Google

Şansa relansării economice nu vine din creşterea taxelor

Written on:June 22, 2010
Comments
Add One

Economia României îşi va relua creşterea, dacă vor fi reduse cheltuielile publice şi nu dacă vor fi majorate taxele şi impozitele. România ar trebui să urmeze modelul economic al statelor nordice şi al celor din centrul Uniunii Europene, respectiv să diminueze cheltuielile din sistemul de stat, consideră consilierul personal al premierului Emil Boc, Andreea Paul Vass.

„Avem experienţa a 25 de ajustări fiscale extrem de brutale, în ultimii 25 de ani, în statele europene, care au probat că sunt două modele de abordare. Una în clubul ţărilor precum Italia, Spania, Portugalia, Grecia, care abordează lucrurile prin intermediul creşterii taxelor şi impozitelor şi modelul ţărilor nordice şi al corpului dur al Uniunii Europene, care au mers pe varianta diminuării puternice a cheltuielilor publice. Sigur că soluţia pe care ne-o recomandă practica internaţională bună, de referinţă, este că şansa relansării economice vine din al doilea model. Adică din cel pe care te bazezi cu prisosinţă pe diminuarea cheltuielilor publice şi nu pe creşterea taxelor şi impozitelor”, mai spune consiliera primului ministru. Măsurile adoptate de Guvern privind reducerea fondului de salarii din aparatul de stat cu 25% şi cu 15% a pensiilor şi indemnizaţiilor de şomaj, chiar dacă sunt rele pentru unele categorii sociale sunt singurele care pot crea stabilitate şi chiar performanţă, creştere economică. E adevărat că persoanele afectate nu pot înţelege acum acest aspect, însă ar trebui să-şi aducă aminte de alte perioade în care dobânzile bancare erau de 300% şi inflaţia depăşise cote de neimaginat. O creştere a taxelor ar omorî mediul privat şi atunci de unde s-ar mai colecta banii necesari chiar pentru pensii mai mici ori salarii în sectorul bugetar?

Leave a Comment