Google

Sark şi Sealand (III)

Written on:January 15, 2017
Comments
Add One

De senioria Alderney depind insulele vecine Burhou şi Ortac, arhipelagurile Casquets şi Renonquet. Botanistul E D Marquand descrie insula Burhou în cartea autobiografică “Povestea vieţii” ca fiind cel mai singuratic loc din insulele Canalului. Insula a fost închiriată în anul 1900 de o familie de pescari, acum urmaşii lor au o cabană pentru turişti. Chiriaşii sunt obligaţi să respecte dreptul locuitorilor din Alderney de a vâna iepuri pe insula Burhou. Insula Ortac nu-i locuită, dar cândva a trăit aici un pustnic, îl chema Maclou, adorat de localnici ca sfânt. Pescarii îl vedeau adesea stând pe ţărm şi citind o carte. Biserica nu are aceeaşi opinie, Maclou stăpânea magia şi de acea îl numeşte diavol. În sec. XIX insulele Casquets sunt închiriate tot unei familii de pescari. Una din fetele familiei s-a măritat cu un bărbat din Alderney. Se mută la soţ, dar obişnuită cu viaţa simplă din Casquets nu se acomodează în Alderney şi renunţă la căsnicie. Drama fetei a inspirat poemul lui Algernon Swinburne, “Les Casquets”. Aceeaşi tragedie au trăit-o românii, fie ei ţărani nevoiţi după colectivizare să plece la oraş, fie orăşeni ale căror case au fost demolate şi unii şi alţii fiind obligaţi să stea la bloc în cartiere dormitor. Regimul a vrut să distrugă valorile şi tradiţiile poporului român. Insulele Casquets sunt zugrăvite de Victor Hugo în  romanul “Omul care râde”. După Guernsey, al doilea domeniu ducal din insulele Canalului este Jersey, de la acesta vine numele statului american New Jersey. Domeniile Jersey şi Guernsey au propriile monede, lira Guernsey şi lira Jersey,  paritare cu lira sterlină şi ambele sunt divizate în parohii conduse de funcţionari aleşi numiţi conetabili. În Jersey parohiile se împart în vingtaines, cândva teritorii stăpânite de clanuri, azi simple circumscripţii parlamentare. De Jersey ţin arhipelagurile Minquiers, Ecrehous, Direoulles şi insula Maitre, folosite de pescari ca adăpost. Minquiers sunt amintite de Victor Hugo în romanul “Nouăzeci şi trei” şi sunt cadrul unui alt roman, “Epava navei Mary Deare”, autor Hammond Innes. Insulele Minquiers sunt revendicate de Franţa. În 1998 un grup francezi ocupă arhipelagul şi înalţă steagul Normandiei franceze. A doua zi ostaşii din Jersey îi alungă. Faptele au inspirat romanul lui Nancy Milford, “Nu-i spui lui Alfred”. Francezii au ocupat arhipelagul la îndemnul lui Philippe I-ul, cetăţean francez, al şaselea rege al Araucaniei şi Patagoniei. Regatul nu-i recunoscut de Argentina căreia îi aparţine Patagonia şi nici de Chile care stăpâneşte Araucania. Titlul lui Philippe Boirry, aşa îl chema pe rege, era acceptat de Franţa, iar regele reprezenta în forurile internaţionale două ţări din Anzi, Mapuche şi Tehuelche, locuite de indieni, dar supuse republicii Chile. Regele a vrut să ocupe Minquers ca să pedepseacă Imperiul Britanic că nu a cedat arhipelagul Falkland, Argentinei! Primii aşezaţi în Falkland au fost britanicii. Argentina, fostă colonie a Spaniei, reclama arhipelagul pe baza unei bule papale din anul 1497 care dădea Spaniei spaţiul unde se află insulele Falkland, pe atunci neştiute. Philippe I-ul moare în 2014. Îl urmează Antoine al IV-lea, doctor în istorie. Militarii germani care au ocupat Minquiers în 1941 s-au predat autorităţilor din Jersey la 30 mai 1945, Germania capitulase de pe 9 mai. Au fost ultimii hitlerişti care au depus armele. Insulele Ecrehous sunt şi ele revendicate de Franţa. În 1993 şi în 1994 grupuri de francezi au invadat arhipelagul şi au arborat steagul normand. Ostaşii din Jersey i-au pus pe fugă imediat. Pe insulele Ecrehous s-au aşezat două familii de pescari în 1810. Unul dintre rezidenţi, Philippe Pinel, se declară în 1838 regele insulelor şi chiar a fost recunoscut neoficial de britanici. Din 1898 insulele Ecrehous rămân pustii. Un cetăţean din Jersey, Alphonse Gastelois, este acuzat de viol în 1960. Deşi s-a dovedit nevinovat, rămâne supus oprobiului public. Un an mai târziu fiind ameninţat cu moartea, Gastelois se refugiază în Ecrehous. Trăieşte singur, se hrăneşte cu homari, alge şi ouă de pescăruş, bea apă de ploaie. Turiştii îi lăsau haine şi cărţi. În 1974 cere printr-o petiţie trimisă la Londra să fie recunoscut rege a insulelor Ecrehous în baza unei legi normande din anul 911 care dă dreptul celui ce locuieşte 10 ani într-un loc pustiu, să ia acel loc în stăpânire. Petiţia deşi respinsă, a pus pe jar guvernul din Jersey. De 12 ori proscrisul este percheziţionat de poliţie, coliba lui este arsă de răuvoitori. În 1975 este arestat pe motiv că a ars casa familiei Pinel, a vânat iepurii şi a tăiat copacii din insule. Casei Pinel îi dăduseră foc tot cei care au ars coliba. După trei luni este achitat ca nevinovat. În decembrie 2011 s-a organizat în insula Sark un târg de carte cu tombolă, s-a oferit ciocolată şi vin fiert, banii strânşi au fost daţi lui Gastelois. Proscrisul moare în 2012. În 2014 este recunoscut postum rege a insulelor Ecrehous, graţie demersurilor nepoatei Valerie de Heaume. Povestea lui Gastelois apare în cartea lui Robert Sinsoilliez, “Istoria insulelor Minquiers şi Ecrehous” şi este subiectul unei piese de teatru scrisă de Andrea Earl. De referinţă pentru insulele Canalului sunt monografiile scrise de Victor Coysh şi lucrările lui John Patourel, doctor în istorie, arhivarul curţii ducale din Guernsey. Legate de subiect sunt cele trei cărţi de călătorie din ciclul “Insularii” scrise de M.J. Vermeulen,  unele dintre volumele seriei “Topografia Britanică” dedicate diferitelor ţinuturi britanice şi beletristică precum romanul lui Rosa Rakin, “Ultimul rege din Sark”.

