Google

Sark şi Sealand (IV)

Written on:January 22, 2017
Comments
Add One

La 9 mai 1945 Germania semnează capitularea şi se pune capăt celui de al doilea război mondial în Europa. Unii generali nu recunosc actul şi trupele lor  continuă să lupte până la 12 mai în Cehia, 16 mai în Croaţia şi 21 mai pe   insula daneză Bornholm din Marea Baltică, iar unităţi de foşti militari SS vor rezista în Alpii Bavariei până în 1961! La 9 mai 1945 americanii şi britanicii decid ca guvernul amiralului Karl Donitz, succesorul lui Hitler la preşedenţia Reichlui, să rămână în funcţie ca să reprezinte germanii în relaţia cu puterile învingătoare. Pentru a avea o aparentă suveranitate s-a atribuit guvernului german controlul asupra oraşului liber Flensburg-Murwik din Holstein. URSS nu a agreat idea şi la cererea ruşilor, americanii şi britanicii ocupă pe 23 mai 1945 oraşul, arestează membrii guvernului şi desfiinţează în fapt imperiul german. În germană reich înseamnă imperiu. Imperiul a fost desfiinţat în fapt, dar nu şi juridic. Situaţia a speculat-o în 1985 cetăţeanul Wolfgang Ebel din Berlinul Occidental, care reconstituie guvernul Reichului, el declarându-se cancelar. Actul e recunoscut de Sealand, Ca mulţumire Ebel oferă principatului domeniul Hakeburg din landul Brandenburg şi concesiunea unui teren din munţii Harz unde prospectorii angajaţi de Sealand au căutat celebrele panouri de chihlimbar furate de hitlerişti din palatul ţarinei Ecaterina de la Ţarskoe Selo, Rusia. Prin anii 1980 “Caietului de Vacanţă Lumea” informa cititorii că cel mai mic stat din lume este principatul Sealand în suprafaţă de trei ari. Era suprafaţa iniţială a platformei. Prin extindere a ajuns la 40 de ari. Faptul că era considerat stat arată că Bucureştiul recunoaştea neoficial principatul, motivul fiind desigur putere economică a acestuia. Sealand ia taxă pescarilor care vin în apele sale, este agent pe piaţa de capital, are cameră de comerţ şi magazin cu suveniruri în Londra. Firme din Anglia au concesionat marca principatului şi o aplică pe obiecte decorative, sau utile: brelocuri, pixuri, agende, tricouri, sacose etc. Sealand utilizează electricitatea produsă de enegia eoliană şi solară, are helioport, staţie de desalinizarea apei marine, scoate un ziar, vinde oricuia titluri nobiliare de cavaler, baronet, baron şi conte şi eliberează contracost paşapoarte. Sunt recunoscute în unele state, printre care Africa de Sud. Dealtfel principatul a trimis petiţii la ONU şi tuturor guvernelor, cerând să fie recunoscut. Regatul Unit recunoaşte de facto principatul din 1968 şi de aceea în 1978 când elicoptere militare britanice au survolat platforma, garda principatului a tras focuri de armă, fără ca britanicii să treacă la represalii. Din Sealand emite postul de radio Essex. Olanda a cerut Sealandului să închidă postul pirat, dar Bates respinge solicitarea. Prin cererea făcută Olanda a recunoscut neoficial principatul. În Sealand s-au înregistrat companii off-shore la fel ca în Monaco şi Lichtenstein. Companiile off-shore plătesc o mică redevenţă statului gazdă, dar evită restricţiile din statul de origine. Sealand are domeniu pe internet, cazinou virtual, magazin on line, un hosting internet (paradis de date) şi server care eludează restricţiile europene. Principatul a atacat cibernetic Iranul. Cetăţenii Sealandului sunt rezidenţi în Anglia, dar în pilonii platformei sunt 22 de apartamente, birouri, o capelă şi o sală de gimnastică. S-a dorit să se construiască o platformă învecinată de 120 de hectare care să găzduiască aeroport, cazino, hotel, restaurant, bancă, oficiu poştal, blocuri de locuinţe, depozite, magazin duty-free fără restricţii şi taxe vamale, parc cu pomi şi seră multietajată cu legume. În apele Sealandului urma să apară o fermă de homari şi creveţi. În 2012 Roy Bates lasă tronul fiului său Michael. Retras din afaceri la 91 de ani, scrie cartea autobiografică “Fort holding”. Michael vrea să vândă platforma unei firme spaniole de turism. Se pare că ibericii vor accepta suveranitea britanică. Ne amintim de Alexander Axhenbach, fostul premier care a vrut să preia puterea în Sealand în 1978. Era doctor în economie. Axhenbach a renunţat la cetăţenia germană pe care o avea şi înfiinţează în Belgia guvernul statului Noul Sealand, recunoscut de Austria. Guvernul a făcut afaceri folosind ca paravan firme din  Panama, dar în 1997 Germania îi confiscă capitalul. Susan Henssonow a dedicat o carte vieţii lui Axhenbach.

