Google

Sark şi Sealand (VII)

Written on:February 12, 2017
Comments
Add One

Tresco Abbey Gardens, Scilly Isles, England.

Insula Wight considerată de unii ca fiind legendara Ictis, furnizorul de cositor a lumii antice, este o zonă turistică apreciată de englezi. Pe insula Wight au locuit poetul Sir Alfred Tennyson, scriitorul Algernon Swinburne şi tot aici Charles Dickens a scris romanul “David Copperfield”. Din Wight a emis în 1897 primul post comercial de radio. Deşi formal aparţine comitatului englez Hampshire, insula este separată de Anglia. Are propriul consiliu legislativ, iar până în 1995 a avut un lord-guvernator numit de suveranul Marii Britanii. Ultimul lord a  insulei a fost baronul David Seely, doctor in litere. Statutul insulei Wight seamănă cu cel al insulei Man din Marea Irlandei. Insula Man are parlament alcătuit din reprezentanţii celor 70 de parohii şi un vicerege. Autorul Van de Wyngaede descrie în “Panorama Londrei” (1543) insula Câinilor de pe fluviul Tamisa folosită pe atunci ca păşune. Azi bucata de pământ este numită insulă în virtutea tradiţiei, colmatarea a făcut-o peninsulă. Pe insula Câinilor a apărut cu timpul un cartier muncitoresc. La 1 martie 1970 Ted Jones, agent moscovit, declară independenţa insulei faţă de Anglia, pe motiv că locuitorii sunt neglijaţi de guvern. Simion Pop scria în “Lumea ca oraş” că insularii separatişti erau nemulţumiţi de mărirea chiriilor la locuinţe. Este ales ca for legislativ un consiliu din 30 de membri. Insurgenţii blochează drumurile de acces în insula Câinilor şi dezumflă roţile la două autobuze ale municipalităţii. Fac multă gălăgie în presă. Adepţii lui Jones îmbarcaţi pe o şalupă vor să ia cu asalt Consiliul Londrei aflat pe malul Tamisei, dar sunt opriţi de poliţie. Blocada a îngreunat viaţa localnicilor, pe 10 martie oamenii se răscoală contra lui Jones şi-l alungă. Secesiunea ia sfârşit. Mexicul a recunoscut independenţa insulei Câinilor şi a emis timbre cu sigla acesteia. Astăzi autorităţile vor să construiască pe insulă o zonă turistică, Veneţia Tamisei, cu canale şi gondole asemenea Veneţiei italiene. O altă insulă celebră a Tamisei este Chiswick Eyot, ostrov inundabil, acoperit de răchită folosită de localnici la împletit coşuri. În 2010 s-a stabilit aici un pensionar. Îşi zice Nick şi spune că este arhitect. Şi-a făcut un foişor într-un copac şi trăieşte ca pustnic. Fiind primul locuitor, a cerut să fie recunoscut lord al insulei. Consiliul Londrei l-a refuzat.

