Google

Sark şi Sealand (I)

Written on:January 4, 2017
Comments
Add One

La Coupée
The razor-edged isthmus joining the main island to Little Sark, is the most spectacular sight in the Channel Islands. Before 1900 when protective railings were erected, children from Little Sark, had to crawl on their hands and knees to avoid being blown over the edge.
The present narrow concrete road was built in 1945 by German POWs under Royal Engineers direction. There is a 300 foot precipice on the left side of Convanche Bay. On the right lies the large, beautiful, sandy bay of La Grande Grêve. Sark elections feature re Sir David and Sir Fredrick Barclay challenging Sark’s political reforms, with judges finding that the dual role of the Seneschal as senior judge and ex officio president of the island’s government, Chief Pleas, breaching the ‘fair trial’ provisions of the European Convention on Human Rights.PICTURES CHRIS GEORGE

Limba norman este graiul latin folosit de populaţia Normandiei, apropiat de jerreieza vorbită în insula Jersey, guerneseieza folosită pe insula Guernesey, de sarcqueza auzită în insula Sark şi de auregneza vorbită în insula Alderney. Insulele Jersey, Guernesey, Sark, Alderney şi altele mai mici, toate situate în Marea Mânecii fac parte din arhipelagul Anglo-Normadelor, numit şi Insulele Canalului. Limbile oficiale sunt engleza şi franceza. Normanzii sunt urmaşii latinizaţi ai vikingilor stabiliţi pe coasta Galiei. Normandia a fost mare putere în secolele X şi XI, pe vremea acea normanzii au stăpânit Anglia, perioadă zugrăvită de Sir Walter Scott în romanul “Ivanhoe”. În timpul regilor normanzi Anglia a avut ca limbă oficială franceza şi până în zilele noastre au rămas în Londra câteva zeci de mii de englezi francofoni. Acestora li se adaugă colonia de emigranţi francezi monarhişti al căror lider este Napoleon al VII-lea Bonaparte, doctor în economie şi scriitor. împărat prezumtiv al Franţei din 1997. Tot o moştenire a perioadei normande sunt multele cuvinte franceze intrate în limba engleză. Până la urmă Normandia sfârşeşte prin a fi supusă de Anglia în anul 1204. Din acel an regii Franţei şi Angliei vor disputa coroana Normandiei şi s-a ajuns la situaţia bizară în care cei doi monarhi se declarau concomitent duci ai Normandiei. Totuşi în sec. XVIII francezii controlau zona continentală a Normandiei, iar britanicii insulele Canalului. Ambiguitatea politică a Normandiei nu a fost caz unic. Chiar şi azi coroana ducală a provinciei belgiene Limbourg este disputată de regii Belgiei şi Spaniei. Suveranul spaniol se consideră regele Ierusalimului, statut nerecunoscut de Israel. Rege al Ierusalimului şi Iudeii se declară şi împăratul Etiopiei, urmaşul biblicului rege evreu Solomon, iar până în 1958 când a renunţat, coroana Ierusalimului era revendicată şi de moştenitorul tronului Austro-Ungariei. Regele Spaniei este totodată regele onorific al Corsicii, Sardiniei şi Siciliei, conte de Tirol, duce de Milano, Burgundia, Atena şi Neopatria, ţinut din regiunea grecească Tesalia. Parlamentul normand este demis de guvernul francez la 31 decembrie 1790. Actul anula autonomia ţării, dar desfiinţarea oficială a ducatul Normandiei are loc pe 21 septembrie 1792, odată cu proclamarea primei republici franceze. La 25 iunie 1793 Normandia este împărţită în departamente şi pierde astfel personalitatea juridică. În anul 1801 regele Angliei renunţă la coroana Normadiei continentale, rămâne însă duce al insulelor Anglo-Normande. Ca o reparaţie, Franţa reînfiinţează în 1956 regiunile administrative Normandia Superioară şi Normandia Inferioară.

