Google

S-au trezit si cei de la DGASPC Vaslui!

Written on:February 28, 2014
Comments
Add One

copii necajitiMai trebuie să moară vreun copil ca Direcţia pentru Protecţia Copilului Vaslui să-şi facă treaba! Mai trebuie să moară câte cineva ca acel aşa zis organism de intervenţie rapidă înfiinţat de Prefectura Vaslui să aibă de lucru. Sunt concluzii amare dar adevărate. Se întâmplă în cel mai sărac judeţ al Uniunii Europene. Copii sau bătrâni mor cu zile pentru că asistenţa socială (Direcţia de asistenţă socială, serviciul social de la nivelul fiecărei comunităţi) nu-şi face treaba. S-a întâmplat la Soleşti cu acel copil omorât de tată cu sapa. Acum iar la Soleşti un copil de 5 ani este ţinut înfometat. Şi nu de un an sau doi, ci de cinci ani. Abia după ce cazul a devenit public reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui au început monitorizarea familiei din care provine copilul din comuna Soleşti, care la vârsta de 5 ani are greutatea unui sugar de 3-4 luni. În familie mai există cinci copii care sunt înfometaţi şi murdari.
Cei şase copii trăiesc în mizerie, sunt nespălaţi, neîngrijiţi şi flămânzi. Asistentul social de la Primăria Soleşti spune că se ocupă de această familie din anul 2008. Cum s-o fi ocupat dacă de atâţia ani n-a văzut nimic deosebit? Cică tot de atunci face vizite la domiciliul familiei în cauză de două ori pe an, dar niciodată nu a găsit fetiţa acasă şi din această cauză nu s-a alarmat. Dar ceilalţi copii, care şi ei sunt neîngrijiţi? Citiţi o amplă anchetă pe acest caz în ediţia tipărită a regionalului INFORMATORUL Moldovei.

Leave a Comment