Google

Sark şi Sealand (II)

Written on:January 10, 2017
Comments
Add One

O lege sarkeză din evul mediu interzice iluminatul de noapte. Camunflajul trebuia să ferească insula de atacurile piratereşti. Poluarea luminoasă reduce acurateţea observaţiilor astronomice prin telescop. Ca să profite de întunericul absolut din Sarkul fără becuri stradale şi reclame luminoase, englezii au înfiinţat un observator astronomic şi plătesc chirie la bugetul insulei. În Sark nimeni nu poate avea căţele. Legea datează din 1670 când fiica seniorului de atunci a fost muşcată de o căţea. Cele 545 de hectare ale insulei sunt împărţite între domeniul public, domeniul seniorului administrat de un seneşal şi 40 de domenii aparţinând diferitelor clanuri, dintre acestea cinci se află în Micul Sark. Ţinutul este legat de Marele Sark prin istmul Couppe lung de 91 de metri, loc bântuit de stafii zic localnicii. Datorită izolării locuitorii Micului Sark vorbesc un dialect aparte a limbii sarkeze. Micul Sark are un hotel şi o mină de argint exploatată artizanal. Mina a inspirat romanul lui John Oxenham, “Sirena din Marea de Argint”.  Capul fiecărui clan din Sark poartă titlul de tenant şi este membru în parlamentul local. Fiecare clan trebuie să ofere seniorului un curcan la Crăciun şi să pună la dispoziţie un bărbat înarmat. Cei 40 de militari, numiţi muşchetari, alcătuiesc oastea ţării. Un acord între Sark şi insula Alderney prevede că dacă una este atacată, cealaltă să o ajute cu trei muşchetari. În 1990 un francez înarmat a vrut să răstoarne ordinea din Sark şi să preia controlul insulei în numele Franţei. Muşchetarii l-au arestat, i-au confiscat armele şi şalupa cu care venise. A fost eliberat pe cauţiune. Pentru siguranţă nu există legătură între Sark şi Franţa, deşi ţărmurile sunt apropiate. Sibila Hathaway a fost primul senior din Sark care a promovat turismul. Atracţiile insulei sunt peisajul, viaţa patriarhală, clădirile vechi, plaja, peştera inundată de mare în care se intră cu barca, grădina senioriei, muzeele, hramul bisericii, sărbătoarea oilor, cele două târguri tradiţionale, festivalul folcloric, campionatul feminin de rugby, artizanatul, bucătăria şi specialităţile locale: prăjituri, îngheţate, dulceţuri, crema de ceai. Turiştii care vin din Franţa, trebuie să ajungă în Anglia, de aici un vapor îi duce în Guernsey, iar mai departe cu un hidroglisor ajung pe insula Sark. De Sark depind insulele Lihou, Brecqhou, Jethou, închiriate la diverse persoane şi insula Gruie nelocuită. Chiriaşii insulelor sunt membri în parlamentul din Sark. Cele trei insule inchiriate au drapel, stemă şi emit timbre. William Bery nota în “Istoria domeniului Guernsey” tradiţia că Lihou este locuită de zâne şi vizitată de vrăjitoare, de aceea multă vreme nu a fost populată. Abia în 1815 Lihou cu insulele vecine Lissroy şi Lihoumel sunt închiriate lui Eleazar Marchant. Acesta deschide o fabrică care extrage iod din alge marine. În 1961 familia Marchant vinde insula colonelului Patrick Wootton. Ofiţerul menţine fabrica, însă înfiinţează o fermă de oi şi un centru de tratament cu alge. Sir David Barclay proprietarul ziarelor londoneze “Scotsman”, “Spectator”, “Daily Telegraph” şi  ”Sunday Telegraph”  închiriază insula Brecqhou în 1993. Proclamă independenţa acesteia faţă de Sark şi refuză să ocupe locul în parlamentul sarkez. Aduce pe insulă automobile şi un elicopter ca să sfideze legea din Sark, care le interzice. Barclay vrea ca Brecqhou să fie paradis fiscal pentru firme de intermedieri, să alunge seniorul şi să preia puterea în Sark, să desfiinţeze sistemul tradiţional a insulei şi să o transforme în off shore cu cazinouri, bordeluri, localuri şi hoteluri de lux. Agenţii lui Barclay l-au alungat pe medicul din Sark. Ameninţat cu moartea doctorul fuge cu o barcă cu vâsle. Cu demnitate şi curaj sarkezii s-au opus afaceristului străin, au rezistat presiunilor acestuia, au apărat valorile şi fiinţa naţională. Rezistenţa sarkezilor oferă românilor de azi un exemplu de urmat.

