Google

Sark şi Sealand (VIII)

Written on:February 18, 2017
Comments
Add One

Tavolara este o insulă vecină Sardiniei. Are sol calcaros, suprafaţa de 600 de hectare şi cea mai mare altitudine, 565 de metri, pe muntele Cannone. Printre atracţii se numără stânca numită Piatra Papei, un uriaş chip de om sculptat în străvechime şi Peştera Papei inundată de mare, în care se intră cu barca. Tavolara a fost nelocuită până în 1807 când s-au stabilit aici un cioban din insula Maddalena, Giuseppe Bertaleoni, cu soţia şi copii. Giuseppe, pe atunci avea 29 de ani, venise cu a doua soţie. Pe prima o lăsase în Maddalena. În Italia până nu de mult divorţul era interzis şi ca să nu fie acuzat de bigamie, Giuseppe a fugit cu iubita în Tavolara. În 1836 regele Sardiniei vine la vânătoare în Tavolara, atras de povestea că pe insulă sunt capre cu dinţi de aur. Suveranul nu a găsit caprele fabuloase, dar l-a întâlnit pe Paolo, fiul lui Giuseppe, care s-a recomandat ca fiind regele insulei. Monarhul impresionat de tupeul păstorului, îi recunoaşte titlul regal şi declară că Tavolara nu aparţine Sardiniei. Paolo va conduce efectiv insula ca rege din 1845, anul când tatăl său se reîntoarce în Maddalena. Atraşi de libertatea locului în Tavolara se stabilesc oameni din insula vecină, Molara. Regatul Italiei constituit în 1861, nu a inclus insula, iar în 1868 Italia încheie un acord cu Tavolara ca de la stat la stat pentru închirierea unui teren unde să construiască un far. În 1886, după moartea lui Paolo I, Tavolara devine republică, recunoscută de Italia un an mai târziu. Insula era condusă de un preşedinte şi de un consiliu din şase persoane, toţi aleşi pentru un mandat de şase luni. Tavolara a fost printre primele state care au dat drepturi politice femeilor. Ele puteau vota şi puteau fi alese în consiliul insulei. Regatul este restaurat în 1899 de Carlo, fiul lui Paolo. După restaurarea monarhiei consiliul celor şase rămâne organ legislativ, statut păstrat până azi. În 1900 cuirasatul britanc HMS Vulcan vizitează insula şi înmânează lui Carlo I-ul un mesaj din partea reginei Marii Britanii. Peste patru ani Tavolara va încheia  tratatul de bună vecinătate cu Italia. În 1926 când Carlo pleacă definitiv în Italia, pe Riviera, conducerea regatului rămâne surorii sale Mariangela, în calitate de regentă. Mariangela moare în 1934 şi lasă insula prin testament, Italiei. Roma nu s-a grăbit să alipească Tavolara, aşa că Paolo, fiul lui Carlo, întors din străinătate după moartea mătuşii, se proclamă nestingherit rege sub numele Paolo al II-lea. Domnia lui Paolo al-II-lea a fost liniştită, dar în 1962 după moartea sa, armata italiană ocupă Tavolara şi o alipeşte Italiei. Locuitorii nu recunosc alipirea şi nici parlamentul de la Roma nu a votat unirea insulei cu Italia. Oamenii din Tavolara arborează în continuare steagul regatului, consiliul insulei hotărăşte legi respectate de localnici, iar la cârma Tavolarei au urmat regii Carlo al-II-lea şi Tonino I-ul, încoronat în 1993. Italia nu-l recunoaşte pe Tonino Bertaleoni rege, oficial este  un cetăţean proprietar de restaurant. Localul frecventat de turiştii, a fost înfiinţat de străbunul său, regele Carlo I-ul. Specialitatea casei sunt preparatele de homar. Locuitorii nu plătesc impozit Italiei şi nu prestează serviciul militar. Turismul, turmele de capre, peştele, delfinii, homarii, scoicile, bureţii de mare şi mătasea de mare, fibră textilă fină secretată de o moluscă, sunt resursele insulei. Despre Tavolara apar referinţe în cărţile “Europa necunoscută”, “Itinerarii sarde”, “Călătorie în Corsica, Elba şi Sardinia”, “Impresii din Baleare, Corsica şi Sardinia”, scrise de Hans Meissner, Ferrero de Marmora, Valery Pasquin şi Gaston Vuiller. Morris West a ales Tavolara cadru pentru romanul thriler “Îndrăgostiţii”. Un personaj popular din romanele de aventuri americane de la începutul sec.XX a fost regina Tavolarei, insulă fictivă locuită de canibali, plasată în Filipine.“Insula Regelui” este istoria Tavolarei scrisă de prinţul Ernesto Geremia, reprezentatul insulei în Italia. Regatul Tavolara este recunoscut de principatul Dracula. Un anticar din Berlinul Occidental, Ottomar Berbig, se împrieteneşte în 1978 cu Ecaterina Kretzulescu, strănepoata lui Vlad Ţepeş. Prinţesa Kretzulescu de 85 de ani îl înfiază pe Berbig, anticarul devenind prinţul Ottomar Vlad Kretzulescu, urmaşul Basarabilor. În 1991 Berbing ajuns primar în satul Schenkendorf din landul Brandemburg, declară aşezarea stat liber cu numele de Principatul Dracula, eveniment relatat pe atunci în revista “Magazin”. Mica monarhie deşi nerecunoscută şi deşi a înfuriat guvernul Brandenburgului, acordă cetăţenie, emite paşapoarte şi timbre, are drapel şi numere de înmatriculare auto. Proclamarea principatului aduce turişti în Schenkendorf. Ottomar a construit un hotel cu aliura unui castel de epocă,  organizează un festival medieval şi unul literar dedicat literaturii gotice, a înfiinţat un depozit de vinuri vechi, restaurant, cafenea, două muzee cu varii relicve  şi un centru pentru donat de sânge, legat de mitul vampirului Dracula scornit de Bran Stocker în romanul omonim şi asociat de occidentali cu Vlad Tepes.