Legendele din Ţara Galilor localizează în Marea Irlandei insula fabuloasă numită Avalon. Prima descriere a insulei apare în “Etimologia”, lucrarea Sfântului Isidor scrisă în secolul VII. În “Istoria Britaniei”, Geoffrey de Monmouth asociază Avalonul cu isprăvile legendarului rege Arthur. Insula este acoperită cu păduri de meri. Aici cresc merele de aur ale nemuririi şi legat de aceasta galezii cred că Arthur şi soţia sa Guinevere trăiesc şi azi în Avalon. Dacă Avalon este tărâmul vieţii veşnice, pe Ynys Gutrin-Insula de Sticlă merg sufletele morţilor. Insula de Sticlă din mitologia celţilor corespunde acelui Ţărm de Cristal, locul unde ajung morţii după cum cred neoprotestanţii de la noi. Prima colonie engleză din Canada, înfiinţată în sec. XVI pe insula Terra Nova, s-a numit Avalon şi a avut capitală oraşul Ferryland ce aminteşte de Fearyland, ţara zânelor. Astăzi Avalonul canadian este regiune istorică. Fortune Dion, John Michell, Nicolas Mann şi Geoffrey Leslie, cavaler a Ordinului Imperiului Britanic, sunt autorii unor lucrări de ezoterism, interesaţi de Avalon şi de legendele sale. Avalon a intrat în literatura beletristică prin John Powys, Marion Eleanor şi Phil Rickman. În secolul XIII Robert de Boron scria că Iosif din Arimateea, unchiul lui Iisus, a dus Sfântul Graal în Avalon. După altă legendă Graalul a ajuns în insula Sarras din Marea Irlandei. Insula mitică Sarras apare în romanele populare din seria Vulgata, scrise în Franţa secolului XIII. Cavalerii Mesei Rotunde fură Graalul din Sarras şi-l duc în Camelot, regatul lui Arthur. Pentru Camelot, tărâm legendar, s-au propus varii locaţii în Anglia şi Ţara Galilor, niciuna mulţumitoare. Camelot este poate o insulă care a dispărut între timp, sau care nu-i vizibilă profanilor. Romanele şi cronicile medievale plasează în Marea Irlandei insulele legendare Tyno Helig şi Cantrer Gwaelod. Cele mai cunoscute poveşti sunt legate de idila unui pescar din Cantrer Gwaelod cu o sirenă şi de măritişul lui Gwendud, prinţesa insulei Tyno Helig, cu baronul Snowdoniei. Ţinutul muntos Snowdonia, deşi inclus Ţării Galilor, are propria identitate. Prinţul moştenitor al Regatului Unit este lord al Snowdoniei. Cantrer Gwaelod şi arhipelagul “Celor o sută de pământuri joase” erau câmpii mănoase, ameninţate de valurile mării şi de aceea apărate cu diguri înalte de piatră. Cantrer Gwaelod este amintită în antichitate de “Geographia” lui Ptolemeu, de lucrările medievale galeze “Cartea neagră din Carmarthen” şi “Călătorie în Ţara Gwyddno”, iar în literatura modernă de romanul lui Thoma Peacock, “Nenorocirile lui Elphin”, de romanele pentru tineret ale lui Susan Cooper şi Cerys Matthews şi în cartea istoricului William Ashton, “Oraşe pierdute”. În locaţia prezumtivă a insulei Cantrer Gwaelod se află bancul submers Ynyslas acoperit cu arbori pietrificaţi care ies din apa mării în timpul refluxului. Regatul mitic Lyonesse aminitit în legendele Mesei Rotunde a fost o insulă aflată între Cornwall şi arhipelagul Scilly. Baronii Trevelyan din Cornwall menţin şi azi pe blazon stema domeniului Elian care le-a aparţinut şi care cândva era parte a regatului Lyonesse. Printre baronii Trevelyan s-au numărat trei scriitori, un poet, un istoric, un savant biolog, un ziarist şi un filosof al mişcării New Age. Asemenea familiei Trevelyan, în Bretania vecină sunt aristocraţi care îşi declară dreptul ancestral asupra unor domenii de mult scufundate în mare. Zic unii că arhipelagul Scilly ar fi rămăşiţa insulei Lyonesse. În realitate micul paradis insular este neschimbat de milenii, notabilă fiind doar dispariţia insulei Scillonia, pe vremuri cea mai mare din arhipelag. Scilly are climat subtropical, este florăria Londrei, scrie Aurel Lecca în volumul “Atlanticul”. Una din atracţiile arhipelagului este grădina cu plante tropicale de pe domeniulul Tresco Abbey. Nu departe de Scilly se află insula Anglesey cu cea mai nordică livadă de măslini din lume. Anglesey aparţine Ţării Galilor. Scilly a avut până în 1920 proprii suverani. Din 1920 arhipelagul trece în jurisdicţia ducatului Cornwall, cu excepţia unei părţi a insulei Tresco rămasă fostei familii domnitoare, Dorrien-Smith. “Cornwall şi Scilly”, “Istoria Insulelor Scilly”, “Explorând Scilly” şi “Scilly” sunt cărţi dedicate arhipelagului de Kirsty Fergusson, Jessie Mothersolle, Rosemary Parsiow şi Charles Thomas. Recent este volumul “Sergent în Scilly”, opera poliţistului Colin Taylor. Davies Gilbert relatează în „Istoria parohială a Cornwallului” că anii 1830, o femeie din satul Saint Erth arunca în mare poţiuni magice ca să vadă minunatul ţinut Lyonesse. Femeia credea sincer că Lyonesse există şi nu era nebună, sunt de exemplu scrieri care susţin că Laputa, insula piticilor din romanul lui Jonathan Swif, “Călătoriile lui Gulliver”, chiar a existat. Poate că Lyonesse există, dar de rare ori este vizibil. Asemănătoare este insula Brasil, văzută uneori de pe ţărmul provinciei irlandeze Connacht. O aminteşte lucrarea „Cronolgia Irlandeză” publicată în 1685 de Roderick Flaherty. Autorul a zărit insula şi i s-a părut paradisiacă. W.G. Wood-Martin scria în „Istoria ţinutului Sligo” că în 1885 se afla pe coasta Tireragh şi a văzut insula Brazil. Pe insulă era un “oraş cu copaci, case, biserici şi castele”. Fantomatică este şi insula stâncoasă Rocabarraigh din Marea Scoţiei ce apare şi dispare pe neaşteptate. Scriitorul Martainn MacGille a văzut-o de trei ori, ultima dată în anul 1716 şi o descrie în cărţile “Călătorie în arhipelagul St. Kilda” şi “Insulele de la vestul Scoţiei”. Arhipelagurile Şerpilor şi Flyway, insulele Bra şi Armintage, sunt alte pământuri vrăjite din apele britanice care înflăcărează imaginaţia pescarilor.  Marian Rotaru

Leave a Comment

Previous post:

Next post: