimitat. Străinii nu pot avea sub nicio formă pământ pe insulă şi în afara profesorilor, medicilor, poliţiştilor şi funcţionarilor din Marea Britanie, străinii nu pot fi salariaţi în Tristan da Cunha, Printre profesorii din insulă s-a numărat scriitorul Edwin Dodgson, fratele lui Lewis Carroll cel care a scris “Alice în Ţara Minunilor”. Pescuitul pe mare se practică trei luni pe an, cât nu sunt furtuni. Localnicii pot pescui liber, dar străinii trebuie să cumpere licenţa de la guvernul britanic. La ţărm tristanezii vânează foci şi prind languste, jasus şi homari, crustacei din care fabrica de pe insulă face conserve. Alte resurse sunt artizanatul şi timbrele. Peisajul, viaţa patriarhală şi bucătăria locală aduc turişti. În iulie şi de Crăciun au loc festivaluri. Insula are un ziar şi o editură pentru autorii locali. Capitala s-a chemat Town-Târgul până în 1957, când insula este vizitată de ducele de Edinburgh, soţul suveranei Marii Britanii, Cu acel prilej a fost redenumită Edinburghul Celor Şapte Mări. Şapte mări înseamnă depărtarea extremă. Paul-Loup Sulitzer a intitulat unul din romanele sale, a cărui acţiune se petrece departe, tocmai în Borneo, “Copilul celor şapte mări”.

În 1914, odată cu începerea războiului mondial, Tristan da Cunha s-a rupt de lume datorită submarinelor germane care blocau navigaţia. După război insula a fost uitată de funcţionari şi abia în 1926 soseşte în Tristan da Cunha un vapor cu mărfuri, ziare şi cărţi. La bord era noul învăţător care urma să înlocuiască colegul ce aştepta de 10 ani să iasă la pensie. În 1926, notează Aurel Lecca în “Atlanticul”, tristanezii au aflat în sfârşit că fost un război mondial. Pe insulele îndepărtate omul trăieşte în izolare. O femeie care locuia pe atolul neozeelandez Palmerston din Pacific avea nevoie de un tratament stomatologic. Cel mai apropiat cabinet se afla în Avarua, capitala arhipelagului Cook, colonie neozeelandeză. Femeia a călătorit patru zile până la Avarua, a tratat dinţii, dar ca să se întoarcă a aşteptat şase luni până să plece un vapor spre Palmerston. Tristan da Cuhna apare în cărţi de călătorie: “Stânca exilului”, “În Tristan de Cunha”, “Vânător de balene în jurul lumii”, “O altfel de Antarctică”, “Insula capelanului”, “Ani în Tristan da Cunha”, “Jurnal în Tristan da Cunha”, “Insulele mulţumirii”, “15000 kilometri cu iahtul Keych”, “Royal tramp” scrise de DM Booy, Jan Brander, Frank Bullen, Lars Christensen, Edmund Buxton, Katherine Barrow, Peter Munch, William Foran, Raymond du Baty şi Robert Heinlein. Jurnalul lui Simon Winchester, “Avanposturi”, are un capitol dedicat insulei, dar a fost interzis în Tristan da Cuhna deoarece autorul povesteşte aventura amoroasă cu o localnică. Ediţia a doua a apărut totuşi în librăria din Tristan da Cunha. Cadrul insulei a inspirat pe Fletcher Knebel pentru         romanul thriler ”Dispărut” şi deasemenea un scriitor local,  poliţistul Conrad Glass, autorul cărţii ”Viaţa în Tristan da Cunha”. Vulcanul Regina Maria erupe în 1961. Insularii sunt evacuaţi în Anglia şi de aici începe epopea imortalizată de romanul lui Herve Bazin, “Preafericiţii din Insula Dezolării”. Ajunşi în Anglia sunt instalaţi într-o tabără lângă  oraşul Dover. Guvernul considera că repatrierea insularilor ar fi costisitoare şi le propune locuinţe şi locuri de muncă în Londra. Tristanezii au refuzat temându-se că în uriaşa metropolă vor dispare ca naţie. Atunci autorităţile le oferă gratuit o insulă din arhipelagul scoţian Orkney. Iarăşi refuz. Oamenii vroiau să meargă acasă! Sunt repatriaţi în 1964, eveniment titrat de toate ziarele londoneze. Francezul Bouvet de Lozier căuta în 1739 Terra Australis, pământ despre care scria “Geographia” lui Ptolemeu în sec.I. Exploratorul notează în jurnal atât doar că a zărit în sudul Atlanticului un ţărm acoperit de ceaţă. Se crede că a văzut insula Georgia de Sud, dar nu-i aşa, coordonetele nu coincid. Insula va fi descoperită de James Cook. Georgia de Sud este posesiune a Marii Britanii. Coloniştii englezi sunt crescători de oi, dar majoritatea locuitorilor sunt norvegienii stabiliţi în oraşul Grytviken. Colonia Grytviken a fost fondată în 1904 de Carl Larsen, explorator norvegian şi autor a şase cărţi de călătorie. De la început aşezarea Grytviken a recunoscut suveranitatea britanică şi a devenit capitala Georgiei de Sud. Este centru pentru vânătoarea şi prelucrarea balenelor şi a focilor, acum a început să fie vizitată de turişti şi este dotată cu o hidrocentrală. Poşta britanică vinde timbre cu sigla Georgiei de Sud. Mult mai clar Bouvier vede la sud de Tristan da Cuhna o insulă căreia îi dă numele său. Mai bine de un secol insula dispare vederii. În aceeaşi zonă englezul James Lindsay descoperă în 1808 insula Liverpool. Deşi Bouvet şi Liverpool n-au fost notate la aceleaşi coordonate, unii zic că-i vorba de o singură insulă, francezul scriind greşit poziţia pământului văzut de el. Totuşi la coordonatele notate de francez americanul Benjamin Morrell va regăsi insula Bouvet în 1832 şi o va descrie în cartea „Povestea celor patru călătorii”. Anglia ia în posesie insulele Bouvet şi Liverpol, deşi ultima este o fantomă geografică. În 1927 Marea Britanie cedează insula Bouvet Norvegiei. A câştigat poşta norvegiană care vinde timbre cu sigla insulei. Bouvet nu-i locuită, are 4900 de hectare, 780 de metri altitudine maximă, un izvor termal şi-i vecină cu mici insule stâncoase. Pe una, Larsland, întinsă pe 23 de hectare, este un aerodrom. Prin 1910 nişte englezi au rămas pe insula Bouvet să vâneze păsări marine din care să extragă ulei şi să caute diamante. N-au găsit, dar şi-au ostoit setea de aventură. Mulţi vor să trăiască pe insule îndepărtate! Într-un volum din seria “Misterele Lumii” apărută la editura Hiparion se relatează că în anii 1980 un german s-a stabilit pe atolul Peal din arhipelagul filipinez Sulu. Cocotierii şi laguna cu peşte asigurau hrana. S-a declarat regele insulei şi avea 50 de tinere soţii filipineze. Fetele erau poporul peste care neamţul domnea. A sfârşit ucis de piraţi. Arhipelagul Sulu este sultanat musulman şi permite poligamia. A fost protectorat spaniol până în 1915, protectorat american până în 1952, iar apoi sultanatul Sulu devine entitate autonomă a republicii Filipine. Marian Rotaru

Leave a Comment