Arhipelagul Canalului este împărţit în domeniile ducale Jersey şi Guernsey, fiecare cu guvern şi parlament propriu. În fruntea domeniilor stă un comisar numit bailiwick. Titlul de bailiwick, specific englez, a fost purtat până în 1885 şi de şefii unităţilor administrative din Regatul Ţărilor Hanovrei, stat german şi nu întâmplător având în vedere că până în 1866 regii Angliei au fost regi ai Hanovrei. Ca o paranteză, remarcăm un alt titlu anglo-saxon, şeriful. În arabă sharif înseamnă nobil, în lumea arabă sharifii sunt conducătorii comunităţilor. În engleză, de la sherif vine cuvântul shire-comitat. E adevărat că pentru comitat se foloseşte şi sinonimul de sorginte latină, county. Asemănarea dintre cele două cuvinte, englez şi arab, sprijină ipoteza unor lingvişti că limbile ariene, precum engleza şi semite, precum araba, au rădăcină comună. Bunăoară arabii spun wadi, adică valey în engleză şi vale în română. În Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, şerifii conduc comunităţi. Acelaşi rol îl au în statul australian New South Wales şi în provinciile canadiene, cu excepţia Quebecului. În SUA şerifii conduc poliţia comunitară şi sunt aleşi de populaţie, iar în Scoţia şi Irlanda au atribuţii judiciare. Clima insulelor Canalului este blândă şi face posibilă cultura florilor, legumelor, cartofilor timpurii, a viţei de vie şi a portocalilor în solarii. Atmosfera insulelor este zugrăvită de pana lui Victor de Hugo în romanul “Oamenii Mării”. Locuitorii insulelor Canalului sunt înainte de toate pescari, un marinar din Guernsey, bunăoară, apare ca erou în romanul lui Herman Merville, “Moby Dick”, dedicat vânătorilor de balene. Hugo a locuit 15 ani în oraşul Saint Pierre din Guernsey. În 1855 Hugo a cumpărat în St. Pierre domeniul Hauteville care cuprinde o casă cu patru etaje şi o grădină cu plante exotice, banii i-a avut din publicarea volumului de poezie “Contemplaţii”. În aceasta casă Hugo a scris romanul “Mizerabilii”. Casa Huateville, construită în anul 1800 de un fost pirat în Antile, era părăsită când a fost cumpărată. În oraş se zvonea că este bântuită de fantoma unei femei care s-a sinucis. Prin cesiunea guvernului britanic, proprietatea Hauteville devine în 1927 teritoriu francez. Domeniului Guernsey îi sunt supuse insulele Sark, Herm şi Alderney, dar care la rândul lor sunt state cu atribute legislative şi executive proprii. Sark este alcătuită din două ţinuturi, Marele şi Micul Sark, unite prin istmul Coupee. Este condusă de un suveran, seniorul de Sark. Actualul, Cristopher Beaumont, maior în armata britanică, a preluat demnitatea în 2016 de la tatăl său, Michael Beaumont, fost inginer în aeronautică la Britsh Air Space. În 1974 bunica lui Michael Beuamot îi cere să părăsească Londra pentru a veni în Sark să ocupe tronul strămoşilor. Bunica inginerului, Maria Sibila Hathaway, a fost suverana insulei între anii 1927-1974. Sark a avut în istorie trei suverane, deşi femeile din insulă au primit drepturi politice abia în 1985. Ultimele state europene care au dat femeilor drepturi politice sunt cantoanele eleveţiene Appenzell Aussrhoden şi Appenzell Innerhoden, în 1990. Sibila Hathaway a primit titlul de comandor al Ordinului Imperiului Britanic pentru curajul de a se fi opus germanilor în al doilea război mondial. Aceştia ocupaseră insula în 1941. Deşi soţul fusese închis de nazişti într-un lagăr din Bavaria, Lady Sibila a refuzat să abdice şi a îndemnat pe locuitori să rămână în Sark, în ciuda dorinţei germanilor de a evacua insula. I-a înfruntat pe ocupanţi cu demnitate şi a refuzat să promulge ordonanţele acestora care încălcau reguli umanitare. În martie 1945 a reuşit să sustragă alimente din depozitul german ca să ajute insularii. La 10 mai 1945 armata germană din insulă a capitulat în faţa Lady Sibila. Târgul a fost simplu: nemţii pot pleca după ce vor construi un drum pietruit peste istmul Coupee şi vor renova sediul senioriei, ceea ce au şi făcut. Lady Sibila a lăsat o “Autobiografie” în patru volume. Sarkezii şi insula lor i-au inspirat pe scriitorii Edwin Luce, Thomas Grut, William Douglas-Home, George Le Feuvre, Sarah Caudwell, dar şi pe poetul Denys Corbet. În Sark nu sunt permise automobilele şi nici staţionarea aeronavelor. Se folosesc biciclete şi trăsuri. Există totuşi tractoare şi maşini agricole, iar navele cu motor pot ancora în portul insulei. Legea din Sark este chiar permisivă faţă de alte părţi. Astfel în colonia egalitariană Ferma din statul american Tennessee, tractoarele şi maşinile agricole sunt interzise. Ca să cultive legume şi soia membrii coloniei muncesc manual şi ară cu plugul tras de cal. În Guernsey sunt încurajate automobilele cu panouri solare care pot atinge 60 de kilometri pe oră. În Sark numai seniorul poate să crească porumbei. Porumbeii mănâncă prea puţin din curtea proprietarului, se hrănesc cu ce găsesc pe câmp. La noi până în 1990 creşterea porumbeilor pentru carne era o oportunitate inclusiv pentru cei ce locuiau la bloc şi azi poate fi o afacere secundară la silozurile de seminţe, la întreprinderile de morărit sau de ulei. Se valorifică tot ce cade pe jos. În Sark morăritul este monopolul seniorului. Unica moară îi aparţine. Este o moară de vânt plasată pe Mont Moulin-Muntele Morii la altitudinea de 114 metri, maxima insulei. (va urma)Marian Rotaru

Leave a Comment