Google

S-a „împuţit” gunoiul la Botoşani de se simte-n toată Moldova!

Written on:January 30, 2017
Comments
Add One

Scandal pe gunoi la Botoşani. Mai mulţi primari din judeţul Botoşani au spus recent că gunoiul e cam scump şi oamenii nu vor plăti pentru că nu au de unde. Niscaiva dreptate au pentru că şi câţiva lei lunar de persoană sau de familie înseamnă mult pentru majoritatea familiilor din mediul rural. Apoi, ce gunoi este la sat? Hârtia din gospodărie merge la aprins focul în plită. Resturile vegetale putrezesc, iar plasticul tot la foc ajunge. Apare însă şi cealaltă problemă. S-au modernizat locuitorii satelor. Nu mai ştiu să rezolve problema gunoiului din propria gospodărie şi-l aruncă în drum sau pe cursurile de apă ori aiurea pe „dealuri”. Dacă vrea să i se ia gunoiul din faţa porţii „europeneşte”, atunci să plătească 3-4 lei lunar de persoană.

Trecând la o notă mai serioasă, că subiectul chiar este serios, trebuie spus că-n fiecare judeţ s-au înfiinţat, „europeneşte”, operatori judeţene pentru gestionarea gunoaielor. Aceste asociaţii judeţene au structuri de conducere care trebuie plătite, deci e nevoie de bani. De unde pot fi luaţi dacă nu de la cei mulţi? Mergem mai departe. Asociaţiile judeţene care se ocupă de gestionarea problemei gunoaielor au gropi de gunoi, iar gropile de gunoi sunt date unor operatori, cică, autorizaţi. Alţi bani, altă distracţie! De asemenea, colectarea şi transportul gunoaielor costă. Sunt comunităţi locale care au maşini de colectare şi transport, iar aici oamenii ar putea plăti mai puţin în fiecare lună. Chiar de la înfiinţarea acestor asociaţii am spus că va ieşi circ. Să pui ţăranul să plătească lunar pentru un serviciu de care beneficiază sau nu e cam „tras de păr”. Am văzut, e adevărat, în multe sate din Moldova cum locuitorii scot saci cu gunoi la poartă pentru a trece maşina să le ia. Culmea e că mulţi locuitori ai satelor nici nu prea înţeleg ce-i gunoi şi ce nu. Mai concret, unii mătură în curte şi pun pământul în saci că ar fi gunoi. Alţii pun resturi vegetale care foarte bine pot fi lăsate să putrezească. „Europenizarea” asta forţată costă, oameni buni şi dacă unii, în goana lor după voturi, le-au spus oamenilor că le vor lua gunoiul de la poartă, ba chiar că-i spală şi pe picioare numai să-i voteze, dar fără să le spună şi că vor fi puşi la plată, acum a sosit scadenţa. Mai interesant este că, la Botoşani, un primar de oraş s-a revoltat împotriva preţului pe care trebuie să-l suporte oamenii. Însă la oraş, e ca la oraş, gunoiul se plăteşte, pentru că nu prea ai ce face cu el şi chiar trebuie dus la container de unde va fi luat de operatorul autorizat. Culmea e că Dorohoiul, condus de primarul „scandalagiu”, mai e şi municipiu, deci gradul de dezvoltare şi civilizaţie ar trebui să atingă cele mai înalte culmi de progres. Un amplu reportaj despre taxa pe gunoi citiţi în ediţia tipărită a regionalului Informatorul Moldovei din 8 februarie 2017.

Leave a Comment