Începând cu sec. XIX britanicii au construit în Marea Nordului fortificaţii pentru apărare, azi numite generic forturile Maunsell. Este vorba de turnurile Breakwater, Grain, Queens, Formy şi Burbo apropiate de ţărm, iar pe bancurile de nisip submerse din largul mării: Frison, Red, Bul, Haile, Nore, Sunk, Shivering, Knock John şi Tongue sunt grupuri de cazemate ridicate pe piloni. S-a vrut construcţia unui set de turnuri şi în Marea Mânecii. Forturile sunt abandonate de armată în 1960. În 1965 unele cazemate de pe bancurile Sunk, Shevering, Frizon şi Red sunt ocupate de indivizi care înfiinţează posturi pirat de radio. Făceau bani din reclame, dar nu plăteau impozit. Unul din posturi a aparţinut lui Roy Bates, viitorul principe de Sealand, iar altul scriitorului de romane thriller Ted Allbeury. Moda a început în 1964 cu postul Caroline care emitea ilegal de pe un vas danez ancorat în larg. Toate posturile pirat sunt desfiinţate de armata britanică. În forturile Red a reapărut în 2008 un post pirat de radio, repede anihilat. Între timp forturile  capătă alte utilizări. Sunt puncte meteorologice sau sunt locuite de solitari, poeţi, scriitori, pictori. În strâmtoarea Solent care separă insula Wight de Anglia sunt  construite în 1867 insulele artificiale fortificate No Mans Land, Spitbank, Horse Sand, Nab şi Saint Helen. În 1950 armata vinde insulele unor firme care transformă fortificaţiile în cazinouri şi hoteluri de lux, cu restaurant, piscină, seră cu flori şi helioport. În restaurantul de pe No Mans Land s-a descoperit în 2005 o contaminare microbiană şi ca urmare afacerea dă faliment. Ca să evite vânzarea forţată, proprietarul declară independenţa insulei şi opune rezistenţă executorilor judecătoreşti. Va capitula în 2009. Sunt de referinţă cărţile “Forturile Maunsell”, “Caut o insulă” şi “Atenţie pentru toate vasele!”, scrise de Frank Turner, Ben Fogle şi Charlie Connelly. În 1964 este ancorată în largul mării, dincolo de apele Olandei, o platformă. De pe insula artificială numită REM începe să emită din 12 august un post de radio. După patru luni guvernul olandez declară că solul marin unde este acorată platforma aparţine regatului, aşa că pe 17 decembrie armata ocupă insula şi o declară olandeză. Emisia postului pirat încetează, rezidenţii, toţi irlandezi, sunt evacuaţi. Olanda organizează pe REM un punct meteorologic, iar în 2004 insula este tractată în portul Amsterdam şi vândută unei companii care deschide un restaurant. În anii 1970 de pe un vas ancorat în largul Olandei a emis postul pirat de radio Veronica. Este anihilat de armata olandeză. Inginerul Giorgio Rosa declară la 28 iunie 1968 independenţa unei platforme construite pe Marea Adriatică, în largul regiunii Romagna, la limita apelor Italiei. Statul s-a numit republica Rosa, a emis timbre şi monedă. Pe cei 4305 metri pătraţi ai insulei au existat un magazin duty-free cu diverse, magazin de suveniruri cu sigla „republica Rosa”, cazino, club de noapte,  restaurant, oficiu poştal şi post de radio. Rosa e al doilea stat după republica Moresnet care a adoptat esperanto ca limbă oficială. Italia susţine că marea din jurul platformei îi aparţine şi că afacerea Rosa trebuie să plătească impozit. Refuzul de a plăti motivează intervenţia armatei. Inginerul este arestat, republica desfiinţată, structura dinamită. Eliberat după plata impozitului, Giorgio Rosa a protestat faţă de guvernul de la Roma arătând că Rosa era în afara Italiei şi aducea câştig localităţilor riverane datorită turiştilor care vizitau insula sa. A scris cartea “Insula Rosa”. Republica Rosa este studiu de caz în volumul lui Erwin Strauss, “Cum să-ţi construieşti propria ţară”,  iar Fabio Vaccarezza i-a dedicat cartea „Vis de libertate”. Marian Rotaru

Leave a Comment