Insula Jethou formează cu insulele Crevichon şi Fauconniere o feudă a senioriei Sark. Printre chiriaşii feudei s-au numărat scriitorul Sir Compton Mackenzie, omul de afaceri Sir Henry Lee, filantropul Sir Charles Hayward. Într-o insula fictivă numită Merg, dar zugrăvită după chipul insulei Crevichon, plasează Sir Mackenzie acţiunea romanului “Aurul zânelor”. Insula Jethou a fost pentru scriitoarea Dorothy Reynolds modelul insulei fictive Terhou din romanul “Liber in aer”. Actualul chiriaş al insulei Jethou este miliardarul Sir Peter Ogden. La fel ca Sir Barclay în insula  Brecqhou, Ogden sfidează legea din Sark, aducând pe Jethou automobile şi scutere. Vrea să arate că insula Jethou îşi va proclama independenţa faţă de Sark. În volumul “Atlanticul”, Aurel Lecca scrie că în 1830 Jethou a fost primul stat care a emis timbre poştale. Atunci chiriaşul insulei era Jean Allaire. La fel ca Sark, insula Herm este o seniorie dependentă de domeniul ducal Guernsey. Herm are legislaţie mai severă decât Sarkul în privinţa autovehiculelor. Interzice inclusiv tractoarele, maşinile agricole şi chiar bicicletele! Este drept că suprafaţa insulei de 200 de hectare, face ca vehiculele cu tracţiune hipo să fie suficiente. Bailiwckul de Guernsey a închiriat insula Herm unor diverse persoane, printre care Sir Compton Mackenzie şi prinţesa Evelyn von Blucher. Prinţesa a scris biografia mareşalului prusac Gebhard von Blucher şi trei volume de memorii, fiind considerată clasic a genului. Deasemenea a editat volumul de memorii a soţului ei. Blucher a organizat pe insulă prima fermă de canguri din Europa, carnea de cangur fiind comestibilă. De Herm depind insulele Lecq, nelocuite şi spun localnicii, bântuite de fantomele unor naufragiaţi din sec. XVI. Arhipelagul Houmets e cea mai mică posesiune a domeniului Guernsey. Nu are locuitori permanenţi. Seniorul chiriaş, James Watson, foloseşte insulele pentru păşunatul vitelor. Pe una din insule, Paradise, se află casa seniorului şi o grădină de legume, uneori inundată de valurile mării. Despre casă se zice că este bântuită de fantoma unei franţuzoaice. Deşi arhipelagul este închiriat, locuitorilor din insula Guernsey li se respectă dreptul de a veni pe insulele Houmets să adune scoici şi să usuce peşte pe plajă. O altă seniorie dependentă de domeniul Guernsey este insula Alderney întinsă pe 800 de hectare. Insula nu mai are senior din 1825 şi de atunci este condusă de preşedintele parlamentului. Emite monedă, lira Alderney, paritară cu lira sterlină, are propriul serviciu postal, mandatele emise de acesta sunt căutate de numismaţi şi spre deosebire de insula Sark conservatoare, Alderney are legislaţie libertină. Automobilele sunt permise şi se organizează raliuri, are club aeronautic şi unica cale ferată din insulele Canalului. Alderney nu accizează alcoolul şi tutunul, permite fumatul în localuri, ceea ce aduce cheflii din Anglia şi Franţa. În Alderney sunt localuri de noapte deocheate, tripouri şi cârciumi, pub cum le zic englezii, are loc festivalul numit Săptămâna Petrecerilor şi un concurs de miss celebru pentru nuditatea concurentelor, obligatoriu din afara insulei. Alderney are şi alte atracţii. Găzduieşte opere ale sculptorului Andy Goldsworthy, un festival literar, unul de teatru, un festival folcloric şi unul sportiv. Are cea mai caldă climă din arhipelag. Sunt pâlcuri de palmier varză adus din Noua Zeelandă, util în tratamente naturiste, pentru lemnul tare, rădăcinile bogate în zaharuri si fibrele din care se fac frânghii. Insulele stâncoase Etacs din apropiere, pline de păsări marine sunt celebre graţie cărţilor pentru copii scoase la editura londoneză Puffin. În Alderney locuieşte autorul Terence White. Aici a scris romanele istorice “Sabia de piatră” şi “Pentru rege”. Scriitorul Jack Higgins a ales Alderney cadru pentru romanul thriller “Vulturul a aterizat”. Oamenii din Alderney sunt pescari şi fermieri. Destoinici fiind, au obţinut prin selecţie o rasă de vaci care poartă numele insulei. Din 1948 fermierii s-au organizat într-o cooperativă capitalistă. Membrii sunt proprietari pe bunurile lor, dar pentru interesul comun investesc şi exploatează utilaje, instalaţii şi amenajări, angajează specialişti, încheie contracte cu terţii. (va urma) Marian Rotaru

Leave a Comment