În apele internationale, la 100 de mile de portul californian San Francisco, este stânca Episcopului, pururea măturată de valuri şi reciful Cortez ale cărui roci abia ies din apa mării. În 1966 un grup de aventurieri au eşuat lângă insula Episcopului nava Abalonia. Vroiau să înconjure vasul cu dig de piatră şi să declare toată structura regat independent. Aici urma să fiinţeze o fabrică de prelucrare a homarilor şi scoicilor pescuite pe reciful Cortez, o staţie meteo, un depozit de combustibil pentru navele pescăreşti şi un post de radio. Pentru afacere nu trebuiau să plătească impozit nimănui. Abalonia a fost distrusă înaintea începerii  lucrărilor. S-a dat vina pe o furtună, dar se zice că vasul a fost torpilat de  americani. Reciful Cortez este cercetat de Mel Fisher, vânător de comori şi scriitor. A publicat 15 volume unde povesteşte expediţiile sale. Pe reciful Cortez, Fisher a găsit epava unui vas spaniol la bordul căruia era un tezaur cu smaralde din Columbia, cele mai frumoase pietre preţioase din lume. Cu banii câştigaţi, Fisher a vrut să înalţe în zona recifului o insulă artificială întinsă pe 500 de hectare, care să se constituie regatul Taluga. Fisher simpatiza cu independenţa indienilor seminoli din Florida. În limba lor taluga înseamnă patrie. Regatul urma să aibă o capitală-oraşul Aurora, portul Bonaventura şi staţiunea turistică Triana, scrie James Erwin în “Dicţionarul declaraţiilor de independenţă din SUA”. În 1971 începe construcţia insulei Taluga, dar lucrările sunt oprite de militarii americani. Washingtonul declară că reciful Cortez aparţine Statelor Unite. La fel s-a zadărnicit construcţia unei insule artificiale pe bancul submers Tanner, aflat la nord de reciful Cortez. Sunt poveşti despre epave bântuite de stafii şi comori ascunse în reciful Cortez, notate de Chris Dixon în cartea “Valul fantomă”. În presa californiană au apărut articole, puţin credibile, despre arhipelagul Arya, insulele Aurora, Esmeralda şi Cliff, pământuri obscure, aflate zice-se în Pacific, la sud-vest de  coasta Californiei. Pe insulele Arya un oarecare Ark Edwards a proclamat Regatul Unit Arya şi invită americanii de rasă albă să-i fie cetăţeni. Edwards promite eventualilor colonişti hrană şi asistenţă medicală gratuită. Insula Aurora ar fi un regat întemeiat de soţii Norton şi Mary Nevels. Regat este şi insula Esmeralda, iar insula Cliff este republică. Două companii din Florida au vrut în 1965 să construiască în Golful Mexic, dar în afara apelor americane, platformele Insula de Aur şi Noua Capri care urmau să fie republici deschise comerţului fără taxe şi restricţii, jocurilor de noroc, turismului sexual, pornografiei şi băncilor specializate pe inginerii financiare. Armata americană a oprit lucrările motivând că insulele periclitau securitatea Statelor Unite. Reuşită a avut americanul Wilf Hiberts. El a construit o insulă de 10 hectare pe bancul submers Alice, la limita mării teritoriale a statului Nicaragua. Hiberts s-a declarat regele insulei. Sursa de venit a regatului este comerţul liber. Marian Rotaru

Leave a Comment