Google

Salariaţii (mai numeroşi) din mediul privat, cantitate neglijabilă?

Written on:November 14, 2011
Comments
Add One

Toată presa centrală plânge de mila bugetarilor. S-au molipsit şi gazetarii (era să spun găozarii!) din presa locală de această boală gravă. Şi e neproductiv. Ca să fie clar de la început, în România există salariaţi ai statului (bugetari) împărţiţi în două categorii: nefolositori (directori şi directoraşi foşti lipitori de afişe şi slugi credincioase ale şefilor de partide) şi utili (medici, profesori, militari, poliţişti, magistraţi). Cine ţipă cel mai tare acum că nu s-au promis majorări de salarii? Bugetarii nefolositori ţipă cel mai tare. Pentru că profesioniştii, adică acei bugetari care stăpânesc bine profesia în care activează tac şi dacă nu sunt mulţumiţi de plata primită pleacă în străinătate (a se vedea cazurile de medici plecaţi în străinătate) ori îşi mai găsesc alte surse de venituri. Nu e bine pentru ţară, pentru că profesorii şi medicii construiesc viitorul unei ţări, dar trebuie remarcat că profesioniştii nu ţipă aiurea ci încearcă să găsească soluţii. Aşa că urletul vine doar de la conţopişti care nu prea ştiu să facă altceva decât să plimbe trei hârtii dintr-un birou în altul, să facă pantofii şefului de partid şi să-i şoptească la ureche ce frumos este.

Şi chiar dacă se promiteau salarii mai mari, fie vorba între noi şi restul lumii, nu se ştie dacă s-ar fi acordat. În ceea ce priveşte pensiile am văzut că pentru anul viitor este alocat un buget ceva mai mare, deci se va opera o creştere a pensiilor. Atunci unde este problema? Care-i subiectul de presă care ţine capul de afiş? Sau poate alde „meseriaşii” din presa centrală ar fi vrut să ajungem acum ca Grecia, Italia, Spania. Pe români nu-i salva nimeni însă, pentru că nu-s greci. Şi fiindcă veni vorba de Grecia, Italia şi alte ţări aflate în criză din cauza rispei guvernamentale trebuie spus foarte clar că toate pomenile (electorale sau nu) se plătesc din munca cetăţenilor care lucrează în mediul privat, fie că sunt angajaţi fie că sunt administratori de firme. Şi atunci aceştia chiar nu sunt întrebaţi dacă vor să dea bani mai mulţi angajaţilor din sistemul de stat şi în special funcţionarilor mulţi şi ineficienţi? Abia continuarea unei astfel de politici este în dauna ţării şi chiar, dacă vreţi, se încalcă un drept constituţional. Fără să fie consultaţi, cei mulţi care muncesc de dimineaţă până seara sunt obligaţi să întreţină tot felul de leneşi. Are cineva curaj să spună că e sărăcie în ţară? Dacă da, în afara celor care încearcă să manipuleze poporul cu televizorul, că aceştia sunt plătiţi regeşte să mintă, cei care spun aşa ceva ar trebui să caute răspunsuri la mai multe întrebări: de ce consumul se încadrează în aceleaşi limite, de ce românii fac sărbătorile în străinătate cheltuind cel puţin 1 000 euro de persoană în câteva zile, de ce apar tot mai multe maşini scumpe etc?

Revenind la isteria provocată de proiectul bugetului dat publicităţii recent, cred că acesta ar trebui citit în cheia investiţiilor şi a banilor alocaţi investiţiilor. Dacă se construieşte un drum, o şcoală etc se crează locuri de muncă, deci salarii în plus din care câştigă angajatul dar şi statul, precum şi comunitatea unde se realizează acea investiţie.