Sunt insule private care nu au atribuţii statale. Printre proprietarii de insule se numără scriitori precum nordirlandezul Sir Edward Grylls (insula Mago, Fiji), americanul Eugene Hackman (insula Fawn, Columbia Britanică), canadianul Phillip Ondaatje (insula Several, Irlanda), autori de literatură ştiinţifică şi inventatori precum americanul Charles Lindbergh (insula Illiec, Bretania), ori maltezul Edward de Bono (Insula Green din Marea Barieră de Corali. În al doilea război mondial britanicii au construit în Marea Nordului, la est de comitatul Sufflok, Fortul Rough alcătuit din două turnuri unite de o platformă. Fortul a servit ca unitate antiaeriană, dar după război este dezafectat. Fiind părăsit şi aflat în apele internaţionale, fortul este ocupat în 1965 de Jane şi Jack Moore, care instalează un post pirat de radio. Respectivii sunt fugăriţi doi ani mai târziu de Roy Bates, maior în armata britanică. Acesta proclamă independenţa fortului sub numele de principatul Sealand. Bates cu oamenii lui se instalează pe platformă, adoptă drapelul, stema şi constituţia principatului. Sunt emise timbre, medalii şi monedă, dolarul Sealand, vândute amatorilor de curiozităţi. În 1968 garda principatului alungă cu focuri de armă muncitorii englezi care montau balize de navigaţie în apropiere. Bates declară că violaseră apele teritoriale ale Sealandului, a căror limită o stabilise la trei mile în jurul platformei. O unitate militară britanică intervine şi-l arestează pe Bates. Maiorul este trimis în faţa unui tribunal londonez, numai că judecătorii declină competenţa pe motiv că fapta s-a săvârşit în afara teritoriului britanic. Bates este eliberat, iar decizia tribunalului recunoaşte independenţa principatului. În august 1978, profitând că Bates era plecat în Anglia, premierul Sealandului Alexander Axhenbach, ajutat de mercenari germani, preia conducerea şi ia ostatic pe Michael Bates, prinţul moştenitor. Roy revine pe platformă cu bătăuşi din cartierul londonez Cockney. Recuperează tronul şi eliberează fiul. Axhenbach condamnat la închisoare pe viaţă, este închis într-o cameră din pilonii platformei. Cum era cetăţean vestgerman, Bonnul cere Londrei să-l elibereze, dar Anglia invocă decizia judecătorească din 1968 şi declină competenţa. De nevoie germanii negociază cu Bates, obţin eliberarea lui Axhenbach pe cauţiune, numai că prin acordul încheiat Germania Federală recunoaşte neoficial Sealandul. Principatul participă ca stat la campionate sportive internaţionale. (va urma) Marian Rotaru

Leave a Comment