În ceea ce priveşte pensionarii şi persoanele aflate aproape de vârsta pensionării, aceştia ar trebui să privească spre Italia să vadă că acolo Guvernul vrea să crească vârsta de pensionare la 67 de ani, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei. Vrem să ajungem la fel ca-n Italia? Acum în România, mai bine de jumătate dintre pensionari sunt pe caz de boală şi pensionari anticipat, adică pensionari tineri cu vârste cuprinse între 50 şi 57 de ani. Cât a contribuit un pensionar de 50 de ani la bugetul de pensii pentru a ţipa că vrea o pensie mai mare? Totuşi anul viitor fondul de pensii va fi puţin mai mare decât anul acesta.

În concluzie, proiectul de buget pentru 2012 dat publicităţii de Guvern a creat o isterie fără rost iar acesta nu e citit cum trebuie de cei ce comentează pe marginea documentului.

Câteva cifre relevante

În ceea ce priveşte câştigul salarial brut anul viitor va fi o uşoară creştere la 2 117 lei faţă de 2 026 lei anul acesta şi 1 902 lei cât s-a înregistrat anul trecut. Fondurile destinate pensiilor din sistemul public depăşesc 47 miliarde lei (faţă de 46,2 miliarde lei în acest an) ceea ce înseamnă 8,1% din Produsul Intern Brut (PIB) al României. Pentru susţinerea în totalitate a cheltuielilor ce se finanţează din bugetul asigurărilor sociale se alocă de la bugetul de stat în 2012 o subvenţie de 13,8 miliarde lei. Asta înseamnă că e nevoie să se ia bani de la dezvoltare pentru a se putea plăti pensiile. Dar dacă s-ar deschide mai multe şantiere în ţară, ar fi mai mulţi salariaţi, deci mai mulţi contribuabili la bugetul aisgurărilor de stat şi atunci n-ar mai fi nevoie de subvenţii de la bugetul de stat. Aşa trebuie judecat bugetul de stat pentru ca România să se dezvolte şi să nu ajungă în situaţia Greciei sau Italiei, ţări capitaliste cu politicieni care au copiat o parte a comunismului, dar nu le-a ieşit. Aceştia au vrut să crească rolul statului în viaţa individului, dar a rezultat doar o risipă generalizată. Risipă la cote înalte am avut şi noi până în 2008-2009 şi rezultatele se văd. Dacă nu s-ar fi aruncat miliardele de euro pe ajutoare de tot felul şi-n puşculiţele de partid sau în viloaiele şi ambarcaţiunile unora ca Vântu sau Liviu Luca, acum bugetul ţării şi situaţia în ansamblu erau mult mai bune.

Să vedem cine-s cei mai aprigi critici?

La instituţiile de presă a lui Voiculescu se fac disponibilizări în masă. E mediul privat însă şi nimeni nu pomeneşte vreun cuvânt. De ce nu ţipă după salarii compensatorii sau după alte ajutoare cei care vor pleca de la „curtea” lui Voiculescu? Sau de ce nu ţipă analfabeţii care acum „plâng” cu lacrimi de crocodil de mila bugetarilor? Să spună că şi-n mediul privat există mişcări de personal şi că-n mediul privat salariul este, la majoritatea lucrătorilor, sub 1 000 lei lunar, dar cel mai important e să spună că-n mediul privat numai performanţa aduce bani, nu hotărăsc instanţele de judecată ce bani să dea Voiculescu slugoilor de prin instituţiile de presă.

Investiţii cât mai multe şi funcţionari cât mai puţini

Sunt două cereri ale mediului privat. Dacă vor fi investiţii publice şi private cât mai multe evident că nivelul de trai creşte. Şi dacă vor fi mai puţini funcţionari ineficienţi (slugi de partid) atunci e şi mai bine, pentru că povara fiscală asupra mediului privat scade. Pot să scadă şi contribuţiile la bugetul de stat pentru că armata de conţopişti va consuma ceva mai puţine fonduri publice. Aceasta este direcţia dezvoltării, iar grija pentru mediul privat trebuie să primeze. În rest totul e manipulare…

Leave a Comment